Realizatorul emisiunii „Nimic important” este un personaj inedit. Trecut printr-un scandal de infidelitate, Lucian Mândruţă mărturiseşte că nu este interesat ca lumea să-l placă. Mai mult, jurnalistul recunoaşte că acum nu mai este „inodor, insipid şi incolor”, aşa cum era când prezenza ştirile.
Trecerea de la ştiri la divertisment nu au fost un real succes pentru Mândruţă (foto): „Din păcate, foarte puţină lume se uită sâmbătă seară la jacuzzi, dar foarte multă lume ascultă ce spun cei care s-au uitat. Comentariul a fost, de la bun început, ‘Uite în ce hal a ajuns Mândruţă’. Şi această veste împreună cu imaginea jacuzzi-ului s-a propagat uluitor, viral, foarte repede. Astfel încât m-au criticat pentru emisiunea asta oameni care nu au văzut-o niciodată. (…) Veneam după un scandal public în care numele meu a fost pe primele pagini. Oamenilor le place în egală măsură să-şi ia un om ca reper şi sunt extrem de încântaţi când reperul acela calcă în strachini”.
Întrebat cum ar dori să-l perceapă publicul, Mândruţă a spus în Adevărul: „Ca un om care face la finalul carierei ceva onest. (…) Eu nu vreau să mă placă lumea. Nu mai am acest target. L-am avut, era o condiţie foarte importantă pentru business. Aş vrea să existe un singur lucru comun între mine şi ei: că şi lor le place acelaşi lucru, adică să fie ei înşişi. Cam asta încerc să fac cu noua emisiune. Să aduc oameni care au păreri diferite faţă de cei mai mulţi şi să explic că este minunat să avem o ţară cu păreri multe.