„M-aş face ovo-lacto-vegetariană. De ce? Cancerul a devenit o boală la fel de des întâlnită ca şi gripa. Mă sperie faptul că aud în jurul meu, din ce în ce mai mulţi oameni bolnavi de cancer. Cel mai tare mă sperie faptul că aceşti oameni sunt tineri, poate chiar copii.  Se pare că una din cauze ar fi consumul excesiv de carne. Apoi cantitatea mare de alimente nesănătoase mâncate.

Mă chinui să citesc acum cartea „Forever Young” de Nicholas Perricone. Zic, mă chinui, pentru că e în engleză şi are nişte expresii pe care nici după ce le traduc nu le înţeleg. Aici am găsit câteva răspunsuri la întrebările mele. Se pare că unul din secretele tinereţii fără bătrâneţe, şi aici intră şi interiorul trupului nu doar exteriorul, este mâncatul alimentelor uşor digerabile, în mare parte cât mai crude şi în cantităti mici. Aşa mi-a venit această idee de a mă face ovo-lacto-vegetariană. Tot aşa mi-a venit ideea de a-mi face o mică grădina cu morcovi, pătrunjel, leuştean, ceapă, poate  chiar şi o seră cu roşii, crescute de mine, dar cât mai natural posibil”, scrie Ioana pe blogul personal, precizând că este convinsă că nu-i va fi foarte uşor să-şi schimbe stilul de viaţă. 

Cazul „Nordis” de Alba: 211 oameni, lăsați fără 12 milioane de euro: „A fost momentul în care mi-am dat seama că am fost înșelat”
Recomandări
Cazul „Nordis” de Alba: 211 oameni, lăsați fără 12 milioane de euro: „A fost momentul în care mi-am dat seama că am fost înșelat”

„Ştiu că e greu să ne abţinem, dar nu imposibil. Mie îmi este greu fără dulciuri, sunt dependentă de ele. Tot mie îmi place să mănânc mult, nu neapărat nesănătos dar mult. Aşa că poate unul din obiectivele mele de anul acesta ar trebui să fie un regim de viaţă sănătos. Aţi văzut cum arată Anca Țurcasşu la 42 de ani? Asta ar trebui să mă motiveze cel mai tare. Acum am dovedit că la teorie sunt bună, rămâne de văzut cum stau cu practica”, a adăugat vedeta. 

Citeşte şi: Foto | Ioana Ginghină şi Alexandru Papadopol vacanţă la Sibiu şi Harghita

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
ANAF le controlează banii din conturi tuturor influencerilor și celor care l-au promovat pe Călin Georgescu în campania electorală, "în baza unor analize de risc"
Viva.ro
ANAF le controlează banii din conturi tuturor influencerilor și celor care l-au promovat pe Călin Georgescu în campania electorală, "în baza unor analize de risc"
Cristina Cioran aruncă bomba! A mai făcut un copil cu Alex Dobrescu, desi el are ordin de restricție și brățară la picior. Cum a anunțat sarcina la 47 de ani
Libertateapentrufemei.ro
Cristina Cioran aruncă bomba! A mai făcut un copil cu Alex Dobrescu, desi el are ordin de restricție și brățară la picior. Cum a anunțat sarcina la 47 de ani
Ce să pui în cuva mașinii de spălat pentru a scăpa de părul de animale de pe haine. Soluții simple pentru toate tipurile de țesături
FANATIK.RO
Ce să pui în cuva mașinii de spălat pentru a scăpa de părul de animale de pe haine. Soluții simple pentru toate tipurile de țesături
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Unica.ro
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Pensionara Afrodita, aflată în greva foamei, a primit într-un final decizia de recalculare. Câţi bani va primi în plus
Observatornews.ro
Pensionara Afrodita, aflată în greva foamei, a primit într-un final decizia de recalculare. Câţi bani va primi în plus
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri
HOROSCOP
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI