La două ore după apariția mesajului, britanicul în vârstă de 36 de ani a primit peste 255.000 de like-uri, iar mesajul său a avut peste 9,4 milioane de vizualizări, în contextul în care fostul campion de kickboxing are 3,6 milioane de urmăritori pe Twitter.

La un moment dat, unul dintre cei care îl apreciază pe Twitter s-a întrebat: „Folosești telefonul la închisoare?”.

„Matrix şi-a trimis agenţii”. Mesaj postat pe contul de Twitter al lui Andrew Tate, după ce a fost reținut

Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti au efectuat joi, 29 decembrie, mai multe percheziţii domiciliare, inclusiv la frații Andrew Tate și Tristan Tate, acuzați de formare de grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol. Dosarul a fost deschis în luna aprilie, iar cazul îi implică şi pe cei doi, în vila cărora a fost găsită o tânără cu cetăţenie americană, dar și o româncă.

Milionarii britanici Andrew și Tristan Tate au fost reținuți joi, 29 decembrie, pentru trafic de persoane și viol, și vor ajunge vineri, 30 decembrie, în fața unui judecător de la Tribunalul București, care va decide dacă cei doi vor fi arestați preventiv pentru următoarele 30 de zile, așa cum a cerut DIICOT.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

ivryernest 30.12.2022, 19:16

Da, se confirmă teoria mea : banii nu numai că nu fac fericirea, dar au o influență nefastă asupra creierului.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.