Incendiul a fost lichidat fără ca nimeni să fie rănit. Urmează să se stabilească cu exactitate motivul producerii incendiului și care sunt daunele. „Incendiul a fost lichidat rapid, în limitele găsite”, au precizat reprezentanții ISU Cluj.

La intervenţie au fost trimise patru autospeciale de stingere şi autoscara.

„Pompierii din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru a lichida un incendiu izbucnit la o clădire aflată în reabilitare şi care aparţine de Şcoala Gimnazială «Iuliu Haţieganu» din municipiul Cluj-Napoca. Din primele date, incendiul se manifestă la un panou electric şi parţial la izolaţie. Nu există persoane care să solicite îngrijiri medicale”, a transmis ISU Cluj.

În momentul incendiului, în clădirea respectivă se aflau doar muncitorii. De asemenea, aproximativ 330 de elevi de la unitatea de învățământ s-au autoevacuat în curte, ca măsură de precauție.

„Din primele date, în clădire se aflau doar persoanele care efectuau lucrări. Acestea s-au evacuat”, a arătat sursa citată.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.