„La bombardamente, ne ascundeam în buncăr. Apoi fugeam în munți, să nu ne ucidă pe toți”. Copilăria de coșmar a unui tânăr din Kosovo, care și-a găsit fericirea în România
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Azdren Llullaku, 34 de ani, a fost golgheter al Ligii 1, este căsătorit cu o româncă, Roxana, pe care o adoră, e tatăl unui copil de un an și jumătate, care-i oferă zâmbete, emoții. Are însă și griji din cauza războiului din Ucraina. Mai ales că, a povestit el Libertății, atacantul a trăit în copilărie printre bombardamente, fugind din orașul natal făcut scrum, după zile petrecute în buncăr și fugar în munți.
Cuprins:
România i-a oferit un nume, o carieră, o familie. Azdren Llullaku, 34 de ani, a sosit în urmă cu un deceniu în țara noastră și a povestit într-un interviu Libertatea că este recunoscător pentru ceea ce România i-a oferit.
Într-o limbă a lui Eminescu vorbită de parcă s-a născut aici, atacantul care a văzut lumina zilei în fosta Iugoslavie, în prezent Kosovo, dar cu cetățenie albaneză și italiană, a depănat amintiri de neuitat din războiul pe care l-a trăit, copil fiind, la finele mileniului trecut. Și i se face inima ghem când vede și citește despre războiul din Ucraina, mai ales că de când are un copil mic, pe Darian, de un an și jumătate, își face și griji, nu e totul doar bucurie.
Copilul care fugea din calea războiului, cu familia, prin munți și cu frica-n suflet, a crescut în Italia, dar România l-a adus de la „județeană”, liga a patra, la a fi golgheterul României și cu 6 selecții în naționala Albaniei.
A jucat pentru Gaz Metan Mediaș, CSMS Iași, Astra Giurgiu și acum Concordia Chiajna. A mai jucat în Kazahstan și în Belarus, fiind campion cu Astana, respectiv cu Soligorsk.
Libertatea: Azdren, cum și de ce ai ajuns în România acum un deceniu?
Azdren Llullaku: Am ajuns din diverse motive. În Italia evoluam în liga a patra. Fiind extracomunitar la acea vreme, nu puteam urca prea ușor, trebuia să rămân la amatori. Nu mai puteam sta în ligile inferioare. Un impresar m-a întrebat dacă vin la probe în România, am spus «da», mai ales că știam câte ceva despre această țară, aveam câțiva prieteni români.
- Ce știai tu la vremea aceea?
- (râde) Știam de sarmale și că aveți mâncare bună.
- Bun! Și ce a urmat după?
- Am ajuns la Mediaș, la Gaz Metan, eram 30 de jucători în teste, din toate colțurile lumii. Zici că era aeroport. Domnul Cristi Pustai m-a băgat la joc, i-a plăcut de mine, m-a luat în cantonament cu echipa la Debrecen. La început erau diferențe mari, pe bune, veneam de la liga a patra, chiar dacă din Italia. Iar într-un an am ajuns la naționala Albaniei, ca să vezi cât de mult contează ambiția!
„Românii sunt de pe altă planetă față de italieni”
- Cât de importantă a fost România în viața ta?
- Foarte, foarte importantă. Aici am găsit tot, am nevastă româncă, Roxana, un băiețel de un an și jumătate, Darian, apoi la nivel de fotbal, tot ceea ce am făcut e datorită Gazului, în primul rând, și României.
- Ce-ți place cel mai mult în România?
- Oamenii sunt foarte deschiși, te poți împrieteni cu ei ușor. Și e o țară frumoasă, de vizitat.
- Poți face o comparație între români și italieni? Mai ales că ai și cetățenie italiană, ai stat atâția ani acolo.
- Daaa, nu se compară, în sensul că românii sunt de pe altă planetă. Adică mai calzi, mai omenoși, te poți împrieteni mai ușor. Cred că de aceea sunt șanse mari să mă stabilesc aici, dacă voi avea posibilități de a continua după ce-mi voi pune ghetele în cui.
- Ai jucat și în Kazahstan, și în Belarus, acolo cum e?
- O mentalitate foarte rece. Nu se poate compara cu România. Chiar dacă am fost campion și într-o parte, și în alta. Am jucat fotbal, mi-am văzut doar de muncă, însă nu eram bine ca în România. (se aude gânguritul fiului).
Trebuia să fugă în Germania
- Cel mic pare fericit.
- A mâncat, uite ce zâmbește!
- Cum e viața de tătic?
- Foarte frumoasă, îți schimbă total felul de a gândi, nu doar viața. Dar au crescut și grijile, acum, totul e pentru copil, faci pentru el.
- Grijile cuprind și teama? Mai ales în contextul războiului din Ucraina.
- Ceea ce se întâmplă acolo e ceva dramatic. Am trăit aceleași momente pe care le trăiesc ucrainenii. Știu că e o perioadă foarte grea. Sper să fie pace cât mai curând posibil, deși s-au făcut lucruri ce nu mai pot fi șterse prea repede.
