Deși disidentă, o artistă rusă a fost scoasă din unele expoziții. Ea povestește cum „a găsit o gură de oxigen” la București, unde munca ei a fost respectată
Urmărește Libertatea in Google Discover
Coregrafa Yulia Arsen a plecat din Rusia la o lună după ce a început războiul. Autoexilul a fost forma ei de a protesta față de invazia Rusiei în Ucraina. Acum, ține ateliere de dans cu copiii refugiaților din Ucraina în Muntenegru, își numără zilele de viză și spune că ea și soțul ei sunt norocoși, în ciuda proiectelor din care a fost exclusă pentru că e rusoaică. Într-un interviu pentru publicul Libertatea, femeia vorbește despre contractele anulate din cauza naționalității, ce a însemnat pentru ea să urce pe scenă în București, dar și despre nevoia de asumare artistică și personală.
Cuprins:
Yulia Arsen, 33 de ani, este o artistă interdisciplinară a cărei muncă se află la intersecția dintre dans contemporan și teatru. A studiat în Berlin și și-a prezentat lucrările artistice în mai multe țări, precum Coreea de Sud, Rusia, Germania, Irlanda sau Estonia. Vara asta a ajuns și la Centrul Național al Dansului din București, unul dintre puținele locuri care și-au menținut deschisă invitația de a o avea pe artista din Rusia pe scenă, în luna iunie. Vorbim printr-un videocall. Yulia Arsen este înconjurată de pomi într-un parc din Muntenegru și răspunde la întrebări în engleză, cu răbdare și o energie pe care o rezervă de obicei pentru scenă.
Este o perioadă dificilă pentru artistă, în contextul în care, de când Rusia a invadat Ucraina, mai mulți artiști și sportivi din această țară nu au mai putut participa la evenimente sau competiții, fiind interziși din cauza naționalității lor.
Libertatea: Cum a început războiul pentru tine? Și cum ai decis să pleci din Rusia?
Yulia Arsen: Cu puțin timp înainte de război am fost în Irlanda, la un festival. Îmi amintesc că acolo se vorbea deja că guvernul irlandez își atenționa cetățenii să părăsească Ucraina. Auzeam cuvintele astea, dar mi se părea că un nou război este absolut imposibil. Mă gândeam că este vorba, ca de obicei, doar de un joc politic.
Speranța murea la fiecare contact cu autoritățile
Tot în perioada aia, înainte de război, am discutat mult cu soțul meu. Ne spuneam că se simte ceva putred în Rusia. Dar găseam rapid o explicație pentru acest sentiment, ne ziceam că oricum trăim într-o țară de căcat, cu un guvern de căcat, în care nu prea protestează nimeni, însă poate că încă e nevoie de timp și vom reuși să fie mai bine în viitor. În ultimii ani au apărut câteva festivaluri frumoase, au apărut câțiva artiști interesanți, activiști, câteva ONG-uri. În același timp, și puterea poliției și a autorităților a crescut destul de mult. Și sentimentul general este că ești o insectă. Îți trăiești viața, te ai pe tine, demnitatea ta, și când te duci la o instituție, imediat te simți precum o insectă.
Acestea ar fi, deci, câteva gânduri din momentele dinainte de război.
- Și apoi ce a urmat?
- Apoi, când războiul a început, a fost un șoc imens. Ne era greu să credem că asta chiar se întâmplă. Și, bineînțeles, la început, fiecare dintre noi era cu ochii pe rețelele de socializare. În bula mea, pentru câteva zile am trăit cu un fel de încredere, părea că toată lumea este împotriva războiului, că toată lumea va ieși pe străzi și va protesta. Ce vedeam la mine în social media mi-a dat sentimentul că se întâmplă o catastrofă, dar că se va termina în curând, pentru că toată lumea este împotrivă.
Dar curând, soțul meu, care lucrează în marketing, mi-a spus că lucrurile nu stau așa. În bula lui de Facebook, lucrurile stau altfel, lumea e 50-50%, e împărțită.
Atunci, am început să-mi dau seama că nu toată lumea este împotriva războiului.
- Care era atunci atmosfera în Rusia?
- Când mergeai cu metroul sau undeva, simțeai un amalgam de sentimente, un fel de schizofrenie. Durerea că războiul ăsta chiar există, multă rușine și vinovăție. În același timp, vedeai oameni care se bucurau de viața lor în continuare. E vineri, hai să bem prosecco.
- Și din punct de vedere profesional, ce proiecte aveai atunci?
- Urma să am o premieră la Meyerhold Theater Center din Moscova la finalul lui martie. Trebuia să fie despre durerea maternității. Maternitatea, știm cu toții, este și ceva politic. Și era legat de perioada lui Stalin, când împingeau femeile să aibă cât mai mulți copii, pentru că aveau nevoie de mai mulți soldați. Și în prezent este cam la fel în Rusia, legat de aceste tradiții și de faptul că o femeie trebuie să nască. Dar unul dintre regizorii din teatru, cu care colaboram, a fost dat afară pentru că a făcut o postare antirăzboi. Și în loc a venit o regizoare, fan Putin, deci acest teatru nu mai există. Așadar, am decis să protestăm prin faptul că nu puteam monta premiera într-un teatru care dă oameni afară din aceste motive.
- Și apoi ai plecat din Rusia.
- Da, ca om, îmi era imposibil să mai rămân în Rusia. Din punct de vedere uman, nu vreau să aud oameni care spun că războiul e ok. Nu voiam să mă mai întâlnesc cu ei pe stradă. Mi se părea că merg pe stradă alături de niște zombi. Iar apoi, toate operele mele sunt critice, cu privire la sistem sau la alte lucruri. Pentru mine era imposibil să mai lucrez.
Iar în al treilea rând, cele mai multe instituții din Rusia primesc bani de la Guvern. Ca artist, te gândești - dacă spui ok acestei instituții, îi spui ok și Guvernului sau spui ok că această instituție tace și nu ia o poziție.
Nu vreau să iau bani de la guvernul care a început războiul și de la instituții care îl susțin sau sunt pasive.
- Când ați plecat și unde?
- Am plecat la finalul lunii martie, împreună cu soțul meu și câinele nostru pe care l-am adoptat acum 2 ani. Am mers în Germania, pentru că eu am studiat acolo și aveam mai mulți prieteni.
Frica diluează gândirea
- Cu ce gânduri ați plecat din Rusia? Exista și frică?
- La început, propaganda transmitea și ideea că toți europenii urăsc Rusia și că dacă mergi acolo, te vor ucide, pentru că toți sunt agresivi și nebuni. Știam în sinea mea că asta nu poate fi adevărat, dar atunci, în acea perioadă de șoc, am început și eu să mă tem, să-mi pun întrebări. Am plâns când prieteni din Europa mi-au scris să-și exprime solidaritatea.
- Apropo de teama ta, cum a fost interacțiunea cu europenii pe care nu-i cunoșteai atunci când le spuneai că vii din Rusia?
- Poate că am fost norocoasă, dar pentru mine, atunci când spuneam că sunt din Rusia, nu mai era nevoie să spun și că sunt împotriva războiului. Toată lumea îmi spunea - bine ai venit! Am mers ca voluntară în gara din Berlin, iar la început eram destul de îngrijorată vizavi de faptul că voi întâlni ucraineni și mă vor întreba de unde sunt, eu voi răspunde și… Eram pregătită pentru orice, dar apoi mi-am dat seama că, de fapt, în astfel de interacțiuni, un om întâlnește un alt om. Întâlnești o persoană, nu o țară. Și vezi ce are persoana respectivă în inimă. Au existat momente în care ne-am și îmbrățișat.
- Mai aveți rude rămase în Rusia? Ce spun, care mai e situația acolo?
- Noi suntem foarte fericiți că părinții noștri nu au căzut pradă propagandei. Majoritatea prietenilor mei nu pot discuta cu părinții lor, fiindcă ei urmăresc doar propagandă rusească la televizor și sunt complet orbi. Multe familii nu-și mai vorbesc din cauza asta.
- Cum se văd de acolo sancțiunile impuse de Vest?
- Din cauza propagandei, cei care sunt acolo văd sancțiunile Vestului așa cum li se prezintă în Rusia: Vestul urăște Rusia. În plus, se spune că oamenii din Europa mor fără gazul important din Rusia, că oamenii din Europa ies pe străzi și își imploră guvernele să-i dea lui Putin ceea ce cere. Este ceva absolut halucinant.
- Ce urmează pentru tine, la nivel profesional?
- Dacă ești dansator în Rusia înseamnă că ești sărac. Asta este o situație care se întâmpla și înainte de război, pentru că Guvernul nu investește bani în dansul contemporan sau în arta contemporană în general. De aceea, undeva toamna trecută, am fost extrem de fericită când am primit scrisoarea că sunt acceptată în Aerowaves (un hub care își propune să faciliteze colaborarea între artiști din peste 33 de țări - n.r.). Mai ales că venea după perioada COVID, în care am fost cu toții blocați. Urma să-mi prezint iar munca, să cunosc oameni noi și să mă inspir. Ulterior, înainte de război, am primit și două invitații, dintre care una să vin în București.
Apoi a început războiul. Atunci, coordonatoarea programului Aerowaves din Rusia m-a sunat și mi-a spus că se retrage, pentru că nu vrea să reprezinte „agresorul”. Eu am spus că nu voi reprezenta „agresorul”, ci că cred că rolul meu este să deschid o discuție, că oamenii sunt diferiți și că aici (în Rusia - n.r.) nu suntem toți la fel. Că poate fi ceva dureros, dar este necesar.
Le-am scris o scrisoare partenerilor și eram sigură că vor înțelege și că nu va fi nicio problemă. În final însă, au votat și 70% dintre reprezentanți au spus că nu, nu mai pot veni, pentru „că nu e timpul să promovezi lucrări făcute în Rusia”. Chiar dacă știau că sunt o artistă independentă, împotriva acestui război și care are nevoie de solidaritate.
În final, în spațiul dedicat lucrării mele, au avut un moment de liniște. Pentru mine a fost ceva extrem de dureros, pentru că nu m-au primit nici măcar ca oaspete, dacă nu ca participant. M-au exclus cu totul doar pentru că sunt rusoaică.
- Și acum, ce vezi când te gândești la viitor?
- În general, încerc să nu mă gândesc la viitor, pentru că mă frustrez. Bucureștiul a fost o gură de aer curat și o reconectare. A fost ceva esențial, mi-a reamintit că sunt artistă și că pot să muncesc, chiar dacă sunt rusoaică. Asta e ceva esențial pentru sănătatea mea mintală.
Am început să caut oportunități în UE, nu știu dacă sau când sau unde ar fi posibil să-mi găsesc locul și să fac ceea ce cred că este bine, dar sper să vină. Sper să nu renunț. Sper că lucrurile pe care le fac și pe care le pot oferi vor ajunge la oameni care au nevoie de ele. Dar, mai ales, sper că războiul se va termina cât mai curând posibil.
Nu știu când vor observa și majoritatea instituțiilor culturale din UE diferența reală dintre „a rămâne cu Ucraina” și „anularea artiștilor independenți” și dacă va fi posibil să vezi și fiecare copac, nu doar pădurea în 2022. Da, poate că eu nu văd întreaga imagine și nu văd marea strategie din niciuna dintre părți, dar nu sunt politician, eu fac artă, iar asta, din păcate, nu este suficient pentru a face din această lume un loc mai bun. Lumea este profund imperfectă și simt că încă încearcă să rezolve noi probleme cu instrumente vechi, bazate pe capitalism și patriarhat. Dar mai cred în oameni, în oameni care fac lucrurile personal, care găsesc noi moduri de conexiuni și inițiative independente care pot aduce schimbări mai eficient decât instituțiile mari și grele.
