Mergi direct la conținut »
Kovesi, despre dosarul penal pe numele ei: "Sunt prea multe coincidențe! Am primit citație pentru 7 martie, când trebuie să fiu prezentă la Bruxelles"
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > Kovesi, despre dosarul penal pe numele ei: "Sunt prea multe coincidențe! Am primit citație pentru 7 martie, când trebuie să fiu prezentă la Bruxelles"

Kovesi, despre dosarul penal pe numele ei: „Sunt prea multe coincidențe! Am primit citație pentru 7 martie, când trebuie să fiu prezentă la Bruxelles”

Laura Codruța Kovesi a declarat, sâmbătă, într-un interviu acordat Andreei Esca, la Europa FM, că au fost prea multe coincidențe în dosarul penal pe care i l-a făcut secția de anchetare a magistraților. Este pentru a doua oară când aceasta este citată chiar în ziua în care ar trebui să fie prezentă la Bruxelles.

De Dragoș Tănase,

Ea a amintit că s-a început urmărirea sa penală chiar înainte de a merge la audierea din Parlamentul European (PE), iar acum este chemată din nou la Parchet chiar în ziua în care trebuie să meargă din nou la Bruxelles.

„Este clar că dosarul penal este plin de coincidențe. S-a început urmărirea mea penală chiar înainte de audierea din Parlamentul European, deși era dosarul vechi de un an. O altă coincidență este că după ce m-am întors de la Bruxelles am primit citație pentru 7 martie, când iar trebuie să fiu prezentă la Bruxelles. De ce nu în 6 sau în 8? Sunt prea multe coincidențe!”, a declarat Kovesi, în cadrul emisiunii „La Radio cu Andreea Esca”, de la Europa FM.

Laura Codruţa Kovesi a fost citată pentru data de 7 martie la a doua audiere la Secţia specială de anchetare a magistraţilor în dosarul întocmit în urma plângerii deputatului fugar Sebastian Ghiță. În aceeaşi zi se decid, în Parlamentul European, și etapele eventualei sale numiri în funcția de procuror-șef al Parchetului European.

În ceea ce privește candidatura sa pentru conducerea Parchetului European, aceasta a mărturisit că a fost făcută în nume personal și că nu a cerut și nici a avut așteptări de la Guvern să o susțină.

„Nu am avut așteptări de la Guvern. Mă așteptam la o campanie negativă împotriva mea, dar mă bucur că am avut posibilitatea ca la audierea din Parlamentul European să lămuresc anumite lucruri. Este o procedură onestă să îi dai și celui acuzat posibilitatea de a lămuri lucrurile negative spuse despre el”, a precizat Kovesi.

În schimb, fosta șefă a DNA a spus că a primit foarte multe încurajări de la oameni obișnuiți, pe stradă sau prin petiții și scrisori, afirmând că aceștia fac parte din „echipa secretă” din spatele ei, despre care s-a tot vorbit în ultima perioadă.

„Am primit foarte multe încurajări. Foarte mulți oameni, inclusiv pe stradă sau prin telefon, prin petiții, erau foarte mulți oameni care aveau așteptări și m-au susținut. Am tot auzit niște știri false că a fost o super echipă secretă. Aceasta a fost echipa. Toți oamenii care…”, a spus Laura Codruța Kovesi, fiind completată de Andreea Esca cu răspunsul… „care mai speră în justiție”, confirmat de fosta șefă DNA.

Întrebată ce va face dacă nu va fi aleasă în funcția de procuror șef european și dacă va intra în politică, Kovesi a răspuns că va analiza lucrurile abia după ce va afla decizia din partea PE.

Rezultate oficiale parțiale BEC după numărarea a 99% din voturi. Ce procent are Viorica Dăncilă
Recomandări

Rezultate oficiale parțiale BEC după numărarea a 99% din voturi. Ce procent are Viorica Dăncilă

„O să îmi continui drumul. Deocamdată eu sunt procuror și îmi place acest lucru. Nu începe viața și nici nu se termină cu o funcție. O să analizez lucrurile după ce se va termina procedura”.

În același interviu Laura Codruța Kovesi a mărturisit că este o persoană credincioasă, datorită bunicilor ei, și chiar a mers la biserică, înainte de audierea din Parlamentul European: „Erau mulți români. Nu mă așteptam!”.

Laura Codruța Kovesi, care a fost deja audiată în Parlamentul European pentru noul post, a fost prima femeie și cel mai tânăr procuror general din istoria României.

Acest interviu vine la puțin timp după ce aceasta a câștigat încrederea comisiei LIBE. Kovesi a obținut 26 de voturi în Comisia LIBE. Francezul Jean-Francois Bohnert: 22 de voturi. Șanse mari pentru a ocupa funcția de procuror-șef al Parchetului European.
Laura Codruța Kovesi a obținut cele mai multe voturi și în comisia CONT (control bugetar), marți, după audierea din Parlamentul European.

Procurorul-şef european va fi numit de către Parlamentul European şi Consiliul European, de comun acord, pentru un mandat de șapte ani.

Cele 10 județe în care Viorica Dăncilă a câștigat în fața lui Iohannis
Recomandări

Cele 10 județe în care Viorica Dăncilă a câștigat în fața lui Iohannis

Parchetul Europea va fi un birou independent însărcinat cu investigarea, urmărirea şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva bugetului Uniunii Europene (UE), cum ar fi frauda, corupţia sau frauda transfrontalieră de TVA de peste 10 milioane de euro.

FOTO – epa

VIDEO – Europa FM


Citește și… DIICOT l-a audiat pe falsul medic ginecolog de la Spitalul Ilfov după ce a aflat că a recoltat celule stem de nou născuți într-un studiu finanțat de compania elvețiană Nestle!


 

Close
Închide
  Close