Antonio Avola, un îngrijitor în vârstă de 66 de ani la o școală din Roma, a fost achitat de acuzația de agresiune sexuală pentru că a atins fundul unei eleve de 17 ani, pe motiv că actul a durat „doar câteva secunde, între 5 și 10”, fără a fi un gest prelungit.
Potrivit victimei, în timp ce urca pe scări în școală, a simțit o mână care o apucă de fese. „Iubita mea, știi doar că am glumit”, i-a spus îngrijitorul după ce a atins-o.
După incident, care s-a petrecut în aprilie 2022, eleva l-a raportat la poliție pe îngrijitor. În fața instanței, bărbatul a recunoscut că a pipăit-o fără consimțământ, dar a spus că a fost o glumă.
Un procuror din Roma a cerut o pedeapsă de trei ani și jumătate de închisoare, dar în această săptămână îngrijitorul a fost achitat de acuzațiile de agresiune sexuală. Potrivit judecătorilor, ceea ce s-a întâmplat „nu constituie infracțiune” pentru că a durat mai puțin de 10 secunde.
#10secondi
Decizia instanței a provocat revoltă în mediul online. Actorul Paolo Camilli, cunoscut și pentru rolul din serialul White Lotus, a început trendul #10secondi, care a fost preluat apoi de creatorul de conținut și activistul Francesco Cicconetti, care a folosit același format cu un cronometru la vedere pentru a arăta cât de lungi pot fi cele 10 secunde când cineva e abuzat.
„Cine decide că 10 secunde nu înseamnă mult timp? Cine numără secundele, în timp ce este hărțuit?!”, a întrebat Francesco Cicconetti. „Bărbații nu au dreptul să atingă corpul femeilor, nici măcar pentru o secundă, darămite 5 sau 10”.
La acest trend s-a alăturat și Chiara Ferragni, cel mai cunoscut influencer al Italiei, care are 29,4 milioane de urmăritori pe Instagram.
„Această sentință este absurdă. Durata hărțuirii nu trebuie să-i diminueze gravitatea”, a reacționat și Freeda, o organizație italiană pentru drepturile femeilor.
„Nu a fost o glumă pentru mine”
Potrivit judecătorilor, paznicul nu a avut un gest de durată. A pipăit adolescenta doar pentru scurt timp, efectuând o „manevră incomodă fără poftă”.
„Judecătorii au hotărât că glumea? Ei bine, nu a fost o glumă pentru mine”, a declarat eleva pentru ziarul italian Corriere della Sera. „El a venit din spate fără să spună nimic. Mi-a pus mâinile pe pantaloni și pe lenjeria mea”.
„Mi-a pipăit fundul. Apoi, m-a tras în sus – rănindu-mi părțile intime. Pentru mine, aceasta nu este o glumă. Nu așa ar trebui să glumească un bătrân cu un adolescent”, a continuat ea.
Eleva spune că se simte de două ori trădată – de școala ei și de sistemul de justiție.
„Pentru mine a fost suficient ca el să mă facă să-i simt mâinile pe mine. Încep să cred că am greșit dacă am încredere în instituții. Aceasta nu este justiție”, a acuzat tânăra.
Ea se teme că decizia judecătorilor va descuraja fetele și femeile să depună plângere dacă sunt supuse unor astfel de atacuri.
Statistici recente ale Agenției pentru Drepturile Fundamentale a UE (FRA) au sugerat că 70% dintre femeile italiene care au suferit acte de hărțuire între 2016 și 2021 nu au raportat incidentul.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_95fa15ed258d45060421a5266d46101b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e3f0ac7731395e3f569af3d139e9e31e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e4caa10817c4befcaf1b1e9b56defdfb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_101001928214d9566d05533ba52edaf1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_69aea4de16198f50d703d6f6cba97abf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_abdffa50689e1132b1a06d5fe0f0f982.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_67252b43f74f3bcf2025a110ab1677d6.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_1ec101632d76b39c625fd5a57b3fc1c2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_a1f88b09d509b7acace5b48abfbbe500.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_038474215b212ead7b6c8efa313aa779.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3ce8d29a3a9aed703ed37a0dd7d06689.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_0fb2a5a8f0f8036c57ca23db8880f895.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_9d6ec586b73bc0b05066576cbc835bb5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_00f7cb74a9e703e547f308c7c8795914.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_bf274475a316fcf4ca71ffa5775a618f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6e8658f4807097f71b66d344d8506413.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_065eacc0aa03cfc170fa473684b0ecc9.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0ab82cddf2e3f2e8e39d0d75f72f075e.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_8b144c94438e60739adf9f1f1b6b8349.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3921a747c2a3a7406516523f69a45ca4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_647a271ae8a5379b03a34e9f7e3e30e4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/cristian-ghinea-spune-ca-adrian-vestea-este-o-unealta-bleaga-a-sri-si-il-invita-pe-viziteu-sa-reintre-in-cazarma-e1781436291137.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/alexandru-nazare-da-mana-cu-premierul-si-presedintele-pnl-ilie-bolojan-dupa-o-sedinta-pnl--in-spate-este-mircea-abrudean-presedintele-senatului-e1787285033393.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/dagos-bucur-viata-la-tara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/andrei-lacatus-shurubel-lili-sandu-bogdan-ciudoiu-vorbeste-lumea-pro-tv.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_4416a3d91f668b45f8ad1042f83c4a20.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9836b11d718d893b965a5118a4a5a34a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9279386746e8a88b85c1902cd44c7d4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_ab20877a897ee99dcdfeb8f6999d64b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_f7ae075ba5a21977c630bfb46da62463.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_4335ea0dfc128033ffcf4c051604c234.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ilie-bolojan-sanda-nicola-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/platforma-auto.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/horoscop-sagetator-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/horoscop-scorpion-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/horoscop-balanta-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/horoscop-fecioara-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/rovinari-termocentrala.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/de-ce-curge-apa-de-sub-masina-de-spalat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/papoutsakia-vinete-umplute.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/borcane-cafea-boabe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/gettyimages-2221346930.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/detinutul-care-a-fugit-de-pe-santierul-din-baia-mare-unde-muncea-a-fost-gasit-e1787298348222.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/catalin-dinulescu-facebook.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/roata-zboara-valea-oltului-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/protest-studenti-invatamant--foto-dumitru-angelescu-image-2026-02-25-at-12-47-212-1-e1787230079726.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-gettyimages-2286342896-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ccr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-fitch-e1785573694612.jpg)
durban22 13.07.2023, 15:00
O secunda sau o ora -HARTUIREA ESTE HARTUIRE !!!.
Claudea 13.07.2023, 15:03
Pacat, si acesta isi va continua viata linistit facand alte victime
Abiatar 13.07.2023, 16:45
O decizie absurda ...
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.