- De ce a fost important pentru tine să vorbești în cadrul acestui interviu cu nume și prenume?
- Cred că trăim o perioadă care ucide individualitatea fiecărui om. Propaganda din Rusia, unele instituții artistice din Europa, toate tind să înăbușe unicitatea individuală. De aceea cred, ca om și ca artistă, că trebuie să investesc în mine și în a spune ce am de spus. Pentru că am doar o viață. Vreau să fiu împăcată cu mine atunci când mă privesc în oglindă.
Reprezentanții CNDB: Yulia Arsen era oricum o artistă independentă, aflată într-o minoritate marginalizată de artiști contemporani
Libertatea a vorbit și cu reprezentanții Centrului Național al Dansului București (CNDB) despre decizia lor de a prezenta în continuare munca artistei-coregraf în luna iunie, la București, dar și cu organizatorii Aerowaves, care au renunțat.
Nimic nu justifică invazia Rusiei și ororile care continuă împotriva Ucrainei. La CNDB încercăm să facem ceea ce putem prin mijloacele pe care le avem la îndemână: strângerea de fonduri pentru artiștii rămași captivi în Ucraina, găzduim gratuit ateliere de mișcare pentru refugiații care au nevoie de astfel de activități pentru copiii lor și am invitat-o pe artista Vika Medvedeva, din Ucraina, la Maratonul de idei din cadrul Festivalului Iridescent. Sprijinul direct și dialogul ni se par esențiale.Mihai Mihalcea, director de programe și proiecte, CNDB:
Acesta pledează contra generalizării. „Într-un climat radicalizat în care ura a devenit atât de prezentă și explicită nu ni se pare însă nici etic și nici benefic să generalizăm și să privim nenuanțat lucrurile. Yulia Arsen era oricum o artistă independentă, aflată într-o minoritate marginalizată de artiști contemporani, și, în plus, și-a declarat poziția anti-Putin explicit. De altfel a și fugit din țară imediat. Nu toți artiștii sunt precum dirijorul Valeri Gherghiev, o garoafă la butoniera lui Putin. Dialogul nemediat cu cineva care vine din acel spațiu ni s-a părut necesar, nu doar la nivel artistic, dar și pentru a afla din interior și a înțelege mai bine ce se întâmplă acolo”.
Pe de altă parte, reprezentanții Aerowaves spun că renunțarea la prezentarea artistei ruse a fost o decizie colectivă a partenerilor.
„Lucrarea Yuliei Arsen a fost retrasă din program. La câteva săptămâni după începerea atacului Rusiei împotriva Ucrainei, partenerii Aerowaves au schimbat 120 de e-mailuri și apoi s-au întâlnit pe Zoom pentru a discuta despre modul în care războiul a afectat scena dansului și culturală. După cum probabil știți, deși Aerowaves este o platformă condusă de o echipă mică, deciziile curatoriale sunt luate în mod colectiv de către toți partenerii noștri. Prezentarea Yuliei Arsen la Spring Forward din Elefsina (în Atena - n.r.) a fost supusă la vot în rândul tuturor partenerilor noștri, 44 de persoane din 33 de țări diferite din Europa. Rezultatul a fost că cei mai mulți dintre ei au considerat că cel mai bine este să nu prezinte un artist rus la festival. În plus, organizația noastră gazdă Eleusis 2023 nu a dorit să prezinte un artist rus - în ciuda faptului că este unul independent - în acest context. În paralel, directorul nostru a avut o corespondență viguroasă cu Yulia Arsen despre această decizie”.
Fotografii: arhiva personală a Yuliei
