Şi-a făcut poze cu aparatul de taxat

Cea mai mare problemă a lui şi a colegilor de breaslă este că tariful a rămas neschimbat de acum 7 ani, în timp ce preţul motorinei a crescut foarte mult.
“Eu, în ziua de Paşte, am parcurs 459 de kilometri prin Bucureşti. De la ora 17.00 până dimineaţa la ora 3.00, că am ajuns să tremur la volan. Dar dacă nu ieşeam atunci, nu mai aveam când să mai fac la fel de multe curse”, a mai spus bărbatul. Iar când l-a luat pe un străin de la aeroport până la un hotel de pe Calea Victoriei şi cursa a făcut 24 de lei, echivalentul a 6 euro, clientul a crezut că e la “camera ascunsă” şi s-a pozat cu aparatul de taxat, că i s-a părut foarte puţin de plată.
Din cauza stresului, Florin a ajuns să ia mai multe pastile decât tatăl lui. Tot ce speră taximetristul şi colegii lui este ca autorităţile măcar să elimine concurenţa din Ilfov.

Atenţie la comenzile de la aeroport

La Aeroportul Henri Coandă există aparate unde poţi să comanzi taxi şi se presupune că ai garanţia că nu vei pica în plasa “piraţilor”.
Atenţie însă, în ultima vreme şi aici au apărut nereguli. “Eram confirmat pe staţie şi la barieră mi s-a spus că nu sunt confirmat, dar între timp angajaţii de la aeroport au băgat alt taxi în locul meu. Şi dacă omul vine pentru prima dată în ţară, nu ştie la ce să se uite şi ce maşină a comandat”, ne-a povestit Florin.
Mărturia unui taximetrist: «Taximetria ne omoară»
Foto: Vlad Chirea

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.