Romii îşi fac simţită prezenţa şi în SUA, unde ajung în număr tot mai mare, în condiţiile în care măsurile pentru obţinerea vizelor sunt extrem de riguroase pentru România. În timp ce unii dintre ei merg la furat, alţii încearcă să obţină bani din mila trecătorilor. Cinci femei şi o fetiţă de 11 ani din România au fost arestate la un mall din Florida, după ce au furat din mai multe magazine bunuri în valoare de 3.000 de dolari. Denisa Bambaloi (23 de ani), Loredana Bambaloi (23 de ani), Norica Mărgel (20 de ani), Mirabela Ioniţă şi Ruxandra Bambaloi (19 ani) puseseră la punct o tehnică de sustragere extrem de ingenioasă, ce ar putea să facă invidios orice hoţ profesionist. Acestea şi-au cusut buzunare pe sub fustele lungi şi lucrurile furate le îndesau în ele. Femeile au atras atenţia agenţilor de securitate după ce au intrat într-un magazin cu fustele fluturând, iar când au ieşit păreau că au sub ele perne. Pe de altă parte, alţi doi romi, tot români, au fost fotografiaţi în faţa unui complex comercial din Los Angeles, California. Compatrioţii noştri s-au instalat pe trotuar cu un acordeon şi o paporniţă şi au început să cânte celebra melodie “Trandafir de la Moldova”, aşteptând să facă ceva bani din mila trecătorilor.
La furat cu fustele | Romii români au invadat SUA

„M-a înșelat cât timp mama era pe moarte”. Vedeta a răbufnit după ce un fan a pus-o la colț pentru că a decis să divorțeze
GSP.RO
„M-a înșelat cât timp mama era pe moarte”. Vedeta a răbufnit după ce un fan a pus-o la colț pentru că a decis să divorțeze
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

GESTUL făcut de Camilla în timpul vizitei la Berlin! Imaginile care arată cât de NEFERICITĂ e soţia Regelui Charles
Playtech.ro
GESTUL făcut de Camilla în timpul vizitei la Berlin! Imaginile care arată cât de NEFERICITĂ e soţia Regelui Charles
Primele imagini cu Andreea Antonescu și fiica ei nou-născută. Ce nume neobișnuit a ales artista pentru micuță
Viva.ro
Primele imagini cu Andreea Antonescu și fiica ei nou-născută. Ce nume neobișnuit a ales artista pentru micuță
Vremea 3 aprilie - 1 mai 2023. Nou val de frig cu ploi, lapoviță, ninsori și vânt puternic, săptămâna viitoare
Observatornews.ro
Vremea 3 aprilie - 1 mai 2023. Nou val de frig cu ploi, lapoviță, ninsori și vânt puternic, săptămâna viitoare
Povestea cutremurătoare a românului care a stat opt ani într-o închisoare din China. „În doi ani nu am văzut lumina soarelui”
Știrileprotv.ro
Povestea cutremurătoare a românului care a stat opt ani într-o închisoare din China. „În doi ani nu am văzut lumina soarelui”
Unde se află fântâna cu puteri miraculoase din România. Localnicii spun că vindecă orice boală
FANATIK.RO
Unde se află fântâna cu puteri miraculoase din România. Localnicii spun că vindecă orice boală
Patron miliardar din Liga 1. Proprietăţi de peste 875 de milioane de euro doar în Bucureşti: ”Nici nu mai vorbim de alte zone din ţară”
Orangesport.ro
Patron miliardar din Liga 1. Proprietăţi de peste 875 de milioane de euro doar în Bucureşti: ”Nici nu mai vorbim de alte zone din ţară”
Dan Negru, mesaj acid după cazul Ana Morodan. Ce a transmis prezentatorul TV
Unica.ro
Dan Negru, mesaj acid după cazul Ana Morodan. Ce a transmis prezentatorul TV
Horoscop 31 martie 2023. Balanțele pot fi dezamăgite de unii dintre prieteni sau rude, dar este o dezamăgire rezultată din așteptările lor
HOROSCOP
Horoscop 31 martie 2023. Balanțele pot fi dezamăgite de unii dintre prieteni sau rude, dar este o dezamăgire rezultată din așteptările lor
Află ce înseamnă moda circulară și cum poate deveni un mod de viață
PUBLICITATE
Află ce înseamnă moda circulară și cum poate deveni un mod de viață