Medic român stabilit într-o țară în care salariile pornesc de la 10.000 de euro pe lună. „Dincolo de măriri de salarii, contează respectul pacientului și al societății”

În ciuda creșterii salariilor medicilor, o hartă a șpăgii din spitale realizate de Graphs.ro cu date colectate de Ministerul Sănătății arată că în continuare medicii le cer pacienților bani. Situația cea mai gravă este în județul Teleorman, unde 8% dintre pacienți spun că li s-au cerut bani, urmat de Giurgiu, Olt și Argeș. 

Libertatea a realizat și o analiză a cauzei pentru care la cinci ani după ce salariile din sănătate au crescut între 70 și 172%, persistă plicul și medici români din străinătate au vorbit deschis despre cadourile pe care se întâmplă să le primească de la pacienți. 

Și Constantin Tuleașcă, reputatul doctor care profesează astăzi în Lausanne, Elveția, unde un medic câștigă peste 10.000 de euro pe lună, a povestit cum vede acest fenomen, dar și despre ce-i face pe medicii români să plece, iar tot mai des în ultimii ani și să se întoarcă.  

Cercetător în neurochirurgie

În 2016, Constantin Tuleașcă a devenit primul român premiat vreodată de Academia Națională de Medicină a Franței. A primit distincția Auguste Secrétan pentru „o contribuţie deosebită adusă în tratamentul durerii”. Șase ani mai târziu, medicul a mai bifat o bornă – este singurul român premiat de două ori de forul medical de elită din Hexagon. A fost distins și în 2022 pentru lucrarea sa – „Rolul dozei biologice efective în radio-neurochirurgia Gamma Knife a malformaţiilor arteriovenoase cerebrale”.

Constantin Tuleașcă a plecat încă din studenție în străinătate, iar după ce a absolvit cursurile Facultății de Medicină de la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași s-a stabilit în Lausanne, Elveția. S-a specializat în neurochirurgie, mai exact în radiochirurgia cu Gamma Knife (chirurgia cu cuțit gamma pentru tratamentul tumorilor, n.r.), unde a desfășurat și cercetarea pentru care fost premiat de două ori.

A studiat la Marsilia, în Lille, la Paris și în Lausanne, centrul medical în care se află și astăzi. Vorbește despre România mereu cu căldură și a spus de mai multe ori că nu se regăsește în generația medicilor care a luat drumul străinătății pentru promisiunea salariilor mari. În Elveția, explică medicul Constantin Tuleașcă, predomină un respect pentru profesia de medic care nu-l lasă niciodată să renunțe la ambițiile sale. De aceea crede că este mereu important să lași ceva în urma ta: „poate fi o școală, un nou concept, o nouă tehnică, nu neapărat ceva pur personal”.

Se întoarce des la Iași, păstrează legătura și cu universitatea, și cu medicii din țară. E încrezător că exodul medicilor e cu dublu sens în momentul de față: chiar dacă sunt mulți care pleacă în străinătate, sunt și care se întorc în țară.

S-a specializat în Lausanne, Lille, Marsilia și Paris

– Sunteți într-o situație la care din ce în ce mai mulți dintre rezidenții români visează, deși au existat creșteri salariale semnificative în domeniu și în România: ați reușit să plecați din țară și să profesați cu succes în străinătate. Cum ați resimțit plecarea și, în special, adaptarea în Elveția?
– Am plecat din țară în principal pentru că am fost inspirat de două persoane care lucrau la Lausanne și îmi doream să ajung să fac lucruri pe care ei le făcuseră. Decizia mea nu a fost una financiară. A profesa cu succes pentru mine este în principal legat de a face cât mai bine specialitatea pe care am ales-o. Sau, în cazul meu, care m-a ales: radio-neurochirurgia și neurochirurgia oncologică. Succesul e pentru mine un concept larg, dar cred că este important să lași ceva în urmă. Poate fi o școală, un nou concept, o nouă tehnică, nu neapărat ceva pur personal.

Recomandări

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Cum am resimțit plecarea? Mai fusesem plecat în timpul facultății, prima dată cu un Erasmus și ulterior cu alte burse, în total cam 9 luni. O plecare mai de durată (ceea ce credeam atunci că va dura un an) e diferită și, bineînțeles, ne aduce în fața mai multor încercări. Eram și sunt atașat de România, ceea ce eu cred că este o forță în plus.

Adaptarea în Elveția nu a fost dificilă, pentru că a fost o alegere. Ceea ce apreciez din punct de vedere profesional este competitivitatea care face ca, în fine, să te adaptezi sau nu. Această competitivitate pe mine mă inspiră, pentru că te aduce frecvent în afara zonei de confort și te face să devii creativ. Asta mi s-a întâmplat și mie.

