“Când infrastructura unui bloc militar se apropie de graniţele noastre, acest lucru ne cauzează îngrijorări şi întrebări. Trebuie să facem câţiva paşi pentru a răspunde”, a declarat Putin zilele trecute.
Preşedintele Rusiei s-a referit la obiecţiile sale asupra planurilor SUA privind apărarea antirachetă, în condiţiile în care americanii au început pregătirile pentru trimiterea scutului în România, la Deveselu, Olt.
De cealaltă parte, Washingtonul a trimis, prin vocea însărcinatului cu afaceri al Ambasadei SUA, Duane Butcher, un mesaj de sprijin pentru România. Demnitarul a răspuns astfel îngrijorărilor exprimate de către ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, cu privire la faptul că tensiunile din Ucraina şi implicarea Rusiei ar putea avea efecte majore asupra securităţii naţionale.
„Este important ca România să înţeleagă că pentru noi Articolul 5 este sacrosanct, pentru America şi pentru restul Alianţei. Ne angajăm să apărăm România„, a fost răspunsul dat de către Duane Butcher pe 10 aprilie.
Ministrul Corlăţean a inisitat asupra necesităţii de reorganizare a capacităţilor militare ale NATO către Europa de Est, în condiţiile în care România va găzdui, începând din 2015, scutul antirachetă al Alianţei Nord-Atlantice, un dispozitiv care nemulţumeşte profund Moscova.