Lider al românilor din Serbia, despre biserica în garajul de combine și mineritul cu cianuri: „Ajutați-ne să stăm în picioare!” | VIDEO

„Eu nu mi-s sârb. Zic că mi-s român”

Familia Demic trăiește de patru generații în Rasanac, un sat de lângă Petrovac na Mlavi, districtul Branicevo, în estul Serbiei.

Pământul pe care-l lucrează Dragan la ferma lui din satul Rasanac e moștenit de la străbunici. Are 50 de ani, înalt, tuns zero, absolvent de Drept la Universitatea Kragujevac. E vicepreședinte al Partidului Român, care participă la alegerile parlamentare din țara vecină pe listele unei formațiuni din opoziție. Prietenii îl alintă pe Dragan „președintele românilor”.

„Cu părinții am vorbit sârbește, cu bunicul și bunica am vorbit românește. Și n-am făcut diferență de lume. Satul primei mele soții e la 20 de kilometri de Rasanac, sat sârbesc. Când m-am întâlnit cu ea, am fost la părinții ei, stau de vorbă cu ei. Văd ce mentalitate, ce vorbă… ăsta nu-i neamul meu! Stau și mă gândesc: eu nu mi-s sârb! Eu nu mi-s sârb, asta nu mi-s! Caut la facultate, la muzeu, în cărți, văd că este o populație romană, dar nu văd toate rădăcinile”, povestește Dragan.

Recomandări

Fostul diplomat, actor și jurnalist Andrei Magheru a fost declarat colaborator al Securității comuniste. Cum își turna „Radu Manoliu” colegii

Ca să își clarifice naționalitatea, l-a sunat pe Păun Durlic, un prieten din Pancevo, antropolog, autor al unui „Vorbar vlaho-sârb”. „«Bre, puica Păune, cine suntem noi?», «Tu ești om prost!». Când îmi spuse că mi-s prost, eu mă supărai pe el foarte tare. «Ce zici că ești?», «Zic că mi-s român», «Ce limbă vorbești?», «Românește», «Păi, mai trebuie eu, prostule, să-ți spun?», «Mulțumesc», zic. El mă mai supără câteodată, dar văd că vorbește dirept. Un om foarte deștept. Uite, așa am aflat eu că mi-s român. Asta-i cum se face conștientizarea la români. La mine, poate, dar la alții nu vor”.

Ghiozdane pentru elevii români, refuzate de școli

Mulți etnici români, a observat Dragan, refuză să-și recunoască originile, insistând că fac parte dintre majoritari. „Îi întreb: «de unde au venit ai tăi?», «Păi, din Almaș…», Păi, unde-i asta?», Ei, atuncea ei fac povasta: «românii ne-au furat țara!». Le zic: «Duceți-vă! Când nu mai știi ce să faci, atuncea faci nonsensuri!»”.

Recomandări

Elevul unui liceu tehnologic, după a doua probă a Bacalaureatului: „Istoria este strămoșii noștri” I Reportaj

Dacă vin donații din România, de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, părinții și directorii de școli, români, se feresc de ele. Într-o anexă a gospodăriei lui Dragan, sunt depozitate ghiozdane cu rechizite și cărți pentru elevii români din șase sate din regiune. „Dar directorii le refuză, să nu cumva să deranjeze, să se afle despre ei că fac propagandă pentru România. Ce propagandă? Un ghiozdan cu toate astea în el, caiete, acuarele, creioane, costă cam 50 de euro. E pentru copil, nu e propagandă. Am și depozit de cărți. Nu le vrea nimeni”.

Adunare de familie în Rasanac

De ce s-a supărat tare Dragan când Păun Durlic l-a făcut prost? Pentru că școala și educația fac parte din blazonul familiei Demic. „Dîma, de fapt, așa ne zicea, dar l-au făcut sârbesc numele în acte”.

Unchiul lui Dragan, Miroslav Demic, e profesor universitar de inginerie mecanică, membru al Academiei de Științe Inginerești din Serbia, al Societății de Științe din Serbia și fost membru activ al Academiei de Științe din New York. „Un geniu”, spune Dragan, arătând spre bărbatul cu păr alb, cu costum și zâmbet foarte blând.

Recomandări

Subiecte BAC matematică 2025. Ce le-a picat elevilor la proba obligatorie a profilului la Bacalaureat

Unchiul Miroslav a venit în vizită, cu soția lui, care e sârboaică, pentru a-și vedea nepoata, pe sora lui Dragan, Iasmina. Plecată după facultate și stabilită la Salzburg, Iasmina a sosit în satul natal împreună cu soțul ei, austriac, și cu cele două fetițe ale lor. „Ați văzut câte religii, câte etnii sunt la mine în casă?”, comentează gazda din Rasanac. „După ce s-a distrus Iugoslavia, industria din zona asta a fost ștearsă. Oamenii s-au dus în străinătate. Prin Elveția, prin Austria”.

A dispărut industria, a rămas agricultura. Pe lângă multele culturi de care se ocupă, Dragan și-a plantat o livadă de gutui. E bucuros c-au scăpat de înghețul din martie.

„Nu se poate fără de pământul ăsta pe care-l avem. Pământul are limită și cine ține la el e foarte bogat. Când au ajuns aici străbunicii, s-a bătut parul. De-aici până aici e al meu. Asta-i povasta pe care o știu de la ăi bătrâni, mulți au venit din România, dar au venit și din Albania, aromâni. Care-au venit primii, au luat pământ mai mult. Care-au venit la urmă, au luat pământ rău. Străbunicii mei au venit mai devreme. Acuma, noi, dacă nu ne întoarcem la ce avem și la pământ, nu rezistăm aici”. .

„Muzica o avem din Oltenia, dar graiul din Banat”

Dragan se află la a doua căsătorie, cu o româncă, de data asta. Are „un ficior de 20 de ani”, din prima căsnicie. Româna care se vorbește în Rasanac seamănă cu româna din Banat.

„Am găsit la Reșița oameni care vorbesc ca noi, cu toate vorbele. Vărul meu și-a făcut un test ADN: 98 de procente din ADN-ul lui vine din România, din Reșița. Din aia parte suntem veniți, văd după vorbă. Ăia din vale, la Negotin, ăia sunt din Țara Românească. Noi suntem ungureni, ei sunt țărani. Muzica o avem din Oltenia, dar graiul din Banat. Muzică populară, nu manele, mă lovește o groază de ele când aud ce muzică se ascultă în România”.

Biserica de lângă casa bunicilor

Pentru că nu exista în apropiere nici o biserică românească funcțională, „președintele românilor” din Timoc a mobilizat oamenii să ridice una. Familia Demic a donat „plaiul”, terenul, în jur de 4 hectare. Iar biserica a fost ridicată chiar lângă casa bunicilor unde au copilărit Iasmina și Dragan.

„Sârbii n-au vrut să ne dea autorizație, așa că am făcut proiect pentru garaj de combine și ne-au dat autorizație. Apoi au vrut să ne-o dărâme, dar am câștigat la tribunal. Că poate avea și altă folosință decât cea din proiect. Nu pot să ne facă nimic. Ele nu-s așa de frumoase ca cele din București sau din România, dar așa cum putem, așa am făcut-o”.

Dragan e mândru de ctitorie. Clădirea micuță are o cruce în vârf, iconostas și busuioc în geam. „Mai avem de făcut la ea. Dacă avem un ban să punem frescă, ar fi bun. Dar nu știu, nu mai știu nici eu”

Românii au dat bani și materiale, au contribuit și cu manopera. Unul a pus podeaua, unul a vopsit, unul a montat acoperișul, altul a făcut instalația electrică. Vin cam 20-30 oameni la slujbă, din mai multe sate. Cea mai mare parte a donațiilor a venit de la preotul Bojan Aleksandrovici, paroh de Mălainița și Remesiana, cunoscut pentru implicarea lui în comunitatea românească din Timoc.

„Pentru ce se îmbogățesc biserici din Occident? Pentru voturi?”

„Aș vrea să vină mai multă lume la biserica noastră. Biserica are un rol important nu doar religios, e politic, absolut politic. Nu de-acuma, religia e politică de când a fondat-o Constantin. Și-acum cătăm să facem biserici, dar nu ne lasă. E păcat, se întoarce karma”, comentează Dragan dând din cap.

Pentru proiectul bisericii a fost depusă o cerere de finanțare și la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

„Biserica mea n-a dobândit nici un ban de la Departament. Foarte tare mă doare povasta că se îmbogățesc biserici din Occident. Pentru ce? Pentru voturi? Dar nu se poartă grija de comunitatea istorică de aici, care dispare. Ai aici, pe glia asta, 300.000 de români și tu nu-i păzești pe ăia? Te gândești la unii care în trei generații ei n-or să mai vorbească românește. Dar noi aicea de 300 de ani stăm, fără să fim băgați în conținutul lumii. 300 de ani! Și-ncă vorbim limba asta, așa cum o vorbim noi. Că limba n-am învățat-o la școală. S-o fi învățat, poate să fi știut acum. Că trebuie să mă gândesc din sârbă ce vorbă să trec în română!”.

„Uneori nu pot gândi în română”, mărturisește Dragan. „Limba în care am terminat facultatea… aia e nivelul la care pot eu gândi. Și vreodată mi-e greu să mai gândesc în română. Și nu mi-s de vină eu. Îs de vină părinții noștri și cei care-au condus România cu vreo sută de ani înainte. Ne-au lăsat aicea să rămânem și să n-avem nimic. Și-acuma iar se continuă, pentru prietenia româno-sârbă. Noi stricăm prietenia că existăm pe pământul ăsta”.

Izvorul alb de pe vremea romanilor

De la Departament, Dragan Demic și colaboratorii lui au solicitat fonduri și pentru deschiderea unui post TV în română. „Am găsit care să fie angajați, casa pe care s-o închiriem, dacă nu putem s-o cumpărăm. Proiectul n-a trecut”.

Iasmina cutreieră în jurul casei bunicilor și își amintește cum ea și fratele ei au fost prinși fumând. „Iar când a dat mama peste noi, Dragan a zis: mami, vrei și tu? Eram mici tare. Mi-e dor de casa asta așa cum era, parcă simt mirosul copilăriei”, spune femeia, cu un picior în pragul bucătăriei din care au mai rămas aragazul, un dulap și o poliță mică de lemn, pe peretele înnegrit de vreme.

Dragan vrea să restaureze casa bunicilor. E unul dintre multele lui planuri. Vrea să caute și „izvorul alb”, cu apă termală, din vale, care curgea pe vremea romanilor, dar între timp a fost astupat cu pământ. „Știu cine știe unde era și cred că pot să-l găsesc”.

„Dacă-i dai cu palma-n masă, sârbul te-ascultă”

Ca lider al românilor din Serbia, Dragan și-a format o opinie destul de documentată despre cum trebuie dialogat cu autoritățile de la Belgrad.

„Ambasada face mari eforturi. Dar eu cred că problema e din România”, explică Dragan. „Românii nu înțeleg că sârbii au alt vorbar, alt dicționar. Cu ei nu poți să vorbești frumos. Atuncea cred că ești slab. Ei îs ca rușii. Dacă-i dai cu palma-n masă, sârbul te-ascultă. Așa a făcut Băsescu, când ne-a obținut dreptul să primim cetățenie română. Sârbii doar cu noi își permit să facă din astea. Că nu i-am bătut. Ei au o mare prietenie cu maghiarii. Dar ce prietenie e aia, că tu ești bun cu cel care ți-a făcut rău? Sârbii nu înțeleg că România n-are nici o pretenție teritorială”.

Românii din Serbia ar trebui sprijiniți și încurajați de autoritățile de la București să-și păstreze identitatea, tradițiile, să-și vorbească limba, adaugă Dragan.

„N-avem suportul ăla care trebuie să-l avem din România. În sate, românii s-au amestecat cu sârbii. În satele sârbești, bătrânii seamănă cu ai noștri. Dar sârbii veniți din altă parte se văd că n-au nici o legătură cu noi. Îi cunosc când trec pe lângă ei, văd care e de la Kosovo, care e român. Nu pot să-i cunosc pe sârbii ăștia care-s amestecați cu noi. Dar mulți români de aicea, în conștiență, nu vor să fie români. Și asta se întâmplă și cu ăia care încă vorbesc românește”.

„De ce investițiile din România nu vin în zona asta?”

Sprijinul ar trebui să fie și financiar, și administrativ. Să vină în Timoc firme din România, limba română să nu mai fie vorbită în șoaptă, cu frică. „E nevoie de o reindustrializare a zonei și aia nu putem să facem fără de România. Acum, pentru orice facem, noi n-avem alt lucru decât să cerem donații de la popor. Să mergem la lume, să trăgem de mânecă, să cerșim. Dar asta-i unicul lucru pe care eu îl urăsc și n-o să-l fac nicicând. Care vrea să ne-ajute…”.

O altă nemulțumire a lui Dragan e că românii din Serbia sunt “cam slabi în concordie”. Adică dezbinați. Nu e mare consolare că nici românii din România nu sunt tari pe armonie.

„Să se gândească politicienii, să afle măsurile cum să ajutăm zona asta. De-o sută de ori am vorbit de o strategie care trebuie să se facă pentru zona asta și de români. Cum trebuie românii să rămâie aicea și să aibă din ce să trăiască. Investițiile care vin din România, ele nu vin în zona asta, ele se duc în Vranje, în Pirot, la Belgrad. Pentru ce nu vin în zona noastră? Dacă sunt românii patrioți, să facă aicea! Noi n-avem putere în aste momente. Dacă vom avea vreodată putere, o să facem ce vrem, nici nu mai întrebăm pe nimeni. Dar acuma, până nu putem, ajutați-ne să stăm în picioare. Ajutați-ne măcar o dată! Așa-i povasta noastră aicea, foarte tristă”.

„Cu povasta asta de mină, și sârbii, și românii o pățesc”

Dragan este și membru în Consiliul Național al Românilor din Serbia, acest consiliul fiind forma de reprezentare pe care statul sârb le-o permite minorităților. Și, pe lângă problemele vechi pe care le are pe listă, de câțiva ani s-a adăugat spectrul mineritului cu cianuri, în zona Majdanpek. O companie chineză de stat, ZiJin Mining Group Ltd., a obținut de la statul sârb dreptul de a exploata zăcăminte de aur și cupru. Chinezii au cumpărat 60 la sută din mina de la Bor în 2018 și au început foraje pentru extinderea exploatării. Au fost făcute exproprieri și defrișări.

Citând un studiu al Institutului Național de Sănătate Publică de la Belgrad, Dragan afirmă în zona Bor numărul de îmbolnăviri de cancer este mai mare de zece ori decât media în Serbia. Toate tipurile de cancer. Cu toate astea, oamenii nu se revoltă, iar autoritățile nu fac nimic.

„Cu povasta asta de mină, și sârbii, și românii care sunt în Bor o pățesc. Și nici unii nu se gândesc. Generația lui bunică-meu a fost mai deșteaptă decât generațiile care îs acuma. Bar (n.red. – măcar) ai auzit ceva deștept. De la ăștia, nimic deștept nu mai pot să aud. Acuma trebuie eu să fiu deștept. Să fiu bunic”.

„Auru-i al nostru, ni-l scot din pământ, ne rămâne cianura”

Faptul că gigantul chinez dă locuri de muncă într-o regiune sărăcită și depopulată a anesteziat, se pare, spiritul haiducesc din moși strămoși printre localnici.

