Tânăra actriță Ioana Bugarin din „Miracol”: „Mă revoltă că multe femei sunt învățate să se raporteze la sine prin prisma bărbaților din viața lor”

Dintr-o cameră de hotel din Cluj, Ioana zăbovește la telefon alegându-și cu delicatețe cuvintele când vorbește despre Cristina Tofan. Este noul ei personaj, abia scos în lume odată cu lansarea în cinematografe a filmului „Miracol”, în regia lui Bogdan Apetri. 

Cristina Tofan este o călugăriță novice, care se furișează din mănăstire pentru a-și rezolva o problemă personală. Pe drumul de întoarcere, i se întâmplă ceva îngrozitor, iar deciziile pe care le ia ulterior pot fi greu de înțeles pentru unii oameni, crede Ioana. 

A fost un rol care a răscolit-o din multe puncte de vedere, dar Ioana a învățat să nu-și judece personajele, ci să le iubească și să le înțeleagă. Tocmai pentru că e preocupată de rolurile sale, pentru „Miracol” a stat o săptămână într-o mănăstire. A fost important pentru ea să se pună în situația respectivă, să vadă cum ar reacționa. 

Recomandări

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

În interviul pentru Libertatea, Ioana Bugarin vorbește și despre condiția femeii în societatea românească, dar și în industria în care lucrează. Ea însăși a avut parte de experiențe neplăcute. „Uneori am știut să reacționez, alteori, nu.”

• Ioana Bugarin este considerată una dintre cele mai talentate actrițe ale noului val. A jucat în filmele „Moromeţii 2” (2018), „Mia îşi ratează răzbunarea” (2020), prezentat la Festivalul de la Varșovia, „Otto Barbarul” (2020), premiat la TIFF și nominalizat în competiţia Festivalului de la Sarajevo. Din 2019, este angajată a Teatrului Odeon din Bucureşti, iar în curând va apărea în serialul „RUXX”, produs de HBO. 

O provocare: să transmiți multe stări prin puține cuvinte

Libertatea: Care au fost primele impresii când ai citit scenariul filmului „Miracol”? Ce te-a atras la Cristina?
Ioana Bugarin: Rolul Cristinei a venit când repetam pentru „Mia își ratează răzbunarea”, în regia lui Bogdan Theodor Olteanu. În acest film joc rolul unei tinere actrițe care încearcă să-și negocieze relația cu bărbații din viața ei, să se poziționeze în raport cu violența domestică. Mia e un personaj foarte extrovertit și exuberant. Cristina, pe de altă parte, e la polul opus.

Recomandări

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Citind scenariul pentru „Miracol”, s-au trezit în mine o fibrilație și o curiozitate: oare cum voi reuși să construiesc acest personaj organic? Cum pot eu să-mi aliniez energia și vibrația cu un personaj atât de diferit? Cristina e o persoană „conținută”, care, la prima vedere, pare pasivă, dar ea, de fapt, e foarte curioasă, atentă la ceea ce se întâmplă în jur și răspunde – nu prin vorbe, dar prin priviri, prin mimică, prin gesturi, inclusiv prin felul în care respiră.

– Care au fost cele mai mari provocări în construcția personajului și cum le-ai depășit?
– A fost o provocare să reușesc să aduc diversitate, culoare, putere și nuanțe fără prea multă acțiune și fără prea multe cuvinte. Mi-a fost greu să fac un personaj care vorbește foarte puțin, dar care, în același timp, ar trebui să transmită foarte multe. Mi-era frică să nu livrez ceva monocrom și m-a ajutat că aveam foarte mare încredere în Bogdan (regizorul Bogdan Apetri, n.r.). 

M-au ajutat lungile discuții cu el despre lumea interioară a Cristinei, despre biografia ei, am pus pe masă amândoi povestiri și trăiri. Mi-a recomandat și niște filme. De pildă, am vorbit mult despre trilogia lui Krzysztof Kieslowski, „Cele trei culori”.

Recomandări

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

„Mă trezeam la 4.30 dimineața, să mă rog”

– Cristina este o călugăriță novice. Cum te-ai documentat pentru acest rol, pentru a înțelege și a pătrunde în acest univers spiritual?
– Deși m-am îndepărtat de zona asta, am crescut având parte de o educație creștin ortodoxă, așa că eram destul de familiară cu ritualurile, cu tipul ăsta de gândire magică, cu relația foarte autentică și profundă cu universul spiritual. 

În plus, am stat o săptămână la mănăstire, chiar în locul în care am filmat. Am renunțat la telefon, m-am dus la toate slujbele, la liturghii, mă trezeam la 4.30 dimineața, să mă rog. 

