Marcel Răducanu a fost „optarul” Stelei, care rivaliza la tehnică și viziune a jocului cu „Minunea Blondă” a oltenilor.
„Vreau să vă spun că dimineaţa la 6 când m-am trezit eram bucuros de atâtea mesaje de felicitare pe care le-am primit de ziua mea. Am plecat la antrenament şi m-a sunat un prieten bun din Satu Mare, care venise aici să facă un interviu cu mine şi mi-a spus că a murit Ilie. Eu văzusem ceva pe Facebook, dar am crezut că este o glumă proastă a internauţilor.
„Ilie n-a murit, s-a dus puțin acolo”
După ce acest prieten mi-a confirmat că Ilie a murit, nu am mai fost bun de nimic. Nu am mai putut să mă concentrez la antrenament. Ilie a fost unul dintre cei mai mari jucători de fotbal pe care i-a avut România. Un talent uriaş. Aveam o relaţie de prietenie cu el chiar dacă eu jucam la Steaua şi el la Craiova.
Pentru mine a fost tot timpul o onoare să joc alături de el. Este tragic ce s-a întamplat.. S-a dus nea Gicu Dobrin, Mopsul (n.r. – Florea Dumitrache). Dar Ilie nu, nu a murit… El a plecat puţin să fie acolo, sus în Ceruri alături de cei pe care i-am amintit mai devreme.
Ilie va rămâne în istoria fotbalului din România. Când el a jucat în meciul cu Anglia nu i-am purtat ranchiună. Merita să joace. Şi-a făcut excelent treaba ca jucător. Era fabulos pe teren. Nu-mi vine să cred că vorbesc despre el la trecut. El avea 62 de ani, eu am împlinit azi, 64. Mă gândesc ce se va întampla şi cu mine, peste o oră, o zi sau mai ştiu eu…
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_bf3c930ce6df2e12973e6b9468f279a4.jpg)
Se duc marile valorile ale sportului românesc. Suntem din ce în ce mai săraci…” a declarat Marcel Răducanu, în exclusivitate pentru telekomsport.ro.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_b9682f9aad01633206bd3cf74dbfa0ce.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_d97128d9b1d77ddf84b8ec51a1c8c5ab.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_91f3c9e1a98909d734178d6e7d1c6a47.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_10e2c34bec80f25db58bc9789e0aa4a6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_a4f5593c29f9d3ce5a587fae3b4b53df.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b06ade494274614bd511d4b4e3db1f09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_f7488ef15e8f4169559c7d48e79a801c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_09a42cc7f55de6c53ec8aae831a55b18.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_15e4ad1410397b55f7401a43ba0fb5f6.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.