Din altar pe patul de spital. Lungul drum al expresiei „Doamne-ajută!”, explicat de un preot, medici și un lingvist
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Doamne-ajută. Rugăciune, urare, speranță, formulă de întâmpinare şi de rămas-bun. „Pentru omul tradiţional, în urare se manifestă conştiinţa lui religioasă; aceasta înseamnă că a dori cuiva binele nu se realizează printr-o formulă magică de schimbare a destinului, ci prin invocarea numelui divinităţii”, explică pentru Libertatea Iosif Camară, doctor în filologie. Am făcut un traseu lingvistic, alături de mai mulți specialiști, printre care doi medici, un preot și un doctor în filologie, pe urmele expresiei care apare în mai toate contextele sociale.
Cuprins:
„Doamne-ajută”, se aude dinăuntrul cabinetului. O doamnă cu picioarele umflate pășește nesigur.
- A meritat așteptarea? o întreb.
- Mi-a dat niște pastile, dar a zis că nu am nimic. Nu le iau oricum, îmi răspunde.
Apoi îmi dă mie „Doamne-ajută”-ul mai departe și pașii o poartă afară.
Sunt pe holul unui spital public din București și aud des câte-un „Doamne- ajută!” înghesuit printre diagnostice și rețete. Îmi amintesc de un interviu recent în care interlocutorul mi-a spus că „în România trăim între Doamne-ajută și Doamne ferește”.
Am început să fiu atentă la asta.
„O zi bună, Doamne-ajută!”, spune șoferul de la Uber când cobor.
„Doamne-ajută!”, îmi spune secretara care-mi face o programare la o clinică.
„Doamne-ajută!”, zâmbește și vecina care a avut grijă de florile mele. „Doamne-ajută!”, aud și la televizor în discursurile parlamentarilor.
„Doamne-ajută!”, de la un ateu. Ironic sau nu.
„Doamne-ajută!” de la profesori, medici, părinți, colegi, orășeni sau oameni de la sat.
Am crescut c-un „Doamne-ajută” omniprezent. Bunică-mea mă dădea cu scuipat pe frunte. Își lingea degetul arătător și mă ștampila cu el între ochi, să nu mă deochi. „Doamne-ajută, mamă!”, îmi zicea. În facultate, am început să-l arunc la finalul conversațiilor cu oamenii la care țin, ca și cum le-aș da un scut până la următoarea întâlnire. A devenit una dintre expresiile lipite de mine, la fel ca un tic.
Pe dexonline expresia Doamne-ajută înseamnă:
1. strigăt de îmbărbătare al plugarului (când se apucă de lucru): înjugă boii la car, zice Doamne-ajută CR. (sau când scapă de o primejdie): când era să zică Doamne-ajută! POP.;
2. (ironic) bătaie neașteptată, trânteală: să te pomenești cu Doamne-ajută pe spinare PANN;
3. mai de Doamne-ajută, exprimă o însușire într-un grad mai înalt (și despre lucruri): o bucată de loc mai de Doamne-ajută ISP., primesc înapoi.
Definiții la care timpul și oamenii au adăugat și altele.
Dumnezeu, puntea din spital între medic și pacient
Prima dată când expresia asta m-a scos din sărite a fost când eram întinsă pe un pat de spital și-o asistentă, aplecată peste mine, a încercat a doua oară să-mi prindă o venă. „Doamne-ajută!”, a spus. Băga acul în mine pe bâjbâite. Mi-a spart vena din nou. Doamne n-a ajutat.
Cât de prezentă este expresia asta într-un spital și ce tip de confort, speranță oferă ea?
„Din ce văd eu, sunt două tipuri de medici: medici credincioși, care aduc credința lor în discursul cu aparținătorii și care folosesc adesea construcții de gen - Doamne ajută. Și medici care nu cred neapărat în cristoșire și-n credință, dar care, înțelegând că pacienții cred în asta, o folosesc. Știm că în situații limită, Divinitatea e ușor de apelat și identificat”, explică un medic ATI-ist dintr-un spital din București.
El spune că pe holurile spitalului folosește această expresie în relația cu pacienții și cu aparținătorii, dar și altele precum: „Noi nu suntem dumnezei”, „Dumnezeu are planuri cu fiecare dintre noi”, „Trebuie să respectăm voința Domnului”.
Când medicii spun Doamne-ajută, „e practic momentul în care împreună ne marcăm speranțele. E ca un fel de seal the deal (încheiem pactul - n.r.). E important să se înțeleagă că în momentul în care discuți astfel de lucruri cu dumnezeire, ăsta e un loc bun de legătură cu aparținătorul. Vorbești un limbaj comun. Ajută foarte mult să se creeze un fel de sudură între tine și celălalt, pentru că fără această sudură și încredere reciprocă sau valori reciproce, complianța la tratament scade, crește riscul de reclamații ulterioare”, explică medicul.
De la ironie la credință
În afara spitalului, asta nu este o expresie care să se fi lipit de el însă. Unii tineri de astăzi au ajuns să folosească „Doamne-ajută!” dintr-o joacă ironică până când ea a devenit aproape o credință. Mai ales când e vorba de sistemul sanitar și de propria sănătate.
„Eu am început să folosesc în mod ironic, dar ușor, ușor s-a pierdut ironia și acum o zic pe bune. Cel mai mult în situații care par fără speranță. Ironic, cred că am început să folosesc când a fost anul cu Coaliția pentru Familie. Și neironic, cred că am zis ultima oară înainte de vaccin”, povestește Ștefania, o tânără din București.
În România, chiar și un ateu, când ajunge în anticamera bolii, acceptă acest gen de expresie, chiar și din rușine, mai spune medicul de la Terapie Intensivă.
„Într-o țară în care suntem toți credincioși nu e deplasat să zici Doamne-ajută, mai deplasat e să-mi dai tu mie peste nas că ce-i asta cu Doamne-ajută”, explică doctorul.
Andrei, un tânăr care se declară ateu, spune că a ajuns să folosească expresia ca un reflex, deși și-a impus să „nu mai arunce în stânga și-n dreapta cu Doamne-ajută”: „Câteodată, îmi iese din gură fără să vreau, lucru care mă amuză și îmi zic că s-a activat creștinul din mine.”
Mai ales „în situațiile în care interlocutorii folosesc expresia pentru că trec prin situații critice, ei sau cineva apropiat, răspund cu aceeași expresie pentru a-mi arăta susținerea și solidaritatea”, mai spune Andrei.
«Doamne-ajută» ca o mantră pe holurile spitalului
Într-un an marcat de pandemie și moarte, „Doamne-ajută” a coborât din Biblie și a urcat în paturile de spitale, în casele oamenilor, în ferestrele de chat și grupurile din online.
„Doamne-ajută! Cu mila și ajutorul lui Dumnezeu, astăzi prietenul meu se externează, după 27 de zile de Covid și 3 săptămâni de spitalizare. Merge acasă dependent de concentratorul de oxigen”, este mesajul transmis de o femeie într-un grup de Facebook cu pacienți care au avut COVID-19.
„Expresia «Doamne-ajută» îi ajută pe credincioșii care simt că sănătatea și siguranța lor nu depinde doar de știință și medicină”, explică un medic rezident într-un spital suport COVID din București.
„Am învățat să respect convingerile fiecăruia și recunosc că au fost momente în care am rostit «Doamne-ajută» pentru mine - medicina nu e mereu previzibilă, iar lucrurile nu se întâmplă ca în ghid sau carte. E greu de exprimat în cuvinte neputința și tristețea pe care le simți când pacienților nu le merge bine, în ciuda efortului. Nu sunt superstițioasă, am încredere în știință, dar uneori se întâmplă niște lucruri greu de explicat, iar atunci nu-ți rămâne decât să speri și să zici «Doamne-ajută» ca o mantră”.
Rezidenta mai spune că uneori folosește această expresie și acasă. Nu are însă aceeași însemnătate ca la spital.
Acasă nu au fost situații de viață și de moarte, nu a trebuit să ofer speranță și suport emoțional pentru situații dramatice.
Doamne-ajută ca bună ziua
Înapoi pe stradă, Doamne-ajută este și o formă de salut. „La sat se spune tot timpul asta, e ca bună ziua”, explică antropologul Radu Umbreș.
„De la funcţia de rugăciune-urare s-a ajuns la cea de salut. Lucrările mai vechi semnalează uzul expresiei în satele din Ardeal, dar circulaţia ei a fost, cu siguranţă, mai largă. Azi se poate observa că expresia s-a răspândit foarte mult în mediul urban, fiind practic panromânească şi concurând în unele comunităţi formula «bună ziua»”, spune Iosif Camară, cercetător și doctor în filologie.
Nu doar în spațiul românesc găsim formule de salut prin care se exprimă binecuvântarea sau se cere însoţirea lui Dumnezeu: engl. goodbye (din </strong>«<strong>God be with you</strong>»<strong>), germ. grüß</strong><strong><em> </em></strong><strong>Gott, irl. Dia dhuit, sp. adios, mai punctează cercetătorul.
