Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a solicitat să fie puse în aplicare măsurile stabilite prin Planul pentru prevenirea, diminuarea şi atenuarea efectelor negative ale caniculei şi secetei, precum şi altor fenomene meteorologice periculoase ce se pot produce în perioadele de vară pe teritoriul municipiului Bucureşti.

Prin intermediul Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, vor fi identificate persoanele vulnerabile, se va asigura Telverde şi, pe perioadele aflate sub atenţionare de cod galben sau portocaliu, vor fi organizate puncte de acordare a asistenţei medicale şi de distribuire a apei potabile, anunţă prefectura.

De asemenea, Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov şi SMURD Bucureşti vor transmite Prefecturii Municipiului Bucureşti, zilnic, informaţii privind numărul persoanelor care au solicitat primul ajutor din cauza valului de căldură persistent.

Totodată, Primăriile şi Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă vor dispune măsuri în vederea stropirii asfaltului, dimineaţa şi seara.

În perioadele caniculare, autorităţile publice locale vor informa populaţia şi operatorii economici cu privire la măsurile de prevenire a efectelor periculoase pentru sănătatea populaţiei. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Dealul Spirii” Bucureşti – Ilfov, va emite, conform procedurilor, mesaje RoAlert în cazul avertizărilor nowcasting de cod roşu şi, în situaţiile care se impun, la cele de cod portocaliu.

Urmărește-ne pe Google News
A lovit-o cu piciorul în spate, a lovit-o cu capul în gură. Cine e vedeta care riscă 5 ani de închisoare, toată lumea e șocată de ce i-a făcut fostei iubite
GSP.RO
A lovit-o cu piciorul în spate, a lovit-o cu capul în gură. Cine e vedeta care riscă 5 ani de închisoare, toată lumea e șocată de ce i-a făcut fostei iubite
ȘOC! Florin Salam, în stare GRAVĂ la spital! A fost internat de URGENȚĂ și trecut pe oxigen!
Playtech.ro
ȘOC! Florin Salam, în stare GRAVĂ la spital! A fost internat de URGENȚĂ și trecut pe oxigen!
"Stăm cu sufletul cât un purice". Mărturiile românilor de pe insula Thassos. Paradisul grecesc, înghiţit de flăcări
Observatornews.ro
"Stăm cu sufletul cât un purice". Mărturiile românilor de pe insula Thassos. Paradisul grecesc, înghiţit de flăcări
Horoscop 11 august 2022. Taurii au destule motive să revină la gânduri mai bune în legătură cu familia și să renunțe la gândurile negre
HOROSCOP
Horoscop 11 august 2022. Taurii au destule motive să revină la gânduri mai bune în legătură cu familia și să renunțe la gândurile negre
Păcăleală la o benzinărie din Argeș. Un șofer a „alimentat” TIR-ul cu aer
Știrileprotv.ro
Păcăleală la o benzinărie din Argeș. Un șofer a „alimentat” TIR-ul cu aer
Plecat din Guvernul Rusiei, a dat de gol când are loc finalul războiului din Ucraina! Răsturnare de situaţie: ce se întâmplă imediat cu Vladimir Putin
Orangesport.ro
Plecat din Guvernul Rusiei, a dat de gol când are loc finalul războiului din Ucraina! Răsturnare de situaţie: ce se întâmplă imediat cu Vladimir Putin
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Cătălin Scărlătescu, transformare uluitoare după America Express
PUBLICITATE
Cătălin Scărlătescu, transformare uluitoare după America Express
Comentarii (1)

Costin79   •   29.06.2022, 14:46

Cismele de apa mult mai multe, fantani arteziene, pulverizatoare de apa stradale ,pentru racorire...investitii se cer. Daca primarul sau prefectul nu au idee, sugerez la consilierii locali sa propuna astea in sedinta urmatoare. Care se simte in stare , primaria de sector sau cea municipala. Alocati niste bani pentru astea si salvati vieti, ca de la caldura se moare

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Urmărește cel mai nou VIDEO