UPDATE DSP Dâmboviţa l-a amendat pe managerul Spitalului Târgovişte cu 20.000 de lei.

„Ca urmare a apariţiei în spaţiul public referitoare la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, DSP Dâmboviţa s-a autosesizat şi a sancţionat managerul unităţii sanitare cu o amendă în valoare de 20.000 lei, pentru neaplicarea de către conducerea spitalului menţionat a măsurilor antiepidemice de prevenire şi răspândire a infecţiilor”, a informat Centrul Judeţean de Comunicare şi Informare Publică al judeţului Damboviţa.


În convocarea cadrelor medicale, făcută pe un grup intern al spitalului la solicitarea managerului, se preciza că acestea trebuie să iasă în echipamentul medical, pentru întâmpinarea moaștelor Sf. Nifon, a relatat Columna TV, care a publicat un print screen al conversaţiei.

Managerul spitalului, Claudiu Dumitrescu, a confirmat pentru Libertatea că mesajul de pe grup îi aparţine, a spus că nu regretă şi a dezvăluit că a fost sunat de prefectul oraşului Târgovişte, care i-a spus că ia în calcul demiterea lui.

„Da, este mesajul meu. M-am adresat asistenţilor şefi”, a recunoscut Claudiu Dumitrescu.

Managerul spitalului din Târgovişte a adăugat că a fost sunat şi i s-a transmis că „se ia în calcul destituirea mea. Cine mi-a spus? Domnul prefect. Dar nu ştiu care este abaterea pe linie managerială. Aş putea fi demis pentru că m-am implicat într-o acţiune de linişte spirituală”.

Dacă îmi pare rău pentru ce am făcut? Răspunsul final: categoric, nu! Nu îmi pare rău

Managerul Spitalului Judeţean Târgovişte, Claudiu Dumitrescu, pentru Libertatea:

Referitor la sancţiunile primite, managerul spitalului din Târgovişte a precizat: „Nu am primit amenzi deocamdată, dar am şi eu informaţii, că am fost şi eu director DSP şi mai am colegi cu care păstrez o relaţie de prietenie. Am mai aflat că şi Jandarmeria mă va vizita”.

Citeşte şi:

Cadre medicale de la Balș: “La Babeș și Nasta au sporuri de 75-85%, nouă ni le taie”. Cum răspunde conducerea

Protest al cadrelor medicale la Institutul Matei Balş. Purtător de cuvânt, pentru Libertatea: „S-a decis uniformizarea sporurilor”

Paul McCartney dă vina pe pieţele de animale vii din China pentru răspândirea coronavirusului: „Este puţin medieval să mănânci lilieci”

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
IREAL! Directorul Moderna anunță când se termină pandemia. Acum e clar: când apare vaccinul salvator
Playtech.ro
IREAL! Directorul Moderna anunță când se termină pandemia. Acum e clar: când apare vaccinul salvator
Elevii de la Şcoala de Poliţie, ţinuţi "captivi" pentru că sunt nevaccinaţi. Director: „Câtă vreme sunt la conducere, pot să fac ce consider"
Observatornews.ro
Elevii de la Şcoala de Poliţie, ţinuţi "captivi" pentru că sunt nevaccinaţi. Director: „Câtă vreme sunt la conducere, pot să fac ce consider"
Horoscop 24 septembrie 2021. Scorpionii nu ajung la o înțelegere cu partenerul de cuplu, într-o problemă importantă
HOROSCOP
Horoscop 24 septembrie 2021. Scorpionii nu ajung la o înțelegere cu partenerul de cuplu, într-o problemă importantă
Președintele Klaus Iohannis, fotografiat cu manelistul Sorinel Puștiu la New York
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis, fotografiat cu manelistul Sorinel Puștiu la New York
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Telekomsport
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Adidas Originals lansează - Forum, o nouă colecție pentru toamnă-iarnă
PUBLICITATE
Adidas Originals lansează - Forum, o nouă colecție pentru toamnă-iarnă