INTERVIU. Femeia căpitan de aeronavă care scrie pentru a le da aripi copiilor: „Cei mici sunt mai puternici decât ne închipuim”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Cum să-ți găsești curajul să faci ceva ce pare imposibil? Despre asta este prima carte a pilotului Andreea Lițescu, „Luna vrea să zboare”. O poveste pentru copii, din care și părinții au de învățat un lucru important, spune comandantul de aeronavă la Wizz Air: să creadă în cei mici, pentru a-i ajuta să-și realizeze visurile.
Cuprins:
Spre finele lui 2021, Andreea Lițescu, 37 de ani, căpitan de aeronavă la Wizz Air, și-a lansat prima carte, una pentru copii și părinți, deopotrivă. Volumul „Luna vrea să zboare”, publicat la Editura Pandora M, i l-a dedicat tatălui ei, care a decedat acum câțiva ani și care a avut încredere că fiica lui va reuși să facă în viață orice și-ar propune. A fost primul care a sprijinit-o când s-a hotărât să devină pilot de linie.
Pentru că și-a dorit o lansare de carte memorabilă, Andreea a invitat mai mulți copii la un simulator de avioane, să descopere o parte din bucuria ei când privește lumea de la înălțime.
Într-un interviu pentru Libertatea, aceasta vorbește despre ce înseamnă să ai curaj și despre cum și-a continuat drumul în industria aeronautică după ce a devenit mamă.
„Cariera de mamă e la fel de provocatoare”
Libertatea: În primul an de pandemie au fost luni în care ai avut mai puține curse sau, în starea de urgență, chiar deloc. Cum a fost 2021 din acest punct de vedere, spre deosebire de 2020?
Andreea Lițescu: A fost un an complet diferit, pentru că absolut totul în aviație a început să meargă. Am zburat mult în 2021, am avut o mulțime de ședințe și de întâlniri nu doar online, ci și fizice. Pentru mine, a fost un an plin de speranță că vom putea reveni la o oarecare normalitate. Voi zbura și în perioada următoare.
- Odată ce ți-ai reluat activitatea, ți-a fost dificil să renunți la momentele câștigate lângă familie în izolare?
- Le-am păstrat, deoarece zbor part-time în cadrul companiei Wizz Air. Consider că pentru fiecare familia și prietenii ar trebui să reprezinte o prioritate. E mai greu să fie așa uneori, cum mi s-a întâmplat recent, când am fost toată săptămâna la baza din Abu Dhabi, în Emiratele Arabe, pentru ședințe. Dar de obicei fac tot posibilul să petrec cât mai mult timp alături de cei dragi.
- Ți-ai stabilit aceste priorități, ca multă lume, în pandemie sau le aveai și înainte?
- Pentru mine, familia a reprezentat o prioritate dintotdeauna, încă de când eram mică, datorită faptului că așa m-au educat părinții. Când a venit pe lume Sara, fetița mea, nici nu a mai existat vreo urmă de îndoială că e pe primul loc. Dacă ești o femeie de carieră, nu înseamnă că nu poți avea grijă de cei dragi sau de copilul tău. Din contră, cred că o femeie de succes are în primul rând grijă de ea și de ceilalți pentru a fi apoi la performanță maximă.
- Te-ai temut vreo clipă că nu te vei descurca la fel de bine în viața de familie ca în cea profesională?
- Nu, pentru că eu consider că, dacă știi să faci lucrurile cu moderație și înțelegi că este un moment potrivit pentru fiecare dintre ele, toate se vor așterne așa cum trebuie. Sunt în aviație de peste 20 de ani, cu cea mică am stat un an și jumătate acasă, iar când m-am simțit pregătită, m-am întors la zbor.
Nu pot spune că a fost ușor, dar am avut suport din partea familiei, prietenilor, dar și a companiei, care mi-a oferit varianta de part-time. Așa am putut să îmbin viața de familie cu cea profesională.
Când am învățat să pilotez avioane, am crezut că va fi unul dintre cele mai complexe lucruri din viața mea, dar cariera de mamă e la fel de provocatoare și interesantă. Andreea Lițescu:
Sunt una dintre mamele active, încerc să o duc în toate zilele la grădiniță, fac tot posibilul să o iau tot eu. O aștept până își termină antrenamentele de tenis, ceea ce e o continuitate pentru momentele în care mama mă aștepta după antrenamentele la arte marțiale.
„Cei mici sunt mai puternici decât ne închipuim”
- Ce impact îți dorești să aibă cartea ta, „Luna vrea să zboare”, asupra copiilor și părinților?
- Am scris-o pentru a schimba mentalități, cred că este important să înțelegem că cei mici sunt mai puternici decât ne închipuim. Pentru copii, mesajul acestei cărți e că nu contează dacă ești diferit și uneori mai năzdrăvan, cât timp muncești pentru ce îți dorești și îți urmezi visul.