Am încercat să intru și senzorial în lumea aceea, cu atât mai mult cu cât personajul cerea de la mine mai mult o prezență decât un fel de a articula.

– Cum te-a ajutat experiența de la mănăstire în conturarea Cristinei?
– Deși cred că e periculos să încerci să faci o formă, cred totodată că lucrurile care se întâmplă în jurul tău te pot inspira. Măicuțele au un tip de comportament, un tip de expresivitate corporală foarte specifice, au o smerenie pe care o transmit inclusiv corporal, prin privire, prin felul în care se mișcă – mi s-a părut că au un mers foarte împământenit, merg mai degrabă aplecate, cu fața în jos.

Am încercat cumva să pun aceste mici detalii în Cristina, am vrut să fie o persoană care evită contactul vizual sau când îl face, îl face intenționat și întotdeauna înseamnă ceva. Dincolo de asta, pentru mine a fost important să stau în mănăstire pentru a vedea cum aș fi eu în situația respectivă, cum m-ar modifica pe mine tipul ăsta de ritual, de rutină, de raportare la sine, care e o încercare de a-ți înlătura egoul.

Îndepărtarea de Biserică: „Nu simțeam că mă pot identifica cu o instituție care pune femeile într-o poziție de inferioritate”

– Spuneai că ai crescut într-o familie ortodoxă practicantă. Cum te-a influențat acest lucru în viața personală și care mai e relația ta cu Biserica astăzi?
– În prezent, am o relație foarte ambivalentă cu zona spirituală și de completă negare cu instituția bisericii, pe care o critic din multe puncte de vedere. Cred că mi-a insuflat un soi de gândire magică, un tip de încredințare că altcineva se va ocupa ca lucrurile să meargă bine. Îți dai toată silința și faci tot ce poți, dar ulterior nu mai ai niciun fel de control. 

Acum sunt agnostică, am ajuns într-un punct mai cartezian. Cred că există și hazard. Deciziile noastre reverberează, există consecințe și influențează, dar unele lucruri rămân pur și simplu în afara controlului nostru și intervine entropia. Din păcate, din trecutul meu religios, am moștenit și o relație foarte complicată cu senzația de vină.

– Ce te-a făcut să te îndepărtezi de Biserică?
– A fost un parcurs firesc pentru mine. Nu simțeam că mă pot identifica și cu o instituție care pune femeile într-o poziție de inferioritate, cu o dogmă care incriminează homosexualitatea și orice este diferit de așa-zisa normă. Cred în bunătate, în empatie, în compasiune, în iubire, în toleranță – sunt lucrurile care fac lumea un loc mai bun, dar mi se pare că orice încercare de a le instituționaliza va duce doar la o rigiditate care distorsionează.

„Condiția femeilor e un lucru care mă revoltă”

– Spuneai într-un alt interviu că ți-ai dorit să-i aduci personajului puțin din revolta ta. Ce te revoltă pe tine?
– Condiția femeilor e un lucru care mă revoltă. În continuare există o inechitate bazată pe gen, în continuare trăim în societăți patriarhale. Cu toate că am ajuns să considerăm că e o problemă a trecutului, ea e, de fapt, o problemă foarte prezentă în felul în care ne educăm fiii și fiicele să se raporteze la propriul lor corp, la drepturile pe care le au, la cât de vocali ar trebui să fie. Există în continuare o diferență de venituri între femei și bărbați. 

Mi se pare că în continuare femeile tinere se confruntă cu multă hărțuire. Multe femei sunt învățate să se raporteze la sine prin prisma bărbaților din viața lor.

Ioana Bugarin:

Multe femei tinere sunt educate într-o paradigmă patriarhală, care le distorsionează felul în care se raportează la sine, din toate punctele de vedere: fizic, intelectual, sexual, emoțional. Astea sunt niște lucruri care mă revoltă. 

„Până în 2019, nu avusesem niciun rol pentru care să nu mi se ceară să mă dezbrac”

– În cariera ta, te-ai simțit nedreptățită pentru faptul că ești femeie, te-ai confruntat cu situații neplăcute?
– Am fost atinsă în moduri care m-au făcut să mă simt inconfortabil, a trebuit să rezist unor avansuri care m-au făcut să mă simt neplăcut. 

Până în 2019, nu avusesem niciun rol pentru care să nu mi se ceară să mă dezbrac și, de cele mai multe ori, trebuie să o facem pentru plăcerea privitorului de gen masculin.

