0-254705-thumb_612_x_0_4399252023iubita.jpg

„Este problema mea şi a lui Gabi, nu e o problemă naţională. Totuşi, Gabi nu o să întoarcă spatele acestui copil. Dar eu nu am nevoie de o pensie alimentară ci de un „eşti bine?”, „copilul e sănătos?”, a declarat Raluca. În orice caz, aceasta e convinsă că Balint îşi va recunoaşte în acte copilul atunci când acesta se va naşte. Mai mult, „până se naşte copilul ori mă împac cu Gabi, ori o să fiu cu altcineva”, a spus încrezătoare viitoarea mămică.

0-254713-balint.jpgCând cei doi erau împreună, Raluca credea că o să formeze o familie cu antrenorul, cu toate că nu locuiau împreună altfel nu ar fi rămas gravidă. Mai mult, „el ştia că eu îmi doresc foarte mult un copil”, a mai spus bruneta, care a admis că a plâns de fericire când a aflat că va fi mămică, după ce aştepta să fie însărcinată de cinci ani. Pe de altă parte, Balint nu a reacţionat cu şi-ar fi dorit fosta lui iubită, deoarece „poate nu e pregătit pentru o relaţie serioasă şi pentru un copil. Mi-a sugerat insistent să fac întrerupere de sarcină. Mi-a zis clar că nu e pro acestei sarcini”, a spus Raluca. În urma acestei discuţii au început multe divergenţe, cei doi ajungând să se despartă.

Întrebată dacă nu a rămas gravidă pentru a fi cu Balint pentru că acesta e bogat, mămica a spus că dacă ar fi vrut bărbaţi bogaţi, ar fi putut să aibă alţii cu mai mulţi bani decât Gabi. În plus, ea o duce foarte bine pe banii ei.

Citeşte şi Acuzat că şi-a părăsit fosta iubită, Gabi Balint reacţionează: «Nu-mi pun viaţa pe tarabă»

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.