Lacul Urmia a dispărut: cea mai mare întindere de apă sărată din Asia s-a transformat într-un deșert toxic
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Lacul Urmia, aflat în nordul Iranului, a secat aproape complet. Cândva cel mai mare lac sărat din Asia – de zece ori mai întins decât Lacul Constanța din Germania – a rămas doar o întindere de sare și praf, relatează Heute.
Cuprins:
Exploatarea excesivă a rezervelor de apă
Turismul, pescuitul și agricultura din zonă s-au prăbușit, iar locurile unde trăiau mii de flamingo s-au transformat într-un deșert albicios. Spre deosebire de Marea Caspică, considerată o mare interioară, Urmia a fost un lac sărat clasic.
Sebastian Transiskus, expert în mediu la Universitatea din Augsburg, care a studiat fenomenul timp de șapte ani, a povestit pentru Bild: „Altădată, oamenii puteau auzi valurile noaptea. Acum, văd doar praf, sare și deșert, sub un soare arzător.”
El pune dezastrul pe seama exploatării excesive a resurselor de apă: în regiune există între 70.000 și 80.000 de puțuri ilegale, iar la nivel național peste un milion.
În fiecare an se consumă aproximativ 43 de milioane de metri cubi de apă peste capacitatea naturală de regenerare. Agricultura este principalul consumator, folosind 88% din apă, dar aducând doar 10-12% din PIB.
Lake Urmia, once among the world's largest hypersaline lakes and West Asia's largest, is gone. ?#Iran pic.twitter.com/MjBB6aKJmk— Living in Tehran (LiT) (@LivinginTehran) September 8, 2025
Apa poate afecta rinichii și stomacul
Epuizarea resurselor de apă generează și probleme grave de sănătate. Apa din fântâni este foarte sărată și poate afecta rinichii și stomacul.
Cei care își permit merg la munte să aducă apă curată cu canistre. În plus, vântul ridică un strat fin de praf și sare, pe care localnicii îl numesc „vântul alb”.
Potrivit lui Transiskus, aceste particule conțin și toxine, precum reziduuri de metale grele provenite din agricultură și industrie. Ele irită pielea, ochii și plămânii, cresc riscul de boli cardiace și chiar de cancer.
Praful depus pe terenuri face solul steril, iar pomii se usucă – migdalii din estul lacului fiind printre cei mai afectați.
Mulți locuitori din zonă și-au părăsit casele
În multe sate, până la 80% dintre locuitori au plecat. Cei rămași sunt, de obicei, oameni în vârstă și săraci, care nu au unde să se mute. Mulți fermieri au renunțat la livezi și au trecut la culturi mai rezistente la sare, precum fisticul, dar și acestea dau randamente slabe.
Perspectivele economice sunt sumbre. Deși autoritățile iraniene au anunțat planuri de revitalizare, majoritatea au eșuat. Transiskus este convins că lacul nu mai poate fi salvat: „Vor mai fi perioade ploioase, când nivelul apei va crește puțin, dar până la vară se va usca din nou.”
Pentru cercetător, dispariția Lacului Urmia este un simbol al epocii Antropocenului: un loc unde se concentrează, mai clar decât oriunde, eșecul politic, lipsa de apă, problemele de sănătate, colapsul agriculturii și turismului și migrația forțată a oamenilor.
