Istoricul Cezar Dobre, specialist în problematica diasporei: ”Românii oieri nomazi au păstrat vie limba maternă chiar și în exil”

Unele evaluări demne de luat în seamă din perioada interbelică plasează numărul românilor care, din diverse motive, trăiau în Albania undeva în jurul a 40.000 de suflete. După ocupația și felul lor de viață ei fuseseră  împărțiți în români orășeni – risipiți în toate centrele comerciale unde formau puternice comunități care însumau 10.000 de persoane (la Corcea, la Berat, la Fieri, Elbasan sau la Tirana) -, românii agricultori –  vreo 13.000 de suflete, majoritatea iobagi care trăiau pe șesurile rodnice ale Mazachiei -, și în românii munteni, nomazi care se îndeletniceau cu creșterea oilor, a vitelor și a cailor.
Referitor la păstrarea identității românești a acestora prin folosirea limbii materne, istoricul Cezar Dobre  explică în lucrarea sa și a regretatului profesor  Gheorghe Zbuchea, „Români  în lume – Secolul XX”: „Românii orășeni, care de obicei se ocupau cu comerțul și cu industria, având o bună situație materială, nu se gândeau la o emigrare în România(…) Fiind răzlețiți și lipsiți de orice organizare, ei au riscat la tot pasul fiind expuși unei lente, dar sigure, deznaționalizări. Românii agricultori(…), aflați într-o situație grea care semăna cu iobăgia, trăiau departe de centrele românești(…)iar limba le era săracă și încărcată de o mulțime de cuvinte albaneze. Din cauza mizeriei și, mai ales, a albanizării, numărul lor s-a dovedit în scădere continuă”.
Cei care, în opinia istoricul Dobre au reușit cel mai mult să-și păsteze limba maternă nealterată au fost românii  munteni, chiar dacă erau crescători de animale nomazi. „Conștiința românească era mai dezvoltată la acești români și cele trei școli primare și două biserici românești pe care le mai aveau (din cele 17 școli în timpul dominației otomane) erau concentrate în regiunea în care erau risipiți(…)Românii munteni nomazi (fârșeroții) trăiau vara cu turmele lor de oi și vite în munții din sudul Albaniei, iar în timpul iernii pe șesuri, în apropierea Mării Adriatice(…)Cu toate că viața lor nomadă îi împiedica să aibă o cultură și o conștiință românească mai dezvoltată, păstrau limba și obiceiurile lor. Cum însă viața de nomazi le oferea din ce în ce mai multe dificultăți, ei aveau să fie siliți să se așeze în comune unde aveau să fie, desigur, mai direct deznaționalizați decât în munții lor”, notează istoricul Dobre.
foto:www.singlescamp.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro