Soţii Ioana Ginghină şi Alexandru Papadopol, colegi de platou în serialul „Aniela”, difuzat la postul Acasă, au devenit naşii de cununie ai partenerului Ioanei din emisiunea „Dansez pentru tine” de acum doi ani.

Antrenamentele pentru emisiune au legat o prietenie pe viaţă între Mihai Botezat şi actriţa Ioana Ginghină: „Nu m-aş fi gândit, când eram în febra antrenamentelor de la «Dansez pentru tine» că o să ajung să fiu naşa lui Mihai. În iunie, când ne-am dus în vacanţă în Bucovina, acesta a venit cu o fată de mână să ne-o prezinte şi să ne roage să le fim alături la cel mai important moment din viaţa lor. Bineînteles că rugămintea lor ne-a onorat şi am acceptat” a mărturisit vedeta Acasă.

Ioana a plâns de emoţie

Ioana şi Alexandru au fost impresionaţi de tradiţiile zonei şi le-au respectat întocmai. Pe 25 octombrie, s-au aranjat de nuntă şi s-au dus la Câmpulung Molovenesc pentru a-l lua pe finuţul lor şi în alai mare au mers la Pojorata, la mireasă… „A fost un moment emoţionant la care mi-au dat lacrimile” a declarat Ioana.
Cununia religioasă a fost oficiată la Biserica cu hramul „Izvorul Tămăduirii” din Câmpulung Moldovenesc, de un sobor de 9 preoţi şi un diacon, iar petrecerea a avut loc la un restaurat mare, unde cu toţii au mâncat şi au dansat pe săturate. „Acum putem spune că ne-am mărit familia şi aşteptăm să botezam primul copil al finilor noştri”, a adăugat fosta concurentă „Dansez pentru tine”.       

Scandal sexual în handbalul românesc. Patronul echipei și jucătoarea de lot național se acuză reciproc: „Să-mi dea banii!”
PARTENERI - GSP.RO
Scandal sexual în handbalul românesc. Patronul echipei și jucătoarea de lot național se acuză reciproc: „Să-mi dea banii!”
BOMBĂ! Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană, din nou împreună. Nu e cale de întoarcere, ce s-a decis săptămâna asta
Playtech.ro
BOMBĂ! Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană, din nou împreună. Nu e cale de întoarcere, ce s-a decis săptămâna asta
Bărbatul care şi-a ucis iubita, în Bucureşti, a fost găsit mort. Fetiţa de 4 ani a femeii a asistat la crimă
Observatornews.ro
Bărbatul care şi-a ucis iubita, în Bucureşti, a fost găsit mort. Fetiţa de 4 ani a femeii a asistat la crimă
Horoscop 15 iunie 2021. Racii nu au acces la anumiți oameni, dar nici dacă ar avea, nu le-ar folosi la nimic
HOROSCOP
Horoscop 15 iunie 2021. Racii nu au acces la anumiți oameni, dar nici dacă ar avea, nu le-ar folosi la nimic
Drama finalistului de la Roland Garros. Tragedia l-a lovit cu 5 minute înainte de a intra pe teren
Știrileprotv.ro
Drama finalistului de la Roland Garros. Tragedia l-a lovit cu 5 minute înainte de a intra pe teren
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Telekomsport
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)