Marius are nevoie de ajutorul nostru

Numele meu este Gheorghe Eugenia si am 51 de ani. Sunt mama a doi copii, o fata si un baiat si am tri-mis aceasta scrisoare cu speranta ca oamenii ma vor ajuta sa-mi salvez copilul. Problemele noastre au aparut acum patru ani, cand baiatul meu, atunci in varsta de 13 ani, a suferit prima operatie pe creier. In urma unei tomografii s-a constatat ca are o tumora pe creier care trebuia extirpata cat de repede. In mai 2002 a suferit prima operatie. Multumita lui Dumnezeu si echipei de medici, operatia a decurs bine, iar Marius s-a pus repede pe picioare. Am crezut ca am scapat de acest cosmar, mai ales ca rezultatele de la analiza anatomo-patologica spuneau ca tumora a fost benigna.

Numai ca, doi ani mai tarziu, simptomele au reaparut (dureri de cap, varsaturi, pierderea echilibrului) si am refacut tomografia. Rezultatul ne-a ingrozit pe toti.

Tumora reaparuse si trebuia reoperata. Astfel, in ianuarie 2005 a fost din nou operat, dar fara rezectia totala a tumorii. Medicii ne-au indrumat catre radioterapie spunandu-ne ca asta ar putea duce la calcifierea restului de tumora. Insa dupa numai 21 de sedinte simptomele au reaparut si dupa inca o tomografie s-a constatat ca tumora era mult mai mare. Baiatul a suferit inca o interventie chirurgicala in urma careia a avut un stop cardio-respirator. La  iesirea din sala de ope-ratie doctorii nu i-au acordat nici o sansa si ne-au spus ca  se va stinge in urmatoarea jumatate de ora si ca oricum daca si-ar reveni ar ramane pentru tot restul vietii o “leguma”. Nu-mi venea sa cred ce auzeam. Nu voiam sa cred ca imi pot pierde baiatul. Am ramas langa el si am continuat sa-l ingrijesc, asa cum numai o mama o poate face. Timp de trei luni a fost in stare de semicoma, nu-si misca nimic, din cand in cand mai deschidea putin ochii. Dupa trei luni de incertitudini si de rugaciuni, Marius a inceput sa inteleaga ce-i spunem. Acasa, Marius (acum in varsta de 17 ani) incet, incet si-a revenit si mi-a dovedit inca o data ca este un luptator. Acum, eu si sotul meu ne dorim un singur lucru. Sa-l ducem pe Marius la o clinica unde se poate vindeca. Nu stim insa daca la noi in tara sau in strainatate exista un spital sau un medic care ne-ar putea ajuta baiatul. Am intrebat si noi in stanga si-n dreapta si am aflat ca la Mangalia ar fi o clinica de recuperare. Problema e ca eu si sotul meu suntem pensionari si ne descurcam destul de greu cu banii. Numai pentru sedintele de recuperare pe care le face acum platim 6 milioane de lei pe luna.

Am trimis aceasta scrisoare cu speranta ca voi reusi sa-mi salvez baiatul. Sper ca oamenii sa inteleaga durerea unei mame disperate si sa-l ajute pe Marius.

Eugenia Gheorghe,Bucuresti

Urmărește-ne pe Google News