Am bucuria de a vedea destui părinți care își cresc copiii cu încredere și cu respect față de ei; este calea cea mai potrivită pentru a avea un viitor adult de succes. Iar părinții aș vrea să înțeleagă din carte că nu contează dacă au acasă o fetiță sau un băiețel, pentru că oricare dintre ei poate încerca orice - limitările apar din cauza felului în care gândim.
„Luna vrea să zboare” este fix despre faptul că părinții mei au crezut în mine când am avut cea mai mare nevoie. Din păcate, pe tata l-am pierdut acum trei ani. Unul dintre prietenii mei mi-a deschis ochii în privința lui și acela a fost poate și declicul care m-a determinat să scriu cartea: mi-a spus că nu a văzut niciodată un tată care să aibă atât de multă încredere în copilul lui cum a avut al meu. Datorită lui sunt ceea ce sunt ca pilot, mamă, soție, fiică. Această carte nu este doar despre mine, este despre copilul din fiecare.
Iar povestea nu ar fi fost atât de minunată dacă prietena și colega mea Adriana Roșculeț, cu care am zburat de multe ori, nu ar fi pictat ilustrațiile. Ea are doi copii și le-a făcut în timp ce stătea cu cei mici sau, uneori, noaptea târziu.
- Și lansarea cărții a fost una inedită.
- La lansarea cărții, pentru că mi-am dorit să aibă copiii - am adus mai multe serii - o experiență diferită, i-am invitat la un simulator de avioane, la Jetav. Am spus inițial că părinții vor pilota avionul de pasageri, iar cei mici vor merge la cel mai micuț. Dar în cele din urmă copiii au preluat ambele simulatoare.
Cred că povestea din carte s-a legat până la urmă de ceea ce au trăit ei pilotând avioanele.
- Fiica ta ce vârstă are? I-ai citit tu povestea sau a putut să facă asta singură?
- Sara are abia 4 ani și jumătate, așa că i-am citit-o eu. Oarecum, știe povestea vieții mele, i-a plăcut să mă regăsească acolo. Îmi doresc să vină o zi în care Sara să i-o citească fetiței sau băiețelului ei și sper să reprezinte o poveste despre curaj, dragoste față de viață, zbor și față de libertatea de exprimare.
Îmi doresc să înțeleagă și că unii copii nu pot avea anumite lucruri. De curând, am rugat-o să aleagă jucăriile de pluș de care e pregătită să se despartă, pe care să le oferim cu hăinuțe și dulciuri unor copii care nu au. Îi explic că generozitatea reprezintă unul din marile atuuri în viață.
Mă implic în multe acțiuni de caritate, nu doar de Crăciun, pentru că vreau să-i mulțumesc vieții pentru ceea ce am primit și vreau să ofer oamenilor care au nevoie. Cei care vor citi acest interviu, dacă cunosc astfel de cazuri, îmi pot spune despre ele pe Facebook și Instagram și voi face tot ceea ce voi putea să ajut.
- Ai în plan să mai scrii volume pentru copii?
- Am câteva idei, încerc să pun ordine în gânduri. Din exterior pare destul de ușor să scrii o carte pentru copii, dar de fapt este mai complex decât îmi imaginam.
„Eram un copil care își dorea mult să facă ce-i place”
- Care a fost cea mai importantă lecție de viață pe care ți-a oferit-o profesia?
- Să nu te grăbești, să iei lucrurile pas cu pas. Când am o perioadă mai complicată, le rezolv pe toate pe rând.
- Ai practicat și alpinism înainte să descoperi pilotajul. Care dintre părinți era mai îngrijorat din cauza acestui sport riscant?
- Amândoi au fost oarecum îngrijorați, pentru că e un sport care implică situații mai complexe. E nevoie să respecți anumite reguli și să fii modest în fața muntelui și în fața călătoriei pe care o vei începe.
Atunci le-am explicat părinților că am urmat niște cursuri și că nu îmi voi asuma riscuri nenecesare, iar ei m-au înțeles. Alpinismul, dar și artele marțiale le-am făcut cu responsabilitate și în maximă siguranță, așa e corect față de tine și față de cei din jur.
- Crezi că ai fost o adolescentă curajoasă?
- Aș spune că am avut curajul să fiu altfel, nu am fost într-un anume fel doar pentru că asta îmi cerea societatea. Eram un copil care își dorea mult să facă ce-i place. Gândindu-mă la cum eram atunci, mi-am dat seama că și celelalte fete simt nevoia să fie încurajate să facă ceea ce le reprezintă.
Primesc multe mesaje pe Facebook și Instagram nu doar de la femei, ci și de la bărbați pentru care familia și-a dorit altceva. Le-am spus că nu e prea târziu să-și urmeze visul.
Mi-au scris persoane mai în vârstă că ar fi vrut să fie piloți. Nu e timpul pierdut: chiar și un zbor cu un avion de mici dimensiuni poate să fie o bucurie pentru suflet.Andreea Lițescu:
