Ioana Maria Vlas, despre prima sărbătoare de Paşte petrecută în arest: „Băteau clopotele şi pentru noi, păcătoasele”

“ În cei 5 ani de arest au trecut peste mine, şi prin mine, o mulţime de sărbători. Au fost Paşte, Crăciun sau Anul Nou, pentru lumea de “afară” sărbători cu adevărat, pentru lumea arestului, “sărbători penale”! Expresia nu-mi aparţine. A folosit- o cu lacrimile înnodate sub bărbie o fătuţă de 19 ani, traficantă de droguri, care se usca de dorul fiului ei de un an. Şi tot mai avea putere să glumească, în seara de Crăciun 2007, lângă o crenguţă de brad şi lângă cadourile, simbolice, pentru fiecare.

«Ia te uită ce am primit de acasă!»

Nu ştiu cum a trecut prima lună a detenţiei mele, între cele 6-8 ore de anchetă şi patul în care mă prăbuşeam, frântă, în somn fără vise. Am realizat că vine o sărbătoare după mărimea şi componenţa “sarsanalelor” apărute în cameră. “Duminica viitoare este Paştele! Ia te uită ce am primit de acasă!”. Din sacoşele burduşite ieşeau ouă roşii, friptură de miel, sarmale, cozonac. “Doamne, ce frumoase sunt, şi bune, făcute cu dragoste, ai mei nu m-au uitat!”. Şi lacrimile “sărau” cozonacul, puneau picături lucioase pe ouă. Nimeni nu mânca… se rugau.
Prin fereastra întredeschisă, cât o lasă maşinăria cu melc, şi prin bucăţica de geam de pe care s-a cojit vopseaua (pe atunci, geamurile erau acoperite cu o vopsea opacă!) de la patul 2 se vedea un vişin cu crengile pline de boboci gata să dea în floare. Căţărate câteştrele pe patul de sus, colegele mele respirau adânc. Nu era voie să priveşti afară. Dar azi, în ajunul Paştelui, şi-au luat dreptul să se lase pătrunse de primăvară… fie ce-o fi! Noaptea de Înviere! La Mitropolie, vecină, gard în gard, cu arestul, boxele, scoase afară din catedrală, prefirau peste lume cuvintele slujbei şi vocile îngereşti parcă ale corului.
Aveam senzaţia că s-a produs o falie în timp şi că virtuţile tămăduitoare ale rugăciunilor ne-au scos, şi pe noi, osânditele, sub bolta ţintuită cu stele a cerului primăverii. “Hristos a Înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu- le!”. Sfios, la început cu şovăială, apoi din ce în ce mai desluşit, din celulele arestului ,“vocile îngropaţilor de vii” se uneau cu cele ale corului. Noapte de Înviere, noapte magică! Băteau clopotele la Catedrala Mitropoliei! Băteau şi pentru noi, păcătoasele!
Târziu, după terminarea slujbei, ne pregăteam de culcare, în tăcere, cu lumea noastră de gânduri. Deodată, uşa se deschide. Sărim în picioare. Oare ce s-a întâmplat? “Hristos a Înviat, doamnelor! V-am adus Lumină şi paşte de Sfânta Înviere a Domnului! Luaţi!”. Cei doi poliţişti dau să plece, pe când nouă, împietrite, ne lipsesc cuvintele. Doar o femeie, şoptit, spune: “Mulţumim! Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze!”. Uşa s-a închis deja, poliţiştii au plecat. A doua zi aflu că aşa se întâmplă în fiecare an, în toate “camerele” Direcţiei de Cercetări Penale.
Ioana Maria Vlas încheie azi serialul în Libertatea. După ce va termina de scris cartea despre experienţa sa în închisoare, ea îşi doreşte să colaboreze cu o editură pentru a o lansa în librăriile româneşti

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE