MENIU CAUTĂ

Klaus Iohannis, atac la PSD: „Creșterea pensiilor ar fi trebuit și ar fi putut să se producă mult mai devreme, iar alocaţiile puteau fi mărite de la 1 martie. Guvernarea PSD a eșuat!”

Distribuie

Preşedintele Klaus  Iohannis a criticat, luni, la Palatul Cotroceni, faptul că PSD nu a mărit pensiile de la 1 ianuarie, precizând că este şi acesta "un alt mod pesedist de a vinde oamenilor iluzii".

„Atrag atenția că practica recentă a Guvernului de a majora pensiile abia în luna septembrie este un alt mod pesedist de a vinde oamenilor iluzii. Creșterea pensiilor ar fi trebuit și ar fi putut să se producă mult mai devreme, potrivit prevederilor legale referitoare la indexarea cu rata inflației și creșterea reală a salariului mediu brut din anul anterior, astfel încât pensionarii să nu sufere din cauza scăderii puterii de cumpărare a banilor. Deci, repet ca să se înțeleagă bine. Pensiile se puteau crește mult mai repede decât așa cum vrea PSD, adică de la 1 septembrie”, a spus preşedintele.

El a arătat că, din punct de vedere legal și fără nicio intervenție din pix a PSD, pensionarii ar fi avut dreptul la creșterea pensiilor cu mult mai devreme, cum și copiii ar fi putut primi alocații majorate de la 1 martie dacă PSD și-ar fi dorit cu adevărat acest lucru.

„Guvernarea PSD a eșuat, iar cei care vor plăti pentru a acoperi dezastrul produs sunt, din păcate, cetățenii. Tocmai categoriile sensibile, precum pensionarii, vor fi cele mai afectate de spirala creșterii prețurilor, de inflația galopantă, de lipsa investițiilor în sănătate. Din cauza PSD, dezvoltarea României din ultimii ani a rămas mult în urmă. Și rezultatele se văd. Este culmea eșecului să nu reușești să aduci dezvoltare prin investiții majore în spitale, autostrăzi, în școli, într-o perioadă în care economia crește și oportunități există. PSD a uitat un principiu de bază al democrației – când guvernezi, o faci în primul rând pentru țară, nu pentru tine! Dacă nu este capabil să respecte acest principiu, și dovedește în fiecare zi că nu este, să plece de la guvernare!”, a mai spus şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, de la Palatul Cotroceni, că a decis să promulge proiectul bugetului asigurărilor sociale şi a cerut Parlamentului să trateze cu seriozitate reexaminarea legii bugetului de stat pe 2019, după ce PSD a anunţat că nu va face nicio modificare.

Plenul comun al Parlamentului ar urma să se reunească miercuri, pentru a respinge cererea lui Iohannis şi a trimite legea la promulgare, în varianta iniţială.

Citeşte şi: MUȘAMALIZARE! Trei ani și niciun responsabil după moartea copiilor infectați cu E.coli. La copiii morți la Pitești s-au găsit infecții nosocomiale!

Comentarii