Întâlnirea dintre președintele Iohannis și premierul Cîțu a avut loc în contextul în care Birourile Permanente ale celor două Camere s-au reunit de la ora 12.00 pentru a lua act de depunerea moţiunii de cenzură USR-PLUS-AUR şi pentru a stabili calendarul dezbaterii, după ce la precedentele două şedinţe nu a existat cvorum.

Vicepremierul Dan Barna și Dacian Cioloș, copreședintele USR-PLUS, au anunțat vineri seară, 3 septembrie, depunerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de premierul Florin Cîțu.

Moțiunea de cenzură, denumită „Demiterea Guvernului Cîțu, singura șansă a României de a trăi!”, a fost semnată de 122 de parlamentari și a venit după ce ședința coaliției s-a încheiat cu un eșec.

Ce urmează în Parlament după depunerea moțiunii de cenzură

Regulamentul activităţilor comune ale Senatului și Camerei Deputaţilor prevede că o moţiune de cenzură poate fi iniţiată de minimum o pătrime din numărul deputaţilor şi senatorilor, se prezintă birourilor permanente, iar președintele Camerei Deputaților, în acest caz Ludovic Orban, o comunică Guvernului în ziua în care aceasta a fost depusă.

Apoi, moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile după depunere, iar textul va fi citit de un parlamentar desemnat de inițiatori. Premierul poate lua cuvântul în Parlament pentru a prezenta poziția Executivului.

După prezentare, în maximum trei zile, se va convoca o nouă ședință comună a Senatului și Camerei Deputaților în care moțiunea de cenzură va fi dezbătută și supusă la vot.

Ludovic Orban: „Există un risc major de adoptare a moţiunii de cenzură”

Preşedintele PNL şi al Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat că, în contextul în care moțiunea de cenzură poate fi adoptată, partidul pe care îl conduce va apăra Guvernul condus de Florin Cîțu, contracandidatul său la alegerile pentru șefia PNL, programate pe 25 septembrie.

„Trebuie să fie pregătit (n.red. – premierul Florin Cîţu) pentru moţiunea de cenzură, pentru că moţiunea asta de cenzură s-a născut în urma unor decizii pe care le-a luat în calitate de prim-ministru, repet, fără consultarea mea şi fără acordul meu”, a declarat Ludovic Orban, duminică seară, la Braşov.

Citeşte şi:

Rareș Bogdan: Îl rog din suflet pe Dacian Cioloș să nu continue discuțiile cu AUR

Ivan Patzaichin va fi înmormântat la Cimitirul Bellu din București

Rareș Bogdan, despre Orban: Vrem să credem că nu ne va încurca, că nu va face jocul AUR și USR-PLUS

EXCLUSIV Țiriac, propunere fără precedent împotriva pandemiei COVID-19: „Du-te în junglă dacă vrei asta!”
PARTENERI - GSP.RO
EXCLUSIV Țiriac, propunere fără precedent împotriva pandemiei COVID-19: „Du-te în junglă dacă vrei asta!”
România ar putea deveni una dintre marile puteri ale lumii. Comoara descoperită în Gorj
Playtech.ro
România ar putea deveni una dintre marile puteri ale lumii. Comoara descoperită în Gorj
S-a apucat de videochat la 20 de ani. Reacția mamei după ce vecinii au aflat și i-au zis "Uite-o pe Miruna, e dezbrăcată"
Observatornews.ro
S-a apucat de videochat la 20 de ani. Reacția mamei după ce vecinii au aflat și i-au zis "Uite-o pe Miruna, e dezbrăcată"
Horoscop 18 octombrie 2021. Săgetătorii au multe de învățat, rapid, din mers, ca să poată recupera ce au pierdut
HOROSCOP
Horoscop 18 octombrie 2021. Săgetătorii au multe de învățat, rapid, din mers, ca să poată recupera ce au pierdut
Doi tineri bolnavi de Covid-19 au murit în curtea spitalului din Craiova. Nu aveau comorbidități
Știrileprotv.ro
Doi tineri bolnavi de Covid-19 au murit în curtea spitalului din Craiova. Nu aveau comorbidități
Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate, risc ridicat". "Diagnosticul" medicului a bulversat-o
Telekomsport
Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate, risc ridicat". "Diagnosticul" medicului a bulversat-o
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută
PUBLICITATE
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută