LHC, a cărui misiune este de a face lumină asupra originilor Universului prin recrearea condiţiilor de după ‘Big Bang’, a fost lansat iniţial la 10 septembrie 2008, oprit după câteva zile şi relansat la 20 noiembrie 2009 după o pauză determinată de o serie de defecţiuni.
După oprirea din decembrie, CERN a anunţat că acceleratorul va fi repornit în februarie, „după o scurtă pauză tehnică, în vederea iniţierii programului de cercetare principal”. CERN are ca obiectiv pe 2010 creşterea nivelului de energie al fasciculelor de protoni pentru a obţine coliziuni la 7 TeV (terra-electron-volţi), 3,5 pe fascicul, şi a menţine acest nivel timp de 18 până la 24 de luni. Până acum s-a obţinut un nivel de energie de 2.36 TeV, deja un record.
Se prevede că LHC va lua o nouă pauză tehnică în al doilea semestru al lui 2011. Construirea acestui instrument ştiinţific de o precizie neegalată a durat mai mult de 12 ani, a mobilizat peste 7.000 de fizicieni şi a costat 3,76 miliarde de euro. Cei 27 km ai circuitului acceleratorului se află la 100 m sub pământ, de o parte şi de alta a frontierei franco-elveţiene, în apropiere de Geneva.
Cercetătorii de la CERN au ambiţia de a găsi dovada existenţei particulelor efemere cum este bosonul Higgs, aşa-zisa „particulă a lui Dumnezeu”, care stă la originea noţiunii de masă în teoria fizicii. Cercetătorii speră în egală măsură să elucideze misterele „materiei întunecate” şi ale „energiei întunecate”, sau negre, despre care se ştie că formează 96% din Univers.