Chiar dacă vremea nu a fost tocmai frumoasă, mii de persoane i­au întâmpinat pe aceştia pe tot traseul parcurs, iar junii s­au adresat celor prezenţi cu „Hristos a Înviat”, vătafii şi armaşii ridicând şi buzduganul în semn de cinstire. Parada Junilor a încheiat de fapt seria manifestărilor pe care grupurile de juni le încep la Buna Vestire, în 25 martie, când ies cu surla pe deal, urmate de manifestările din Săptămâna Luminată, stropitul fetelor nemăritate, aruncatul în ţol şi hora junilor. Evenimentul este de fapt cel mai important moment din cadrul Zilelor Brașovului, care anul acesta au fost ceva mai restrânse tocmai din cauza vremii neprielnice.
După ce au ieşit din cetate prin Poarta Şchei, coloana junilor a plecat spre Pietrele lui Solomon, unde a fost programată o mare serbare câmpenească. „Aici, junii vor îndeplini vechile ritualuri, specifice acestei sărbători (cântarea Troparului Învierii, hora junilor, aruncarea buzduganului), apoi se vor aşeza alături de rude, prieteni şi invitaţi la mesele anume pregătite”, a precizat Alexandru Stănescu, secretar al Uniunii Junilor din Scheii Braşovului şi Braşovul Vechi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.