Un medic român a fost numit șeful chirurgiei spinale într-un spital german vechi de 132 de ani. Andrei George Anghel are 39 de ani

Comentează

Un medic român a fost numit la conducerea secției de chirurgie spinală a Spitalul Sf. Elisabeta Gütersloh, o unitate medicală cu o tradiție de peste 130 de ani în sistemul sanitar german. Dr. Andrei George Anghel, în vârstă de 39 de ani, conduce clinica începând din luna decembrie, fiind întâmpinat oficial de conducerea spitalului în cadrul unei recepții festive, zilele trecute.

Medicul român, apreciat de conducerea spitalului

Fondat în anul 1894, spitalul Sf. Elisabeta din Gütersloh din Germania este una dintre instituțiile medicale importante din regiunea Renania de Nord-Westfalia. Unitatea sanitară oferă servicii moderne și multidisciplinare, susținute de tehnologie de ultimă generație și colaborare interdisciplinară.

Dr. Andrei George Anghel a fost ales să conducă secția de chirurgie spinală a Spitalul Sf. Elisabeta Gütersloh la începutul lunii decembrie. Pe 12 martie, a fost întâmpinat oficial de conducerea spitalului în cadrul unei recepții festive.

Numirea medicului român vine după un proces riguros de selecție.

„Suntem încântați că am găsit un medic șef extrem de calificat și potrivit personal pentru echipa noastră de chirurgie spinală”, a declarat directorul general, Matthias Bitter.

Medicul român lucrează deja de 100 de zile la spitalul Sf. Elisabeta Foto: Spitalul Sf. Elisabeta

După aproximativ 100 de zile în funcție, bilanțul este unul pozitiv, iar integrarea noului șef de secție a fost rapidă, în ciuda unui program încărcat de operații.

La rândul său, medicul român a declarat: „Am fost primit foarte călduros și mă bucur să lucrez cu colegii dedicați”.

Primele săptămâni la spitalul Gütersloh au fost aglomerate pentru specialistul în chirurgie spinală.

Experiență solidă în chirurgia spinală

Dr. Andrei George Anghel are o experiență profesională vastă în domeniul chirurgiei coloanei vertebrale și ortopediei, dar și în terapia durerii.

Înainte de a ajunge la Gütersloh, a ocupat funcții importante în centre medicale din Kassel, Karlsbad-Langensteinbach și Bad Wildungen.

Anterior, a fost consultant senior la Clinica de Ortopedie din Hessisch Lichtenau, o unitate specializată cu 170 de paturi.

De asemenea, deține un certificat de master în chirurgie spinală acordat de Societatea Germană a Coloanei Vertebrale.

„Într-un proces de selecție în mai multe etape, dr. Andrei George Anghel a convins juriul pentru postul de medic șef din Gütersloh prin expertiza sa profesională, experiența de lider și entuziasmul pentru chirurgia coloanei vertebrale”, se precizează în comunicatul spitalului german.

Colaborare interdisciplinară și tehnologie modernă

Noua conducere a secției va continua dezvoltarea tratamentelor pentru afecțiunile coloanei vertebrale, în colaborare cu specialiști din radiologie și neurologie.

Printre aceștia se numără Till Heusner, șeful Departamentului de Radiologie, și Andreas Rogalewski, șeful Neurologiei.

Colaborarea cu secția de chirurgie traumatologică este, de asemenea, esențială. Medicul șef Dieter Mann, medic șef al Departamentului de Chirurgie Traumatologică, a subliniat importanța acesteia: „Toți pacienții beneficiază de schimbul interdisciplinar și de cooperarea strânsă”.

Medicul român a fost întâmpinat oficial de conducerea spitalului în cadrul unei recepții festive, pe 12 martie 2026 Foto: Spitalul Sf. Elisabeta

„Întotdeauna luăm în considerare pacientul ca un întreg, astfel încât, de exemplu, în cazul procedurilor complexe, menținem o comunicare directă cu dr. Anghel cu privire la afecțiunile coloanei vertebrale preexistente degenerative sau legate de vârstă, dincolo de leziunea acută”, a detaliat medicul.

Spitalul dispune de infrastructură medicală modernă, inclusiv două scanere de tomografie computerizată (CT), două scanere de imagistică prin rezonanță magnetică (RMN) și echipamente de angiografie de ultimă generație, ceea ce permite tratamente avansate și precise.

Accent pe chirurgie minim invazivă

În noul său rol, medicul român își propune să dezvolte în special chirurgia minim invazivă și tratamentele pentru scolioză, contribuind astfel la modernizarea serviciilor oferite pacienților.

Născut în România și absolvent al Universității din București, dr. Andrei George Anghel are 39 de ani, este căsătorit și are doi copii în vârstă de cinci și opt ani. Acesta locuiește cu familia sa în Kassel.

Numirea sa confirmă încă o dată prezența tot mai importantă a medicilor români în sistemele medicale occidentale.

Doar în ultimii șapte ani peste 7.000 de medici au plecat din România în alte țări, în condițiile în care țara noastră ocupă penultimul loc din UE la numărul de medici pe cap de locuitor - 304,7 medici la suta de mii de locuitori.

Alte date, colectate în 2021, arătau că aproape 22.000 de medici români profesează în afara granițelor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
09:02
Amenzi de 449 de euro pentru 29 de șoferi care au filmat urmările unui accident cu victime, pe autostrada A58 din Olanda: „Depășește orice limită a bunului-simț”
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
08:56
Hidroelectrica, afectată major de secetă. Compania cumpără energie scumpă din piață, iar profitul este tăiat cu 16%
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește