„Tuturor credincioșilor care sărbătoresc duminică Sfintele Paști, fie că sunt în țară sau în comunitățile diasporei, le transmit sărbători binecuvântate, bună înțelegere și prosperitate! În aceste momente avem nevoie, mai mult ca oricând, de credința și speranța pe care Lumina Învierii ni le insuflă”, transmite preşedintele Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

„Traversăm de mai bine de un an o perioadă dificilă, provocată de pandemia de COVID-19, dar împreună, având grijă de sănătatea noastră și ocrotindu-i pe cei dragi, vom depăși cu bine aceste momente grele. Vă mulțumesc pentru solidaritatea și responsabilitatea de care ați dat dovadă în tot acest timp! Sunt convins că sacrificiile pe care le facem acum vor fi în curând răsplătite și ne vom putea reîntâlni, în siguranță, cu toți cei apropiați. Aceste zile de sărbătoare, încărcate de profunde semnificații spirituale, să vă aducă liniște sufletească, armonie și generozitate față de semeni. Cristos a înviat! Kellemes Húsvéti Ünnepeket! Frohe Ostern!”, se mai arată în mesajul preşedintelui.

Citeşte şi:

Valul trei COVID, într-o imagine: coadă de zeci de ambulanțe la un spital de Boli Infecțioase

Site-ul pornit cu mai puţin de 10 lei care a devenit viral cu pontul „1 Mai la mare, la vaccinare”

Cum se ascundea Marica cu amantele! Ilinca Vandici, dezvăluiri incredibile
PARTENERI - GSP.RO
Cum se ascundea Marica cu amantele! Ilinca Vandici, dezvăluiri incredibile
INCREDIBIL! Ce face acum femeia care l-a părăsit pe Mihai Neșu! E halucinant ce se întâmplă
Playtech.ro
INCREDIBIL! Ce face acum femeia care l-a părăsit pe Mihai Neșu! E halucinant ce se întâmplă
Caz incredibil la Braşov. Fetiţă de doi ani înecată şi declarată moartă, observată după o oră că are puls
Observatornews.ro
Caz incredibil la Braşov. Fetiţă de doi ani înecată şi declarată moartă, observată după o oră că are puls
Horoscop 17 aprilie 2021. Peștii beneficiează de o formă de protecție care nu se manifestă cum vor ei
HOROSCOP
Horoscop 17 aprilie 2021. Peștii beneficiează de o formă de protecție care nu se manifestă cum vor ei
Exclusiv. Vlad Voiculescu face dezvăluiri șocante: „Am primit mai multe amenințări cu moartea”
Știrileprotv.ro
Exclusiv. Vlad Voiculescu face dezvăluiri șocante: „Am primit mai multe amenințări cu moartea”
Gigi Becali a trimis 9,3 milioane de euro în conturile unui club din România
Telekomsport
Gigi Becali a trimis 9,3 milioane de euro în conturile unui club din România
Află cât de profitabile sunt economiile tale (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Află cât de profitabile sunt economiile tale (PUBLICITATE)