- Cum a fost pentru tine?
- În Kosovo, în 1998-1999, am fost în aceeași situație, când ne-au atacat sârbii. Am fugit din Kosovo, aveam 10 ani, ne-am dus cu toată familia în Italia. Bine, primul gând a fost să fugim în Germania, că aveam un unchi acolo. Dar a trebuit să trecem prin Italia, am fost catalogați ca refugiați de război și am fost obligați să stăm pe loc. Ulterior, familia mea s-a stabilit lângă Venezia.
„Am ajuns pe vârful muntelui și-mi vedeam casa arzând”
- Și ai trăit și tu momente cu bombardamente, cu rafale de mitraliere?
- Da, da, am trăit zile și nopți teribile, cu bombardamente, cu sunet de mitralieră. Unchiul meu a construit un buncăr (în orașul Burimi, din vestul Kosovo, unde s-a născut, n.red.), mergeam mai multe familii acolo. Asta când erau bombardamente. Când se apropiau mai mult soldații adverși, fugeam în munți. Era teribil. Mi-aduc aminte, n-am cum să uit, deși eram copil, am mers 36 de ore pe jos, neîntrerupt, până am ajuns în Muntenegru. Nu mai puteam sta, venea armata inamică, am fugit spre munte, apoi în țara vecină, în Muntenegru.
- Și ați plecat cu ce aveați pe voi sau cum?
- Păi, cu ce să mai pleci?! Am plecat cu nimic. Când s-au apropiat de casele noastre, sârbii trăgeau în tot. Trebuia să fugi.
- Dar ce se întâmpla?
- Era o chestie doar de fugă, voiau să ne dea afară din orașele noastre. Cine stătea să se lupte plătea cu viața! Copiii, femeile și bătrânii plecau care cum putea. Ce rămânea în spate... Îi omorau pe toți. Și-am ajuns pe munte, vedeam tot orașul Istog, de unde eram noi de loc, totul pus la pământ, casa noastră arsă... Te urmărește pe viață o asemenea imagine. Număram casele, a doua, a treia, a noua, a noastră, arsă!
„La început e ură, dar apoi am realizat diferența”
- E teribil, dar cum te schimbă o astfel de situație?
- Te și ajută să fii mai responsabil în viață, mai om, mai bărbat.
- Cred că poți asta și fără război.
- Asta clar, dar viața nu e doar frumoasă.
- Ai resimțit ură sau aversiune față de sârbi?
- Am avut și colegi sârbi la fotbal, m-am împăcat bine cu ei. Sunt oameni și oameni. Nu puteam să-l urăsc pe unul care avea aceeași vârstă cu mine și nicio treabă cu războiul și cu bombardamentele. Ce să fac și eu, să-i dau în cap?! Ce rezolvam?! Normal, în primele momente de după, există ură. Dar cu timpul ajungi să realizezi că nu poți judeca o țară întreagă, o națiune, pentru ceea ce fac niște tâmpiți de la putere. Nu puteam să urăsc un om nevinovat de crimele unui conațional de-ai săi.
- Crezi că suntem cu toții mai aproape de o pace în Ucraina?
- Citeam că vor să facă un tratat de pace, că s-ar putea semna curând un armistițiu, din ceea ce am văzut că spun și unii, și alții. Sper pentru toată lumea să fie pace, cum naiba să fie război în 2022?!
„Soția e România pentru mine”
- Soția cum ți-ai întâlnit-o și ce reprezintă ea pentru tine?
- Ne cunoaștem din 2013, de la Mediaș, am cunoscut-o pe Roxana de la începutul meu în această țară. A fost o conexiune de la prima vedere. Prima și singura femeie din România. Ne-am căsătorit în urmă cu doi ani. Ce e ea pentru mine? România!
- Poți detalia?
- De la ea am învățat totul despre România, m-a ajutat cu limba, a fost profesoara mea. Și familia ei m-a ajutat enorm, când aveam probleme la echipă și nu luam salariile cu lunile. Mergeam la părinții ei, mă puneau la masă, îmi dădeau să mănânc, o familie foarte bună.
- Unde te-ai simțit cel mai bine?
- Ca fotbal, la Mediaș, cele mai bune rezultate, inclusiv golgheterul campionatului. În afara terenului, peste tot. Țara asta este extrem de frumoasă, de bună, de caldă!
- Ca oameni pe cine placi, că ai trăit peste tot aici?
- Ardelenii! Acolo am stat cel mai mult, sunt mai pe gustul meu. Bucureștenii? Sunt OK, dar dacă mă pui să aleg, prefer ardelenii. Mai cuminți.
![A aruncat toate hainele la 60 de ani! Salma Hayek s-a scăldat goală pușcă în ocean: «60 și recunoscătoare» [15 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/rkek9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL055dEY3MU9FaHlrVFpONU54dkdhdVZ1Z3dkZlJKcU5XNjNQQkdhM2kuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