„La oamenii care trăiesc acolo li-i tot bun. Salariul 1.000, 1.500 de euro. Ție ți-e bun, dar tu nu te gândești ce te-ajunge mâine. Astăzi mănânc, dar mâine ce va fi ce mi-i grijă!? Unde-or să-mi trăiască copiii, unde, nepoții? Ca furnica. Încă furnica mai mult se gândește decât oamenii de acolo. Să se gândească zece ani înainte până face ceva. Noi nu ne gândim nimic”.

Peisajul din jurul exploatării miniere arată, într-adevăr, ca începutul unui sfârșit de lume. Copacii sunt cenușii de la praf, văile vuiesc de zgomot de șantier, iar drumurile, și așa în stare proastă, sunt distruse de utilaje.

„Să vedeți în ce frumușață vor să facă mină nouă. Auru-i al nostru, nu-i al lor. Ni-l scot din pământ, dar nouă nimica nu ne lasă. Oamenii noștri or să lucre 15 ani în zona aia unde-o fi mina, la Jagubița. Aia nu-i nici o generație. Și după aia închid mina și se duc. Nouă ne rămâne cianura, și apele poluate, și tot poluat în jur. Asta ne rămâne nouă”.

„Ne-au vândut cu tot cu pământ”

Pe Dragan îl miră că nimeni nu ridică vocea nici dintre politicieni. Nici din Serbia, dar nici din țările vecine, afectate de proiectul de la Majdanpek, aflat la 16 kilometri de frontiera cu România.

„Când o să ajungă cianura în apă, tot o să fie otrăvit. Și fântâna din fața bisericii mele. Toate apele de aici ajung în Dunăre. Și-o să ajungă și în România, și în Bulgaria. Și nimeni nu ridică vocea la asta ce vor ei să facă. Ăștia de la Guvernul Serbiei ne-au vândut cu tot cu pământ. Trei sate din zona lui Bor sunt șterse… ca atunci când scrii cu stilou și dai cu guma aia. Trei sate românești. Că numai sate românești sunt în jurul Bor. Și nimeni nu zice nimica. Nici în Parlamentul European, nici în România. Parlamentarii sârbi de opoziție au zis, care au zis, dar n-a auzit nimeni. Poate sârbii nu simt că suntem de-ai lor. Sau cine știe ce-or simți ei”.

Serbia se situează, deja, pe primele locuri în topul celor mai poluate țări europene. Înaintea României. Iar cu fiecare vizită a lui Trump Junior la Belgrad și cu fiecare plecare a președintelui Vucic la Moscova sau la Washington, presa independentă din Serbia se întreabă dacă nu cumva țara va deveni o colonie minieră a marilor puteri. Pentru că, pe lângă ZiJin, a apărut și multinaționala Rio Tinto, care vrea să extragă litiu din vestul Serbiei.

În jurul bisericii care ar fi trebuit să fie garaj de combine, iarba a crescut verde curat, înaltă până aproape de genunchi. Se aud doar păsările și vântul. Iasmina a descoperit două ceșcuțe în dulapul din bucătăria bunicilor. Sunt mulți ani de când nimeni n-a mai turnat ceai sau cafea în ele. Dar Iasmina și le amintește după modelul cu flori.

Dragan își pune speranțe și nu prea în schimbările politice de la București. „Cei care-s la putere nu prea gândesc la popor. După 4 ani, trebuie pusă interdicție să candideze iar. În 4 ani nu învață să fure. În România mi se pare OK. Știți cum e, când ajungi la vamă și vezi diferența. La noi, e mai rău. România merge înainte, numai să nu fi făcut prostia cu nărodul ăla de Georgescu. Am fost foarte dezamăgit cu asta, cu ce-a făcut tribunalul ăla. N-aș fi votat într-o viață cu Georgescu. Dar nu poți să-i dai interdicție. Ce se întâmpla dacă ieșea? În 4 ani l-ar fi mâncat Parlamentul, că nu suntem republică prezidențială, ca americanii. Ar fi cântat alt cântec”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 26

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro