Cuprins:
A plecat la școală și nu s-a mai întors
Tragedia s-a petrecut vineri dimineață, 16 ianuarie 2026, în localitatea San Sebastiano da Po, în provincia Torino. Era în jurul orei 7.15 când Mark Ricard Mariuț, elev în vârstă de 14 ani, a ieșit din casă pentru a merge pe jos spre stația de autobuz, ca în fiecare dimineață, pentru a ajunge la școală, la Chivasso.
Accidentul s-a produs pe drumul provincial SP 590, într-o zonă numită Abate. Este un tronson unde pietonii sunt nevoiți să meargă pe marginea carosabilului, în lipsa unui trotuar, lucru reclamat de ani buni de localnici.
Impact extrem de violent cu un Mercedes Clasa E
Potrivit informațiilor din presa italiană, adolescentul a fost lovit de o mașină Mercedes Clasa E. Impactul a fost descris ca extrem de violent: băiatul a fost proiectat în parbrizul mașinii, pe care l-a spart, apoi a fost aruncat pe asfalt, la câțiva metri distanță.
Conform declarației șoferului, oferită carabinierilor, Mark s-ar fi deplasat brusc spre centrul drumului. Această versiune urmează să fie verificată prin expertize tehnice și audieri, ancheta urmând să stabilească viteza de deplasare, vizibilitatea și condițiile exacte ale drumului în momentul accidentului.
Oamenii au încercat să îi acorde primul ajutor. Degeaba
Mai mulți șoferi aflați în tranzit au sunat imediat la 112. Printre primii care au oprit să acorde ajutor s-a aflat Martina Gavazza, consilier local în Torrazza Piemonte și monitor de district al Crucii Roșii Italiene, care a intervenit până la sosirea echipajelor medicale.
La fața locului au ajuns carabinierii și două ambulanțe: una a Crucii Roșii din Chivasso, cu echipa medicală, și o a doua a Crucii Roșii din San Sebastiano da Po, care s-a ocupat de șoferul autoturismului, aflat în stare de șoc. Când a fost urcat în ambulanță, adolescentul era deja în stop cardiac. Medicii l-au resuscitat și l-au transportat de urgență, în cod roșu, către Spitalul Giovanni Bosco, din Torino, cu carabinierii asigurând trecerea pe traseu.
La spital, Mark Mariuț a ajuns în stare critică, cu un politraumatism sever. A fost dus direct în sala de operație, însă rănile suferite au fost considerate incompatibile cu viața. Decesul a fost confirmat la scurt timp după intervenția chirurgicală.
O comunitate întreagă se revoltă: „Nu există nici măcar un trotuar”
Carabinierii companiei din Chivasso continuă ancheta pentru a stabili exact dinamica accidentului și eventualele responsabilități. În paralel, tragedia a reaprins nemulțumirea localnicilor față de drumul SP 590, considerat de mult timp un „punct negru”.
Pe rețelele sociale au apărut cereri pentru măsuri concrete: treceri de pietoni, trotuare, iluminat public mai bun și semnalizare clară. Unii vorbesc despre inițierea unei petiții, alții amintesc de demersuri mai vechi, rămase fără rezultat. Mesajul care revine constant este că, fără intervenții reale, „nu se va schimba niciodată nimic”.
Cine era Mark Mariuț
Mark Mariuț avea doar 14 ani și era de naționalitate română. Băiatul locuia în San Sebastiano da Po împreună cu tatăl său, la mică distanță de locul accidentului. Era elev la Institutul „Europa Unita” din Chivasso.
Din postările sale pe rețelele sociale reiese că era pasionat de biciclete și de Formula 1 și era suporter Ferrari. Cu aproximativ 20 de ore înainte de accident, publicase pe Instagram ultima sa „poveste” – un detaliu banal care, după tragedie, a devenit ultimul semn al unei vieți întrerupte prea devreme.
Pentru familia lui Mark și pentru comunitatea locală, ziua de 16 ianuarie va rămâne un reper dureros. Un copil a plecat spre școală, pe un drum cunoscut ca periculos, și a murit câteva ore mai târziu într-un spital din Torino.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_93b093e5befd9fd37602c7dfac7865fc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_35d020785eff0fd3daf0b658a50d6b0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_024f3b9c83e299e029e99def504094a0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bbef2c89febc9fcb4e3bbc38a8e3f069.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_86e7b0b0aa3754bc05cc501e457bc47b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cafa3672518d2627e7784bcd22a4876e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_aeece3d2d2189cca338215dbbb99f3e9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_3ea989102d1a15a1963e15608ad5281d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_fb39f7ee04e0bee5d6a710d722cc65c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_ef777700790ddf482a6b512b595faad3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_e42791dc3a418e98a37044827efde931.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_49b97d1e6be7dd11c75f23e5fc18bbcc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_0b32965d4e80b17be68022abcb4650c0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_0e3e5ac0d91960341470e58d2d9a98aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_7b380f7998ad48b942c439236f026917.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_7f1b19dbea49d22d7114d40e5934f61d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_0c7a9adcb913d8163e8f5945d54dc2a8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/mark-mariut-elev-14-ani-ucis-italia-accident.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_7a75a9892a121d57559ae28bca64b6c4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_4c35f77396824f4e54d0113e7113061b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/sat-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/accident-rutier-microbuz-tir-dn-6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_7a624e91c83ec7f5d53f4bddf6b4e6ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_ea2ffcdef34ef2af8f0a67a10a80f103.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/andreea-munteanu-concurenta-survivor-romania-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/maruta-si-gabriela-cristea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_af147647cc302b99c2e81feb82a88e4e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_2d76edd16bfac5ad331e2ec687fd9de0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_975fad57807f23f88ddf6c090d5a4c28.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_8cf0f6cfc7207baf86c5d8d57d3f46d4.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_16ca29bc7afe0d86f0b04b6cfab4168d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_bf8141e7bc3ceac3eaddacf0a3182df7.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_f657c1ec5fad6fa23e9d63978f502dee.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/antonio-momoc-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/lia-savonea-de-la-inalta-curte-il-cearta-pe-ilie-bolojan-care-ceruse-ccr-sa-dea-verdictul-la-pensiile-magistratilor-dupa-4-amanari-e1770388860142.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/maria-avatar-horoscop-saptamanal-9-15-februarie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/medic-stetoscop.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/retete-de-masline-umplute.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/adolescent.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/de-ce-intra-hainele-la-apa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/horoscop-8-februarie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/cortina-d-ampezzo-curiozitati-muntii-dolomiti-italia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/jamon-si-prosciutto.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/ceaiuri-racit-gripat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/lucrari-penitenciar-micesti-02-foto-penitenciarul-mioveni-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/tanar-cumparat-filmat-apartament-comunist.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/cheerful-family-talking-about-just-made-christmas-cookies-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/nicusor-dan-comentat-rupturi-coalitie-mai-putin-zgomotoasa-e1766057491595.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/presedinte-sua-donald-trump.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/colaj-nicusor-dan-ilie-bolojan-protest-sustinatori-calin-georgescu--foto-hepta-profimedia-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/nicusor-dan-interviu-digi--foto-captura-digi24-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/george-simion-ales-pentru-al-doilea-mandat-la-sefia-aur--cum-arata-noua-conducere--mugur-mihaescu-garcea-vicepresedinte-e1764526758783.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.