Eu am fost într-o poziție privilegiată, provin dintr-o familie bună, care m-a susținut, am avut parte de o educație foarte bună, am avut oportunitatea de a mi se propune să mă angajez într-un teatru de stat foarte repede, am reușit să colaborez pe film, în televiziune. Cumva, am avut un parcurs foarte bun, dar asta nu înseamnă că ești protejat de raportarea diferențiată dintre femei și bărbați.

În industria în care activez, atitudinea aceasta se reflectă și în tipul de scriitură, și în partiturile care sunt scrise pentru femei vs bărbați. Dacă te uiți în istoria cinemaului românesc, vezi că de-abia în ultimii ani au început să apară tot mai multe filme cu protagoniste. Foarte mult timp, universul pe care noi l-am văzut pe ecran a fost unul exclusiv masculin, în care femeile erau acolo pentru a servi, pentru a susține personajul de gen masculin, erau femei-accesoriu.

Singurătatea într-o lume foarte conectată

– După ce a văzut filmul, psihologul Yolanda Crețescu vorbea despre o criză a relației cu sinele în rândul tinerilor. Făcând parte din noua generație, care ți se par ție că sunt problemele cu care se confruntă tinerii azi?
– Eu vorbesc din perspectiva mea, o persoană care se învârte în bula middle class, care funcționează după anumiți parametri. Și pentru mine, și pentru oamenii din jurul meu este o provocare senzația asta de alienare, de singurătate într-o lume în care ești complet conectat cu toți cei din jur. Suntem atât de „conectați” și bombardați cu informații, dar într-un mod atât de schematic, încât de multe ori nu mai ajungem la o comunicare autentică. 

Cred că asta e o provocare, viteza asta: toate filmele sunt rapide, publicitatea vrea să consumăm cât mai mult, să avem un attention span cât mai scurt. Pare că putem alege orice, să fim oricum și noi suntem tot mai confuzi. Cred că uneori e foarte dificil să-ți definești și să-ți păstrezi un spațiu al tău.

– Filmul îl lasă foarte mult pe spectator să-și imagineze, să-și creeze propriile scenarii, pentru că oferă puține detalii despre biografia și psihologia personajului. Tu cum ai descrie-o pe Cristina?
– Din punctul meu de vedere, Cristina este o tânără care, la 19 ani, încearcă prin mijloacele pe care le are la dispoziție să-și definească un soi de autonomie, să-și contureze identitatea. Pentru ea, mănăstirea e o opțiune foarte logică în acest sens. Dacă ești plecată de acasă, fără a avea posibilitatea să trăiești alături de iubitul tău, fără a putea fi independentă financiar, dacă ești o persoană spirituală, mănăstirea mi se pare un refugiu perfect.

Cristina este o femeie puternică în felul ei și mi se pare că are micile sale revolte subtile. Totodată, ceea ce eu și Bogdan am încercat să spunem prin Cristina e că ea e „larger than life”. Adică e o persoană atât de spirituală, atât de încărcată energetic, încât ea nu mai acționează într-un fel care e logic sau care e coerent pentru noi. Ea acționează conform opticii ei interioare, spirituale, conform credinței ei în Dumnezeu. Are o încredere de nezdruncinat că Dumnezeu va rândui toate lucrurile.

„Când lucrez la un personaj, mi-e imposibil să-l judec”

– Ți-a fost ușor să faci pace cu deciziile Cristinei? Care au fost frământările tale?
– Când lucrez la un personaj, mi-e imposibil să-l judec, pentru că n-aș mai putea să-l interpretez. Eu trebuie să-l iubesc, să-i înțeleg și să-i aprob fiecare decizie pe care o ia. Evident că apoi, ieșind de acolo, din straiele personajului, creându-se un soi de distanță, există puncte în care îmi dau seama că nu există niciun soi de intersecție. M-am gândit mult la motivele pentru care, deși trece printr-un eveniment îngrozitor, nu crede că ar trebui să vorbească sau ar trebui să spună ceva. Sigur că e ceva diametral opus față de ce consider eu că orice femeie ar trebui să facă în fața unor nedreptăți îngrozitoare.

Dar cred că am reușit să mă mențin într-o stare de neutralitate. În timp ce lucrez, niciodată nu pun lentila asta: ce aș face eu dacă aș fi în locul personajului, pentru că asta mă îndepărtează de lumea interioară și de universul lui. Am încercat să nu trăiesc lucruri foarte ascuțite, adică rămâneam acolo energetic în perioada filmării. 

– Ce ai învățat de la personajul Cristina?
– Am învățat că uneori trebuie să îmbrățișăm lipsa de control pe care o avem față de ce se întâmplă în jurul nostru și am mai învățat să mă bucur să tac.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro