Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat luni o lege care înăsprește pedepsele pentru cămătărie. Conform noilor reglementări, infracțiunea va fi pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, iar autoritățile vor confisca atât suma de bani dată, cât și dobânda obținută prin săvârșirea infracțiunii.
Legea modifică articolul 351 din Codul Penal (Legea nr. 286/2009), corectând o situație juridică controversată creată după ce Înalta Curte de Casație și Justiție decisese că se poate confisca doar dobânda percepută de cămătari, nu și suma împrumutată. Această interpretare permitea infractorilor să își recupereze banii chiar și după condamnare.
„Rămâne, aşadar, oficial de azi: dacă faci cămătărie, pleci fără bani la puşcărie! Faptul că a trebuit să precizăm însă asta în Codul Penal arată cât de strâmb a ajuns Înalta Curte să judece în România şi cât de strâmbă a ajuns justiţia în general. Cămătarii nu sunt bancheri, sunt infractori prin definiţie încă de la primul împrumut. Cum s-au gândit oare judecătorii că banii aceştia, obiectul infracţiunii, nu le pot fi confiscaţi, ci doar banii ceruţi în plus.”, a transmis deputatul USR Alexandru Dimitriu, unul dintre inițiatorii legii, potrivit News.
La rândul său, deputatul USR Stelian Ion a subliniat importanța noilor reglementări: „Astăzi avem o veste bună: legea USR privind confiscarea banilor de la cămătari a fost promulgată rapid de preşedintele Nicuşor Dan. Doar aşa putem descuraja cu adevărat această practică toxică, ce exploatează oameni aflaţi în situaţii de vulnerabilitate. România are nevoie de legi clare şi ferme împotriva cămătăriei, nu de portiţe care să protejeze infractorii.”
Potrivit USR, legea adoptată elimină avantajul ilegal de care beneficiau cămătarii, pentru care, chiar și după condamnare, recuperarea „principalului” putea însemna că ieșeau „în câștig” dintr-o activitate infracțională.