Lecția americană a unei profesoare plecate din România la 51 de ani. Ce a descoperit în trei ani în „Țara Făgăduinței”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Manuela Prajea a predat matematica 28 de ani în orașul natal, Drobeta-Turnu Severin, iar din 2018 este profesoară la licee din Charlotte, în Carolina de Nord. Avea 51 de ani când și-a făcut bagajele și a zburat spre Statele Unite, unde a învățat să-și dea mai departe cunoștințele prin „strategii din secolul XXI”, după cum spune într-un interviu pentru Școala 9. În România și-a folosit intuiția și orele din afara programului de lucru ca să-i apropie pe elevi de o materie de care se tem, dar și ca să-i pregătească pe olimpici. Profesoara a fost nominalizată la un prestigios premiu internațional, Global Teacher Prize 2016, pentru activitatea din România.
Manuela Prajea, 53 de ani, vorbește cu ușurință despre noua viață printre elevii ei din SUA, însă, spune ea, doar în științele exacte comunicarea este perfectă, în rest, mesajele noastre sunt deseori interpretate eronat. Ne-am întâlnit online, unde distanța bruiază de obicei conversațiile, dar de data asta internetul a ținut cu noi.
Cât a fost directoarea Colegiului Naţional Traian din Drobeta-Turnu Severin, Manuela Prajea și a încurajat elevii să participe, între altele, la proiecte educaționale inițiate de NASA. Și a găsit întotdeauna energie să stea peste program și să caute resurse ca să predea matematică altfel. Abia în Statele Unite a aflat cât de multe strategii pot fi abordate în clasă.
Presa din România a scris despre ea după ce a ajuns printre cei 50 finaliști ai Global Teacher Prize 2016 - un premiu anual oferit de o fundație din Londra -, la care s-au înscris 8.000 de profesori din toată lumea.
În interviul pentru Școala 9, Manuela Prajea vorbește cu ușurință despre noua sa viață în America, dar și cu un ochi critic asupra societății românești.
Școala 9: De ce ați plecat în Statele Unite și ați renunțat la postul de la Colegiul Naţional Traian din Drobeta-Turnu Severin?
Manuela Prajea: Am terminat facultatea în Timișoara și m-am întors cu gândul să fac o diferență în comunitatea de acasă. Am muncit și în ideea de a-mi construi o siguranță și un viitor profesional și de a crea legături puternice. Am reușit. Toată munca am pus-o în slujba școlii, dar asta a trezit, probabil din frustrare, o opoziție în școală care a durat mai mult de zece ani. Cred că vine din moștenirea comunistă - atunci trebuia să fie toți la fel - și din modelul de succes propulsat de societatea românească.
Vedem persoane care abia articulează cuvintele în posturi-cheie în stat. În România, oamenii se simt amenințați de cel care muncește, dar în State este o cultură a succesului. La un moment dat, am spus că viața mea nu va fi târâtă în această luptă din școală. Este greu să te desprinzi de un loc unde ai vrut să rămâi.
Manuela Prajea, profesoară de matematică:
Mi-am dorit să părăsesc scena în București, dar am fost atât de supărată, încât n-am mai avut răbdare să înceapă anul următor, am găsit programul din Statele Unite, am aplicat și după trei luni aveam job.
Când am primit răspuns de la licee bune din București, semnasem deja acolo. A fost un roller coaster, pentru că engleza nu o stăpâneam foarte bine și aveam nevoie pentru interviuri și să citesc despre educația lor.
În primii ani în Statele Unite stăteam până la 12 sau 1 să-mi pregătesc lecțiile, că trebuie să vii cu o serie de resurse și variante, să schimbi metodele în clasă și să adaptezi fișele de lucru la nivelul elevilor. Unii învață cu resurse vizuale, pentru alții am activități de organizare.
Manuela Prajea, profesoară de matematică:
- Când încă erați profesoară în Drobeta, ați aplicat la Global Teacher Prize. De ce?
- Mi-a plăcut întotdeauna să depun aplicații. Am aplicat înainte, de exemplu, la proiecte NASA (Agenția Spațială Americană). La Global Teacher am ajuns survolând internetul și am fost impresionată de atenția care li se dă profesorilor. Am zis că trebuie să încerc și ce a urmat a fost o recunoaștere pentru mine.
„Toată viața matematica m-a salvat emoțional”
- Vă amintiți prima problemă dificilă de matematică pe care ați rezolvat-o când erați elevă?
- Eram în clasa a VI-a, începusem geometria și am găsit o problemă cu un triunghi oarecare și două pătrate construite în exteriorul triunghiului pe două dintre laturi. Era prima problemă de construcție auxiliară pe care o întâlnisem, nici nu știam ce e. Mi-a luat câteva zile până am descurcat-o, am muncit și cu o colegă.
Mereu aveai satisfacție că deslușeai un mister și această satisfacție spirituală m-a ajutat toată viața. De fiecare dată când am avut o problemă care nu a depins de mine m-am întors către matematică, să mă relaxez. Mă duce într-o lume de idei în care comunicarea e perfectă - unul dintre avantajele științelor. Atât de greu se comunică în limba maternă și mai ales într-o limbă străină, dar în științe comunicăm ușor pentru că avem termenii definiți. Când vorbim despre o relație matematică, știm ce este. Când vorbim despre o relație, fiecare înțelege altceva, pentru că nu avem o bază comună de definiții și reguli. Până și politețea, care ne ajută să conviețuim și să comunicăm este greșit interpretată.
Toată viața matematica m-a salvat emoțional, a fost un univers în care să pot să mă scufund, să creez. Această pasiune mi-a dat putere. De exemplu, în gimnaziu și liceu, eram derutată legat de ce o să fac cu viața mea, iar matematica mi-a dat încredere că pot.
Manuela Prajea, profesoară de matematică:
Trăim într-o societate în care educația fetelor e grav afectată de educația pe care o primim din familie: trebuie să stea tot timpul lângă părinți, sunt crescute sub presiunea să fie drăguțe și cu ideea că trebuie neapărat să aibă un soț sau un bărbat care să le salveze. Destul de târziu am constatat că pot singură.
Elevilor mei le arăt că matematica le dezvoltă și caracterul, pentru că este vorba de perseverență, și educația pentru muncă, altfel nu poți să ai succes în niciun domeniu.
- Cum lucrați cu elevii care nu-și doresc performanță?
- În clasă sunt profesoara tuturor; ce am făcut pentru olimpici a fost în afara orelor de clasă. Dacă nu-i determini pe elevi să te iubească, mai ales la gimnaziu, unde e nevoie să-i atragi, e greu să învețe o știință abstractă.
Am început, de exemplu, să mă îmbrac ca ei. Acum fac la fel și credeți-mă că observă, fie că sunt în România sau în Statele Unite. E o punte de comunicare, creează empatie și simpatie între persoane. Aici fiecare are o pereche de sneakers comozi, se poartă blugi și bluze sport. În România erau mai eleganți, exista o anumită cochetărie.
În plus, am fost mereu încurajatoare, pentru că respingerea pentru matematică provine din teama de a nu greși. Dacă un profesor repede un elev, l-a repezit pentru toată viața. Copilul se închide ușor când are un insucces. În schimb, încurajarea funcționează foarte bine, imediat lucrează cu mai mult zel.
Continuarea, pe Școala 9.
