Trei copii cu Sindrom Hemolitic Uremic sunt internați în prezent la Spitalul Marie Curie, pe secția de nefrologie, cu Sindrom Hemolitic Uremic, a declarat joi, pentru Agerpres, profesorul univ. dr. Mihaela Bălgrădean.

Unul dintre copiii cu Sindrom Hemolitic Uremic e în stare gravă

Potrivit acesteia, doi dintre cei trei copii cu Sindrom Hemolitic Uremic sunt dializați, unul fiind în stare gravă, cu manifestări neurologice.

„Avem trei cazuri copii cu Sindrom Hemolitic Uremic. Doi sunt din Craiova și unul din București. Toți trei au vârsta în jur de un an. Două sunt fetițe și unul băiețel. Unul dintre cei trei copii este în stare foarte gravă, iar un altul prezintă anemie severă, însă nu este dializat. Doi sunt dializați peritoneal”, a explicat dr. Bălgrădean.

Copiii cu Sindrom Hemolitic Uremic din Craiova provin din familii bune

Constantin Ecobici, purtător de cuvânt Spitalul de Boli Infecţioase Craiova, unitatea în care micuții au fost internați inițial susține că aceștia provin din familii bune și medicii nu au reușit să găsească o cauză.

„Copii au vârsta de un an. Au fost internaţi la noi, ambii, unul săptămâna trecută, iar altul în această săptămână. Au venit cu diaree, vărsături şi febră, dar în câteva zile starea de sănătate s-a agravat şi am decis să-i trimite la Bucureşti. Sunt de familie bună şi nu se ştie cauza bolii. La noi la primele teste rezultatul a fost negativ, dar se îndreptau spre acest sindrom”, a declarat Constantin Ecobici, purtător de cuvânt Spitalul de Boli Infecţioase Craiova.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.