Și mulți o folosesc ca salut, fără să fie trecută conștient prin niciun filtru lingvistic sau creștinesc. Originea ei este însă definitorie chiar și azi.
„Astăzi, așa cum scriem noi, e mai mult o formă de salut creștinesc. Creștinismul a preluat din Vechiul Testament această rugăciune simplă și scurtă - «Doamne, ajută sau Doamne, ajută-ne!» E o virgulă acolo între Doamne și ajută. Ea pe drum s-a pierdut, atunci când expresia a devenit și o formă de salut, de recunoaștere între creștini - Dumnezeu ne ajută. În același timp este și o recunoaștere a faptului că Dumnezeu ne ajută, este și un fel de urare de bine pe care o faci aproapelui tău. De aici vine și creștinescul «bună ziua!», e și salut, e și urare”, explică și preotul Eugen Tănăsescu.
Aproape tot Vechiul Testament este străbătut de această idee că Dumnezeu îl ajută pe om, mai spune preotul.
Câteva exemple biblice:
- Proorocul Neemia: „Doamne, fie urechile tale cu luare aminte la rugăciunea mea, ajută robului tău”.
- Regele David în Psalmi spune: „Iată, Dumnezeu ajută mie și Domnul este sprijinul sufletului meu”.
- Iezechia spune poporului: „Iată, Dumnezeu este Dumnezeul nostru, cel care ne ajută și care luptă în bătăliile noastre”.
„Această simplă alăturare a două cuvinte - Doamne și ajută - este o rugăciune profundă, când apare virgula, și o formă de salut creștinesc, ca o binecuvântare pe care un creștin o spune către aproapele său”, rezumă preotul Eugen Tănăsescu.
Omul vrea să fie „vrednic ca Dumnezeu”
„Orice creştin îşi doreşte să se afle în permanenţă sub protecţia lui Dumnezeu, care să-l ferească de rele. Acest fapt este reflectat în expresiile: Doamne, păzeşte (sau apără / fereşte)! sau Doamne, apără şi păzeşte (ori şi fereşte)!, se întrebuinţează ca invocare a ajutorului dumnezeiesc (când e vorba de un lucru necurat sau primejdios)”, notează Carolina Popușoi, cercetător ştiinţific la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” din Bucureşti, în lucrarea sa „Expresii românești construite cu elemente legate de valori creștine și noncreștine”.
„O comparaţie a omului cu Creatorul găsim şi în expresia: a fi mai de Dumnezeu (sau mai de Doamne-ajută) = a) a fi mai vrednic; b) a fi mai de încredere. Pentru exprimarea acestor calităţi, fiinţa umană nu s-a asemuit cu sine însăşi, ci cu Dumnezeu, deoarece doar Atotţiitorul întruchipează vrednicia şi încrederea.”
Pe urma cuvintelor
Și Iosif Camară, cercetător și doctor în filologie, confirmă originea biblică a acestei expresii. „Ulterior, ea apare frecvent în inscripţiile bizantine, cuvintele Kýrie voíthi! („Doamne ajută!”) fiind incizate pe pereţi şi pe obiecte sub forma aşa-numitelor monograme invocative în formă de cruce. Asemenea inscripţii greceşti au circulat în primul mileniu şi pe teritoriul actual al României, fiind inventariate de bizantinologul Emilian Popescu”, explică el.
Din punct de vedere lingvistic, expresia este alcătuită din verbul a ajuta la imperativ şi forma arhaică de vocativ a substantivului domn.
Româna modernă dispune de un vocativ cu uz general, domnule, astfel încât forma veche doamne a rămas numai în limbajul religios, ca adresare faţă de Dumnezeu.
Cercetătorul Iosif Camară:
„Everything is working in my favour”
„Aud în contexte de despărțire, de rămas-bun, în loc de salut la telefon cu sens de încurajare. Folosesc rar, nu mă simt confortabil fiindcă am încă imaginea dumnezeului unic, transmis prin credința ortodoxă cu care nu mă identific. Dar dacă mă depărtez de ea mai degrabă o înțeleg prin prisma universului, a energiilor dintre noi. Clar o folosesc în momente de tensiune, de suflet greu sau emoții puternice.
Vine cu o dorință de sprijin, de îndrumare și de speranță că lucrurile se vor așeza cum trebuie”, îmi explică și Ruxandra, o tânără jurnalistă. Ca mantra „totul funcționează în favoarea mea” - „Everything is working in my favour”.
