Primarul general al Bucureștiului, Nicuşor Dan, a anunţat că în curând vor începe lucrările de conservare şi protejare a Hanului Solacolu, monument istoric aflat în apropierea centrului orașului, pe Calea Moșilor colț cu strada Paleologu.
Asta după ce în noiembrie 2011, Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic a preluat în administrare imobilul istoric.
Proiect de 8,2 milioane de lei
Nicușor Dan a anunțat că „după etapa de punere în siguranţă a imobilului, vor începe lucrările de consolidare, respectându-se elementele originale ale clădirii monument istoric”.
Valoarea totală a proiectului de „punere în siguranţă a imobilului” este de 8,2 milioane lei, iar durata de execuţie este estimată la 16 luni.
Momentam, municipalitatea nu a anunțat care sunt planurile pentru viitor, doar că își propune să-l transforme în Spațiul Cultural Municipal.
Nicușor Dan a publicat și o simulare a viitoarei fațade a Hanului Solacolu, dar fără să ofere detalii despre momentul în care va începe procesul de consolidare și restaurare.
Hanul Solacolu, distrus de un incendiu puternic
Clădirea a fost iniţial prima fabrică de paste făinoase din Bucureşti, faţada exterioară fiind prevăzută cu magazine. A fost construită în anul unirii, 1859, de frații Solacolu, negustori din Istanbul, dar care au venit din Bulgaria și s-au stabilit la noi.
Conform datelor publice, în această clădire a locuit Liuben Karavelov, lider al emigrației revoluționare bulgare, în ajunul războiului ruso-româno-turc din anii 1877-1878, la care au participat și voluntari bulgari.
Hanul Solacolu este compus din patru corpuri construite în perioada 1859-1890. Construcția a fost afectată de un incendiu în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar chiar și în aceste condiții, aceasta a fost folosită până spre sfârșitul anilor ’80.
Acoperișul s-a prăbușit acum 14 ani
Conform celor de la buletin.de, în prima parte a anilor ’90, clădirea a fost în grija Primăriei Capitalei, fiind locuită de mai multe familii repartizate de fostul ICRAL (azi Administrația Fondului Imobiliar) sau care ocupau ilegal spaţiul. În 1997, hanul a fost introdus în Planul Naţional de Restaurare pentru reabilitarea centrului istoric, însă nu s-a întâmplat nimic din acel moment.
Conform documentelor Administraţiei Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, clădirea a fost locuită până spre anul 2000, când au fost evacuați ultimii chiriași care în perioada de folosință au cauzat degradări importante clădirilor și acumularea unor cantități de gunoi și resturi de materiale de construcție, ca moloz, lemn, metal sau obiecte sanitare.
În urmă cu 14 ani, acoperișul clădirii s-a prăbușit, clădirea fiind de la an la an un adevărat pericol pentru cei ce treceau prin zonă și la un pas să se prăbușească în totalitate.
Cuib pentru activități infracționale
Libertatea scria în noiembrie 2007 că în clădirea abandonată au fost găsite mai multe familii ce derulau în clădire o serie de activități infracționale, mai ales prostituție.
Actele notează că există un subsol, parter și etaj, o arie construită la sol de 1135,86 mp, cu o arie construită desfășurată de 3466,17 mp.
Cei de la publicația buletin.de mai notează că „clădirea a fost retrocedată în aprilie 2003 moştenitorilor prin dispoziție de primar”.
Clădirea este într-o stare de degradare majoră
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7„Ni s-a luat o clădire salubră, o clădire decentă în centrul Bucureștiului și ni s-a dat înapoi o groapă de gunoi. Am alcătuit un proiect de reabilitare a clădirii, de redare a funcționalității ei. Realizarea acestui proiect implică o sumă foarte mare de bani pe care nu o avem. Am încercat să găsim investitori, însă nu am găsit”, declara unul dintre moștenitorii clădirii pentru Pro TV, în 2010.
Imobilul este în prezent nefuncțional și într-o stare de degradare majoră.
Cei de la AMCCRS mai notează că s-a ajuns în această situație și „în urma seismelor majore din anii 1940, 1977, 1986, 1990 care au afectat drastic structura de rezistență a clădirii, a acțiunii factorilor meteorologici (intemperii, diferențe bruște și mari de temperatură interioară), a coroziunii, a factorilor chimici-excremente animale/păsări”.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Elye • 19.02.2024, 14:43
Foarte bine că încep lucrările, încă un monument istoric...poate și cu potențial turistic sau cultural.
NevorbitSiNebagatInSeama • 17.02.2024, 18:44
Aia nu e imaginea unei clădiri, e imaginea unei țări. Îmi e rușine că sunt romanistanez.
Lascarus • 17.02.2024, 17:08
Ar fi pacat sa nu inceapa. Ceea ce e " misto" la noi, e faptul ca toate incep in ani electorali. Poate ca ar tb sa fie alegeri anual. Cine stie, in felul asta poate am avea si cai ferate, autostrazi, etc.