Potrivit datelor din aplicația alerte.ms, în spitalele din țară există 1.593 de paturi destinate pacienților cu COVID-19. Pe lângă acestea, sunt și 158 de paturi într-o rezervă operațională, „care sunt activate atunci când numărul pacienților infectați depășește capacitatea secțiilor”.

Practic, în continuare, autoritățile sunt nevoite să apeleze la paturi din rezerva operațională, pentru că la nivel național nu mai sunt paturi libere.

Asta se întâmplă în condițiile în care astăzi 1.727 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.

La nivel național, la acest moment, nu sunt paturi libere ATI, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2.

Grupul de Comunicare Strategică:

Autoritățile mai precizează că se lucrează în continuare la asigurarea personalului medical care să deservească paturile de terapie intensivă care vor fi disponibile în perioada următoare.

„În procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare”, mai precizează Grupul de Comunicare Strategică.

Un număr de 16.383 de cazuri noi de COVID au fost confirmate joi, la nivel național, după prelucrarea a 67.845 de teste. În același timp, 304 persoane diagnosticate cu COVID-19 au murit, un deces fiind înregistrat anterior și raportat acum.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.