Kalr Nehammer, primul lider din Uniunea Europeană care s-a întâlnit cu Vladimir Putin de la începutul invaziei din Ucraina, a mai declarat că discuția cu liderul rus a fost „foarte directă, deschisă și dură”.

Cancelarul austriac a adăugat că cel mai important mesaj pe care i l-a transmis lui Putin a fost că războiul din Ucraina trebuie să se încheie, deoarece „într-un război există doar învinși de ambele părți”, reiterând că a sperat să contribuie la încheierea conflictului militar sau la îmbunătățirea condițiilor pentru civilii ucraineni.

„Am abordat gravele crime de război de la Bucha și din alte locuri și am subliniat faptul că toți cei responsabili de acestea trebuie să fie trași la răspundere. De asemenea, i-am spus președintelui Putin, în termeni clari, că sancțiunile împotriva Rusiei vor rămâne în vigoare și vor continua să fie înăsprite atâta timp cât în Ucraina mor oameni”, a declarat Nehammer.

„Tocmai am venit din Ucraina și am văzut cu ochii mei suferința incomensurabilă cauzată de războiul rus de agresiune. Călătoria la Moscova și discuțiile cu președintele Putin sunt o datorie pentru mine. O datorie din simțul responsabilității de a nu lăsa nicio carte neîntoarsă pentru a obține o încetare a ostilităților sau cel puțin un progres umanitar pentru populația civilă suferindă din Ucraina. Pentru mine, nu există nicio alternativă la a căuta discuții directe și cu Rusia, în ciuda tuturor diferențelor foarte mari”, a mai afirmat Nehammer, în comunicat.

Mai mulți jurnaliști, agresați de susținători ai lui Călin Georgescu, la protestul din București. „A fost trântit la pământ şi lovit cu pumnul în coaste”
Recomandări
Mai mulți jurnaliști, agresați de susținători ai lui Călin Georgescu, la protestul din București. „A fost trântit la pământ şi lovit cu pumnul în coaste”

„UE este mai unită ca niciodată în această privință. De asemenea, i-am spus clar președintelui rus că este nevoie urgentă de coridoare umanitare pentru a aduce apă potabilă și alimente în orașele asediate și pentru a scoate femeile, copiii și răniții. Mă voi întoarce acum pentru a-i informa pe partenerii noștri europeni cu privire la discuția mea cu președintele rus și pentru a discuta despre etapele următoare”, a conchis șeful guvernului austriac.

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
El este fiul lui Călin Georgescu. Are o meserie total diferită de a părinților lui și s-a aflat și ce alte afaceri mai are, dar și cât de mult câștigă: "Un șoc total, dar am avut norocul..." Uluitor, ce spune și despre victoria tatălui său
Viva.ro

Încă un divorț-șoc în showbiz! Celebra actriță, mamă a 3 copii, divorțează după 16 ani! Și soțul e foarte cunoscut
Libertateapentrufemei.ro
Încă un divorț-șoc în showbiz! Celebra actriță, mamă a 3 copii, divorțează după 16 ani! Și soțul e foarte cunoscut
Ele sunt zodiile peste care dă norocul până pe 24 ianuarie. 4 nativi sunt în culmea fericirii
FANATIK.RO
Ele sunt zodiile peste care dă norocul până pe 24 ianuarie. 4 nativi sunt în culmea fericirii
Directă din fire, Dana Budeanu a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. După ce l-a numit ”fătălău în pantaloni roșii” în fața tuturor, acum a spus clar: ”Până la o limită...” Nimeni nu se aștepta la ce a urmat

Reacţia unui turist din Japonia, ajuns pentru prima dată la munte în România. "Zăpada este senzaţională"
Observatornews.ro
Reacţia unui turist din Japonia, ajuns pentru prima dată la munte în România. "Zăpada este senzaţională"
Horoscop 13 ianuarie 2025. Peștii au mai multe resurse interioare decât cred și nici nu e nevoie de vreun efort special ca să le descopere
HOROSCOP
Horoscop 13 ianuarie 2025. Peștii au mai multe resurse interioare decât cred și nici nu e nevoie de vreun efort special ca să le descopere

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI