Matt Pottinger, consilier pentru securitate națională în primul mandat Trump: „Colapsul Ucrainei ar fi mai costisitor pentru SUA decât cheltuielile modeste din prezent pentru a o sprijini împotriva Rusiei”

Avantajul de a fi insulă a Taiwanului în relația cu China

În interviu pe care doctorandul în relații internaționale la Free University Brussels (VUB) Octavian Manea îl ia expertului american Matt Pottinger, cei doi analizează ce se poate face pentru a restabili descurajarea în Strâmtoarea Taiwan, cum să fie deslușite mai bine obiectivele comune ale noii „axe a haosului” și cum să înțelegem cel mai bine raportul personal dintre președintele Putin și președintele Xi Jinping care alimentează această colaborare. 

Pottinger a lucrat în Administrația Trump timp de patru ani, în funcții de conducere în cadrul Consiliului Național de Securitate, inclusiv în calitate de consilier adjunct pentru securitate națională din 2019 până în 2021. În acest rol, el a coordonat întregul spectru al politicii de securitate națională. Anterior, a fost director senior pentru Asia, unde a condus activitatea administrației prezidențiale în regiunea Indo-Pacifică, în special schimbarea politicii referitoare la China.

Recomandări

Dosarul morții unui militar român prin electrocutare, pe un tanc în Gara Alba Iulia, tergiversat până aproape de prescriere. Se pregătea pentru parada de 1 Decembrie

– Imaginea tradițională care este atribuită Taiwanului este porcul spinos, însă în ultima dv. carte, vorbiți despre „un șanț de fierbere”. Să detaliem puțin această metaforă, care este simbolismul strategic al unui șanț clocotitor?

Matt Pottinger: Analogia cu porcul spinos este una utilă, dar pe măsură ce eu și coautorii mei am analizat cât de bine am putut strategia Beijingului (în măsura în care o cunoaștem) și capacitățile Beijingului, precum și avantajele Taiwanului și avantajele prietenilor Taiwanului – nu în ultimul rând SUA, dar și Japonia și Australia și, într-o oarecare măsură, Europa -, a devenit clar pentru noi că marea binecuvântare geografică de care se bucură Taiwanul este Strâmtoarea Taiwan. 

Ce ar fi dat poporul ucrainean dacă ar fi fost despărțit de brigăzile blindate și infanteria lui Vladimir Putin de 160 de kilometri? Există un motiv pentru care Taiwanul a fost foarte rar parte a Chinei ca unitate politică de-a lungul secolelor și mileniilor – iar acesta constă în faptul că insula se bucură de o anumită distanță geografică. În timpul cercetărilor pentru această carte, un prieten chinez m-a îndrumat spre omul de stat din dinastia Han Kuai Tong, care a avut această frază despre cum orașele cu bastioane metalice și șanțuri clocotitoare sunt lăsate în pace mai ușor.  

Recomandări

Volodimir Zelenski anunță că Ucraina va reacționa brusc dacă o țară duce negocieri cu Rusia în secret: „Avem prieteni care caută oportunități cu Moscova”

Avem nevoie de o strategie pentru acest șanț fierbinte. Prin urmare, ar trebui să ne concentrăm asupra acelui corp de apă și asupra celorlalte ape care înconjoară Taiwanul ca pe un șanț și să le facem impracticabile. Centrul de greutate al armatei chineze într-un război în Taiwan ar fi forțele sale navale, iar strâmtoarea Taiwan ar fi cimitirul său. 

Cum atacă China: războiul informațional, războiul juridic și războiul psihologic

– Deci ar trebui să construim în jurul acestor linii simbolice pentru a descuraja China?
– Beijingul poate încerca și încearcă să submineze Taiwanul prin așa-numitele trei zone de război – războiul informațional, războiul juridic și războiul psihologic. Dar devine mult mai greu să te aperi împotriva acestor forme de război din zona gri dacă Taiwanul nu este sigur că poate respinge o invazie militară sau o blocadă. Prin urmare, în carte ne concentrăm foarte mult pe dimensiunile militare ale acestei competiții, pe condiția esențială pentru ca Taiwanul să se poată guverna singur în termenii săi. Iar acest lucru înseamnă capacități militare în Taiwan și, de asemenea, capacități robuste cu prietenii Taiwanului pentru a-l convinge pe Xi Jinping că încercarea unei blocade sau unui război ar fi un pariu prost.

Recomandări

Adrian Sârbu se reîntoarce în instanță pentru dosarul de evaziune fiscală la Mediafax Group. Schema unei „țepe” de 16,8 milioane de lei trasă statului

– În centrul situației dificile de astăzi și al interacțiunilor strategice globale se află ascensiunea nucleului revizionist China-Rusia. Cum ar trebui decodificată relația strategică dintre China și Rusia? Este ceva condiționat de personalitățile celor doi lideri?
– Este mai mult decât temporară. Acesta nu este pactul Stalin-Hitler care s-a topit într-o clipă șocantă pentru Iosif Stalin. Acesta nu este nici Pactul Ribbentrop-Molotov. Este ceva mai profund decât atât. În același timp, trebuie, de asemenea, să recunoaștem că pactul este determinat de oamenii înșiși mai mult decât de sisteme și mai mult decât de interesele naționale durabile ale oricărei națiuni. Aceasta înseamnă că, dacă nu ar fi fost Xi Jinping și Vladimir Putin, mă îndoiesc foarte mult că am fi văzut o înțelegere și un pact „fără limite” așa cum am văzut nu numai în scris, ci și în acțiune în ultimii ani, în special din februarie 2022. Nu ar trebui să desconsiderăm acest pact doar pentru că există multe motive pentru care interesele naționale ale Chinei și Rusiei nu sunt compatibile cu acest pact pe termen lung. Nu ar trebui să îl respingem doar pentru că cele două regimuri au ideologii diferite în baza cărora operează. Va fi foarte greu să rupem această înțelegere atât timp cât Vladimir Putin și Xi Jinping sunt la conducerea sistemelor lor respective.

Între timp, ar trebui să plantăm semințele unui viitor în care Rusia își va veni în fire, va înceta să-și mai ucidă vecinii și va realiza că își cedează autonomia unei dictaturi marxist-leniniste din est. Acest lucru ar fi fost de neconceput pentru generațiile anterioare de ruși. Ar trebui să plantăm semințele pentru acest viitor și să fim dispuși să aducem în cele din urmă Rusia înapoi pe o traiectorie în care poate fi sigură și suverană fără a fi nevoie să poarte războaie împotriva vecinilor săi și fără a fi nevoie să își cedeze autonomia Beijingului.

„În timpul Războiului Rece, capacitatea SUA de a lupta pe două fronturi era un pilon de bază”

– Astăzi se discută intens despre imperativele prioritizării strategice. Cum ar trebui abordată secvențierea strategică într-un moment în care Rusia și China reprezintă din ce în ce mai mult o combinație strategică ce ne obligă să ne confruntăm cu dilema simultaneității strategice, o situație dificilă cu mai multe fronturi?
– Părerea mea este că prioritizarea unor lucruri și deprioritizarea altor lucruri reprezintă esența strategiei. Dar nu ar trebui să fim atrași într-o falsă dilemă. Cred că falsa dilemă este cea care spune că, din punct de vedere geografic, nu ne putem permite nici măcar să ajutăm Europa să respingă Rusia. Nu ar trebui să ne complacem în această falsă dilemă care spune că ar trebui să acceptăm în esență o înfrângere militară în Europa pentru a pune un accent mai mare pe descurajare în Pacificul de Vest. De fapt, putem descuraja în ambele locuri. 

Acum, dacă mi-ați spune că nu ne putem duce războiul în ambele teatre simultan, v-aș spune că aveți dreptate și că am lăsat să se atrofieze capacitatea noastră de a duce războaie simultane. În timpul Războiului Rece, capacitatea noastră de a lupta pe două fronturi era un pilon de bază. Dar ceea ce discutăm acum nu este despre un război pe două fronturi. Vorbim despre sprijinirea europenilor în războiul lor și, de asemenea, despre consolidarea descurajării în Pacificul de Vest. Nimeni nu ne cere să angajăm trupe americane pentru a lupta împotriva forțelor lui Putin. 

Desigur, europenii trebuie să facă mai mult pentru ei înșiși. Cu siguranță, Europa trebuie să cheltuiască mai mult și cred că ar trebui să clarificăm acest lucru și probabil că ar trebui să existe unele consecințe pentru eșecul unora dintre țările rămase în urmă, cum ar fi Germania, de a-și îndeplini obligațiile față de ceilalți aliați NATO.

Dar haideți să facem un bilanț pentru o secundă. Europenii se luptă pentru viețile lor chiar acum. Ucrainenii sunt cei care luptă și, de asemenea, unii ruși curajoși care s-au alăturat Ucrainei în acest război, ca să nu mai vorbim de unii voluntari individuali curajoși din întreaga lume. 

Așadar, să nu-i privăm de respectul pe care îl merită și de onoarea pe care o merită aceste sacrificii. De fapt, putem face mai mult pe termen lung și chiar pe termen scurt sprijinindu-i pe ucraineni în lupta lor cu material de război. Alternativa, care ar putea fi un colaps al Ucrainei, ar fi mai costisitoare pentru SUA în termeni de capital politic, în termeni de cheltuieli economice și, probabil, în termeni de desfășurări militare în Europa, deoarece România are o graniță comună cu Ucraina, la fel ca, desigur, Polonia și alte țări membre NATO. 

Am avea de-a face cu o postură postbelică mult mai puțin avantajoasă și cred că ar fi mult mai costisitoare decât ceea ce cred eu că sunt cheltuieli relativ modeste pentru a sprijini Ucraina în respingerea unui agresor.

– Și acest lucru ar putea fi, într-un fel, un mesaj de încurajare, un stimulent pentru ceilalți actori revizioniști de a testa puterea americană în alte teatre? Adică, dacă Ucraina este pierdută, ar putea fi tentant să încerce în alte părți ale globului, în special în Strâmtoarea Taiwan.
– Absolut. Chiar dacă Rusia a pierdut o jumătate de milion de oameni prin deces sau pentru că sunt răniți, rușii sunt încă prezenți în Africa, în Cuba, sunt în Venezuela și îl ajută pe dictatorul de acolo să fure alegerile în timp ce noi vorbim. 

Așadar, de ce credem că Rusia ar fi mulțumită de Ucraina, în loc să facă tot ce poate, lucrând cu ceilalți membri ai Axei de care este din ce în ce mai strâns legată? Aceasta include, desigur, Beijingul, care este motorul decisiv al mașinii de război a Rusiei, dar și Coreea de Nord, care trimite rachete balistice, muniție de artilerie și trupe. 

Și apoi Iranul, care furnizează dronele kamikaze. În plus, vedem tot felul de activități insidioase în America Latină, în Caraibe, unde SUA nu au mai văzut acest tip de activitate de când Uniunea Sovietică a provocat criza rachetelor cubaneze.

Nu cred că oamenii își folosesc suficient imaginația pentru a se gândi cum ar arăta lumea și cum ar arăta securitatea Americii a doua zi după căderea Ucrainei. Prin urmare, o prioritizare reală ar însemna să prioritizăm descurajarea de-a lungul tuturor acestor axe. Aceasta este o propunere mult mai ieftină decât să ne asumăm riscul unei victorii majore a axei ruse în Ucraina. 

Ce poate învăța China din agresiunea Rusiei contra Ucrainei

– Care sunt lecțiile potențiale pe care China le învață din războiul Rusiei din Ucraina?
– Să ne întoarcem în timp în septembrie 2022, la aproximativ șase luni de la invazia completă a Ucrainei. Lucrurile nu mergeau bine pentru Rusia și Xi Jinping s-a întâlnit cu Vladimir Putin în Uzbekistan pentru una dintre zecile de întâlniri față în față pe care le-au avut de când Xi Jinping a fost ridicat la funcția de secretar general al Partidului Comunist. 

Atunci, presa a interpretat în mod eronat limbajul trupului lui Xi Jinping și una dintre declarațiile făcute de Putin drept nemulțumire a Chinei față de invazia din Ucraina. Ar fi trebuit să fie clar la acel moment că ceea ce îl preocupa pe Xi Jinping era proasta conducere a războiului din Ucraina de către Vladimir Putin: nu faptul că îl ducea, ci modul în care îl ducea. În ochii lui Xi Jinping era foarte important pentru Putin să câștige această cucerire. 

La doar șase luni după aceea, în martie 2023, Xi Jinping i-a făcut o vizită lui Putin la Kremlin și a făcut acea declarație, în timp ce își lua rămas bun de la el, potrivit căreia „pe scena mondială au loc schimbări care se întâmplă doar o dată la un secol, iar noi suntem cei care conduc această schimbare”. Practic, el recunoștea că cei doi bărbați de stat împreună sunt arhitecții destabilizării în întreaga lume. 

Sprijinul material al Chinei pentru mașinăria de război rusă a început să crească vertiginos în aceeași lună și nu a încetat cu adevărat. În această vară, am asistat la o declarație fără precedent a NATO care îl declara pe Xi Jinping promotorul decisiv al războiului Rusiei.

Așadar, o lecție este că războaiele sunt deliberate, dar consecințele lor sunt extrem de imprevizibile. Xi Jinping nu ar trebui să parieze pe succesul unui război scurt și tăios și, prin urmare, va trebui să se pregătească și cred că există numeroase dovezi că se pregătește pentru posibilitatea a ceea ce el ar numi război prelungit.

O a doua lecție ar fi în domeniul războiului informațional. Putem vedea disprețul pe care chinezii îl au față de planurile rusești de război informațional și cibernetic, începând cu fazele inițiale ale invaziei lor la scară largă. Dacă va invada Taiwanul, Beijingul va încerca să nu facă această greșeală. Va face tot ce îi stă în putință să taie cablurile submarine – ceea ce a demonstrat deja – și să ardă sateliții, motiv pentru care este important ca Taiwanul, împreună cu partenerii comerciali și cu alți parteneri guvernamentali, să fie capabili să înlocuiască rapid constelațiile de sateliți.

O altă lecție pe care Xi Jinping a tras-o probabil, care este o lecție negativă din perspectiva noastră, este că șantajul nuclear este foarte eficient. Nu trebuie să-l lăsăm să fie atât de eficient. Dar de fiecare dată când Vladimir Putin își zornăie sabia nucleară, poți auzi oameni sărind sub birourile lor la Departamentul de Stat. Beijingul va considera utilă sau cel puțin potențial utilă amenințarea cu holocaustul nuclear. Nu cred că este o amenințare credibilă din partea lui Xi Jinping, dar el va fi tentat să o facă, după ce a văzut cât de speriați sunt prea mulți diplomați europeni și americani de fiecare dată când Vladimir Putin scoate sabia. 

– Există, de asemenea, o altă fațetă a lui Mao care, bănuiesc eu, ar putea fi utilă în decodarea comportamentului strategic al Chinei de astăzi – „Mao, insurgentul”. În ce măsură a devenit China o „putere insurgentă” sau un favorizator al dezordinii, un favorizator al perturbării, vizând piloni-cheie ai ordinii internaționale? Amprentele sale sunt literalmente peste tot: sprijinirea Rusiei, controlul fizic al Mării Chinei de Sud prin tactici de feliere a salamului, sprijinirea Hamas și a Iranului. Ar trebui să privim aceste operațiuni prin prisma răspândirii și favorizării haosului la nivel global?
– Beijingul este centrul noii axe, pe care îmi place să o numesc „axa haosului”, împrumutând utilizarea de către Xi Jinping a termenului „haos”. Mă gândesc la un discurs pe care l-a ținut în ianuarie 2021, în care vorbea despre faptul că principala caracteristică a lumii de astăzi poate fi rezumată într-un singur cuvânt, „haos”, iar mai târziu în discurs a continuat să vorbească despre faptul că tendințele globale sunt în favoarea Chinei. Așadar, el este un tip care urăște instabilitatea acasă, dar care instigă haosul în străinătate și de aceea îl vedeți că se îndreaptă spre America Latină pentru a sprijini Venezuela și că încearcă să construiască baze militare în Cuba. Iar acest lucru vine din partea unui regim care susține că americanii au o mentalitate de Război Rece.

Acesta este și motivul pentru care găzduiește delegații ale Hamas, care beneficiază de sprijin din partea Iranului, iar Iranul tratează cu siguranță Hamas ca și cum ar fi un proxy. Beijingul își aruncă armata uriașă de nave ale Gărzii de Coastă asupra ambarcațiunilor mult mai mici comandate de guvernul Filipinelor, pentru a încerca să intimideze oamenii din sud-estul Asiei și pentru a încerca să demonstreze că SUA sunt nevolnice. SUA ar trebui să sprijine direct, la invitația Filipinelor, acele misiuni de realimentare a insulelor mici din largul coastelor Filipinelor pe care Beijingul încearcă să le captureze în mod coercitiv.

În multe privințe, Beijingul joacă acum rolul pe care l-a jucat Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece – este un agent al instabilității peste tot, mai puțin în interiorul propriilor frontiere. 

Nota redacției: Interviul integral în limba engleză poate fi citit aici.

Urmărește-ne pe Google News