UPDATE 18.30: Marșul diversității s-a încheiat. Evenimentul a reunit peste 2500 de participanţi, atât persoane membre ale comunităţii LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transexuali), oficiali, precum şi susţinătorii acestora, militând pentru nediscriminare, drepturi egale, precum şi împotriva intoleranţei.

Anul acesta au fost prezenţi şi copii, aduşi de părinţi. Un copil de 4 ani avea o bicicletă mică şi pe ghidoane fluturau steguleţe LGBT.

Şi travetiţii au participat la eveniment, însă dintre aceştia s-a evidenţiat Denisa, îmbracată într-o rochie lungă de seară cu sclipici, paiete şi trenă şi purtând pe cap o perucă în două culori. Pozată de fotografi, acesteia i s-a strigat din public: „Eşti ca Marilyn Monroe!” Denisa a declarat că anul trecut a fost îmbrăcată în poliţistă. Ea a precizat că nu a venit să militeze pentru drepturi, ci ca să fie acceptată şi tolerată aşa cum este: „Am venit ca să ne căutăm drepturile să ne simţim bine. Nu e vorba de căsătorii sau de alte chestii. Fiecare face ce vrea, dar să ne accepta aşa cum suntem noi. Să ne lase…că tot două mâini şi două picioare avem şi noi!”

UPDATE 17.40: Andreea Bălan a urcat în carul alegoric și s-a alăturat paradei. ”Fiecare din noi e făcut din iubire. Așa am ajuns să ne naștem și să trăim. Niciun om nu merită să trăiască fără iubire. Fără să poată iubi. Și să fie iubit. Ne naștem în familii. Și fără o familie în jurul nostru, nu avem o copilărie fericită. Tocmai de-asta suntem la fel și mai târziu. Avem nevoie de o familie că să fim fericiți. Eu am găsit fericirea și am cea mai minunată familie. Și mi-aș dori că fiecare om gay, lesbi, bisexual sau transexual să poată iubi în liniște și pace, să poată avea o familie și să nu existe nimeni care să îi spună ce trebuie să facă, nimeni care să îl judece și nimeni care să ne separe în funcție de oamenii pe care îi iubim. Iubirea ne unește pe toți. Va iubesc și vom luptă împreună pentru iubire, nu sunteți singuri pe drumul asta!”, a spus aceasta.

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

UPDATE 17.30: Datorită faptului că la eveniment este și ambasadorul Marii Britanii, paza a fost sporită, iar zeci de agenți în civil au făcut culoar pe bulevard până la Piața Victoriei.

UPDATE 17.05: În cele din urmă, aceștia au fost lăsați să afișeze mesajul adresat președintelui Klaus Iohannis.

mars gay 2016 (2)

UPDATE 16.55: Primele incidente au apărut. Participanții la marș sunt nemulțumiți că jandarmii nu le-au permis să afișeze un mesaj de solidaritate cu victimele de la Orlando.

UPDATE 16.20: Câteva sute persoane s-au strâns deja lângă Parcul Herăstrău, însă jandarmii sunt pregătiți să însoțească aproape o mie de oameni în marș. Autoritățile dau asigurări că nu vor apărea incidente, mai ales că marșul organizat de Noua Dreaptă a avut deja loc în această dimineață.

VLAD1162-01

Alături de participanții la eveniment sunt și mai multe persoane cunoscute din România, precum și deputatul Remus Cernea. ”Nu e nici o diferență între orientările sexuale și asta trebuie să înțeleagă toată lumea, inclusiv politicienii”, a declarat politicianul.

remus cernea mars gay

Andreea Bălan a mers și ea în Parcul Herăstrău pentru a susține marșul. ”Nu trebuie să îi judecăm, dragostea nu are bariere”, a spus cântăreața.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

VLAD1167-01Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

foto: Vlad Chirea

Circulația rutieră va fi restricționată sâmbătă pentru buna desfășurare a marșului organizat de Asociația Accept pe șos. Kiseleff, potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere București.

Programul marșului este următorul:

15:30- 16:30 Adunarea participanților, discursuri. Adunarea participanților se va face la începutul Șoselei Kiseleff.
16:30- 17:00 Câteva cuvinte din partea organizatorilor și invitaților
17:00- 18:00 Marșul Diversității – DJ Aerea Negrot
18:00- 19:15 Activități în aer liber
19:15 – 19:45 Plecarea participanților

Rutele ocolitoare indicate sunt: Piața Arcului de Triumf — Piața Charles de Gaulle — bd. Aviatorilor — Piața Victoriei; Piața Presei Libere — Piața Montreal — bd. Mărăști — bd. Mareșal Averescu — bd. Ion Mihalache — Piața Victoriei.

La Marș se vor alătura Michael Roth, Ministrul de Stat German pentru Afaceri Europene, precum și Carla Delgado, prima persoană trans aleasă că parlamentar în Spania.

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

::placeholdeR–>

Semnăturile au fost strânse fără considerație sau respect pentru demnitatea persoanele LGBT, care sunt deseori vecinii, colegii de muncă și școală, enoriașii sau chiar prietenii celor implicați. Demersul i-a afectat și pe heterosexualii ce nu se încadrează în țiparul promovat de Coaliția pentru Familie, cărora li s-a spus iar și iar că relațiile și afecțiunea ce îi leagă nu merită recunoaștere și protecție. Singurul rezultat al acestui demers antidemocratic, care vizează limitarea drepturilor unei minorități, a fost marginalizarea persoanelor LGBT și instigarea la ură împotrivă acestora, sub pretextul unui așa-zis civism”, se scrie în comunicatul organizatorilor Bucharest PRIDE 2016.

Marșul anual al comunității L.G.B.T., în Turcia

Duminică, 26 iunie 2016, este preconizat să se desfășoare, la Istanbul, în zona Bulevardului Istiklal  – Taksim, marșul anual al comunității L.G.B.T. (gay).Acțiunea nu a primit aprobarea desfășurării din partea guvernatorului provinciei Istanbul, deși pe rețelele de socializare locale au apărut numeroase apeluri de participare la eveniment, fapt ce va determina intervenția în forță a autorităților, pentru dispersarea manifestanților.

Zonele cu risc sporit de apariție a unor manifestații sunt Piața Taksim, cu străzile adiacente, și B-dul Istiklal din Istanbul.

Se recomandă pentru turiștii care se vor afla, în data de 26 iunie 2016, în zona bulevardului Istiklal să manifeste prudență, pe fondul posibilității apariției de manifestări spontane și să se delimiteze de orice acțiune de protest.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în „App Store” și „Google Play”), care oferă informații, sfaturi de călătorie și posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situații speciale, precum și serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îți poate salva viața!”.

Incidente la paradele gay

De-a lungul timpului, paradele gay sau Marșul Diversității au fost marcate de numeroase incidente violente. Poliţia aresta zeci de persoane şi manifestanţii erau atacaţi cu pietre.

România a fost amendată de CEDO, care a decis că statul trebuie să plătească 14.000 de euro unor tineri,  victime ale unui atac suferit în metrou, în iunie 2006. Ei făceau parte dintr-un grup de şase persoane care participaseră la Marşul Diversităţii de la parada gay din Bucureşti. Deşi au fost identificaţi, agresorii n-au fost traşi la răspundere niciodată. Cei şase tineri atacaţi participaseră la evenimentul ce se dorise paşnic, dar care fusese însoţit de turbulenţe: lozinci anti LGBT (n.r. – lesbian, gay, bisexual, transgender), sticle, pietre şi cocteiluri Molotov aruncate de pe margine în demonstranţi. După încheierea manifestării în Piaţa Constituţiei, tinerii – care nu purtau însemne vizibile ale comunităţii gay – s-au urcat într-un metrou din staţia Izvor, alegând să stea într-un colţ al vagonului, aproape de uşă, în picioare. Când metroul şi-a închis uşile şi a plecat din staţie, s-a dezlănţuit atacul. Mai mulţi bărbaţi s-au prins cu mâinile de barele orizontale şi i-au lovit cu bocancii pe tineri în faţă şi în cap. Un tânăr din grup a încercat să protejeze cele două fete din grup şi s-a aşezat în faţa lor, încasând loviturile. Altul a căzut pe jos.

Cel mai sângeros atac armat din istoria SUA a avut loc într-un club gay

49 de oameni au murit, după ce un bărbat înarmat, Omar Mateen, a luat cu asalt un club gay și a luat mai mulți ostatici. În cele din urmă, atacatorul a fost ucis de autorități. Acesta este cel mai sângeros atac armat în masă din istoria Statelor Unite.
Citește și:  Liderii lumii condamnă masacrul din Orlando. Membrii comunităţii gay au ieşit pe străzi

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News