De asemenea, Gheorghe Stan, inspector şef adjunct al Inspecţiei Judiciare este așteptat, luni, la ora 10, la Secţia pentru procurori. Elena Rădescu, coordonatorul echipei care a realizat controlul la DNA, s-a prezentat, joi, în fața procurorilor CSM, notează Mediafax.ro.
Reprezentanții Direcției Naționale Anticorupție au precizat că Inspecția Judiciară a făcut publice informații din raportul întocmit în urma controlului, înainte ca DNA să facă obiecții.
„Direcţia Naţională Anticorupţie îşi exprimă dezaprobarea faţă de modul în care conducerea Inspecţiei Judiciare gestionează datele conţinute într-un document provizoriu, în condiţiile în care acest document nu este unul finalizat şi nici nu a fost asumat de vreo instituţie”, arată comunicatului de presă al DNA.
Reacția vine în contextul în care în spațiul public au apărut informații cu privire la date din raportul inspectorilor judiciari.
Documentele relevă faptul că mai multe nereguli au fost depistate în activitatea DNA, motiv pentru care inspectorii au propus cercetarea disciplinară a Laurei Codruța Kovesi, care este menținută în funcție.
Potrivit raportului Inspecţiei Judiciare, inspectorii au descoperit nereguli, preucm tergiversarea anchetelor, dosare în care nu s-au făcut acte procedurale pentru o perioadă îndelungată sau repartizarea haotică a dosarelor.
Citește și E vineri 13! Cum ne conduc superstițiile viața și cum se explică ele din perspectivă psihologică
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro