Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a demarat o amplă campanie de verificare la nivelul întregii țări, vizând comercianții de zahăr, după ce au fost reclamate prejudicii grave aduse consumatorilor prin declararea unor cantități nete nereale.

Într-o postare pe Facebook, ANPC arată că „aproximativ 140 de tone de zahăr au fost oprite definitiv de la comercializare, fiind identificate abateri semnificative între cantitatea netă declarată pe ambalaj și cea efectivă”.

„Diferențele constatate au depășit 70 de grame pe unitate de ambalaj, situație care contravine cerințelor legale privind corecta informare a consumatorilor și afectează direct drepturile și interesele economice ale acestora.Raportând această diferență la cantitatea totală verificată, rezultă că aproximativ 10 tone de zahăr nu au fost livrate în mod real consumatorilor, deși acestea erau incluse în gramajul declarat pe ambalaj. Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 30.000 de lei, sumă suportată direct de către consumatori”, arată reprezentanții instituției.

În urma neregulilor descoperite la cele 271 de firme controlate, au fost aplicate sancțiuni de peste 2,8 milioane de lei. Pe lângă cele 456 de amenzi și 110 avertismente, inspectorii ANPC au închis 11 puncte de lucru, dispunând suspendarea activității până la remedierea problemelor semnalate.

Zahărul ieftin din Ucraina pune presiune pe piaţa din România și industria ar putea să dispară, au avertizat joi producătorii români. „Multinaționalele îl promovează la raft”, acuză aceștia, care trag un semnal de alarmă. Industria zahărului din România este în pragul colapsului din cauza importurilor ieftine din Ucraina.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

AdInformal977 12.03.2026, 18:39

Am vazut 933 grame inclusiv ambalajul. La Carrefour la fel ambalajul aplicat in magazinul propriu unui produs alimentar este inclus in greutatea totală. La casă iti afișează să plătești si punga pe post de ambalaj.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.