„Vreau să ţin chestia asta pentru mine şi pentru el. De două luni. Nu cred că a făcut foarte multe eforturi. Îmi place felul lui de a fi şi punct. E un om normal, un om echilibrat. Mai bine fapte decât vorbe. Nu locuim împreună. Ne întâlnim, ne vedem. Are (n.r. răbdare). Aplic toate testele din lume. E normal să fie aşa, prin câte am trecut. Ne-am cunoscut întâmplător şi de atunci ţinem legătura „, a spus Maria Constantin la „Angenția Vip”.

Maria Constantin, detalii despre bărbatul care a cucerit-o. “Îmi place felul lui de a fi”’

Maria Constantin a șocat pe toată lumea când a venit în emisiune cu branula la mînă.  „Nu am vrut să mă sinucid. S-a întâmplat să răcesc, de o lună de zile am pneumonie, acum am bronşită. Vreau să trec aşa la toate categoriile. M-am gândit să vedem cum e. (…) eu mă ghândeam acum ceva timp… pentru a-mi pune implant (n.r. sâni). Am câteva vergeturi, punându-mi implant pielea se mai întinde. Când am auzit ce implică… nu mai vreau”, a spus Maria Constantin.

Recent, Maria Constantin a făcut dezvăluiri emoționante în cadrul emisiunii de la Kanal D, despre depresie. “Primul divort a fost mai greu pentru ca a fost in joc un copil. Sa stau departe de copil a fost cel mai greu pentru mine. Eram obisnuita sa ma joc cu el in fiecare secunda, sa stiu ca e mereu langa mine, chiar si atunci cand plecam alegeam variata in care sa pot sa il iau cu mine la evenimente.

Citește și

EXCLUSIV VIDEO/ Tommy Tomescu, medicul român din Londra care luptă pentru discriminații Brexit-ului. A fost în cartierul lui Nigel Farage și a împărțit eugenii

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.