– Dar de ce ați luat decizia să plecați și de ce v-ați hotărât să rămâneți?
– Așa cum spuneam, am decis să plec în principal inspirat de parcursul a două persoane care lucrau la Lausanne și de realizările lor. De altfel, una dintre ele lucrează încă acolo, fiind vorba de șeful meu. Am plecat din România pentru că îmi doream să fac, ca și ei, performanță, și aveam nevoie de îndrumarea lor. După primii doi ani, care au fost probabil cei mai dificili, spitalul nostru urma să achiziționeze un aparat de radio-neurochirurgie, în 2010. Mi s-a propus să plec la Marsilia, un centru de referință mondială în acest domeniu, și am acceptat, pentru a fi format în acest domeniu.

Au urmat 18 luni dificile cu un program aproape militar (făceam studii de cercetare sâmbătă, lucru clinic în timpul săptămânii). Întors în Elveția în noiembrie 2011, am participat practic, împreună cu șeful meu, la dezvoltarea radio-neurochirurgiei la Lausanne în următorii șapte ani, făcând în paralel lucrarea mea de doctorat în parteneriat cu prestigiosul Institut Politehnic din Lausanne (EPFL): a fost un mediu extrem de fertil cercetării.

– Ați ajuns apoi și la Paris…
– În 2018, la terminarea doctoratului, m-am alăturat soției mele, care se perfecționa la Paris într-un program de transplant hepatic pediatric. La Paris, timp de un an, am făcut neurochirurgie generală și am studiat tumori de măduva spinării, unul din domeniile mele de interes. În 2019 (eram deja medic specialist), am plecat pentru o perfecționare de un an la Lille, centru de referință european în neuro-oncologie, pentru o formare în acest domeniu. M-am întors la Lausanne în noiembrie 2020 și am fost promovat în 2022 echivalentul medicului primar și am primit un grad academic – Privat Docent&Maitre dEnseignement et de Recherche, echivalent de conferențiar în România.

Decizia de a rămâne a fost oarecum mixtă. Pe plan personal, soția mea a venit în Elveția în 2008 și a fost recent promovată medic primar la Geneva, în spitalul de referință pentru transplantul hepatic pediatric, unde este coresponsabilă de această activitate. În plan profesional, deși am plecat de trei ori din Lausanne, am revenit de fiecare dată pentru că sunt în spitalul meu de suflet (acolo am fost format) și pentru că am fost încurajat să îmi dezvolt și propriile proiecte. Nu a fost mereu simplu, dar nicăieri nu este simplu și cred că este important să avem o constanță într-un loc. 

„Nu sunt mai puțin român de când am plecat”

– Ați mai răspuns în trecut cu „nu știu” la întrebarea dacă ar fi să vă întoarceți să vă stabiliți definitiv în România. Aș vrea să vă întreb, judecând la rece, există și avantaje pentru un profesionist în sănătate să se întoarcă la sistemul din România, din care a plecat, în afară de legăturile afective pe care le are cu familia și țara?
– Cred că da, avantajele sunt multiple. Legăturile afective cu familia și cu țara le întrețin în permanență. Avantajele sunt în principal legate de un mediu pe care eu personal îl cunosc, mă refer la România, deși nu mai lucrez în țară de mai bine de 15 ani. 

România are în multe locuri o infrastructură medicală comparabilă cu cea din afară (inclusiv din Elveția) și oferă multe posibilități de dezvoltare pentru profesioniștii din sănătate.

– Ați spus, în 2016, când ați fost premiat de Academia Națională de Medicină din Franța, că atunci când v-au cerut o descriere, „am început chiar cu faptul că sunt român și absolvent al UMF Iași; am considerat că este o datorie de onoare să pun înainte și ţara, și universitatea unde am făcut primii pași în medicină”. Aveați aceeași dragoste de țară și când ați decis să plecați?
– Am plecat din România în 2007 și cred că este important să nu uităm de unde venim. În cazul meu, sunt ieșean și român la origine. Patrimoniul nostru e locul de unde am plecat și ne însoțește mereu. Nu am un barometru al dragostei de țară, dar dacă aș avea unul, aș spune că apreciez România la fel ca atunci când am plecat, adică mult. Acest lucru este și datorită faptului că în Elveția a avea o astfel de dublă valență este un factor de echilibru și de forță personală, nicidecum un impediment. 

Nu sunt mai puțin român de când am plecat, așa cum aș spune că nu sunt mai mult elvețian pentru că stau de mai mult timp acolo. Am remarcat că românii din diaspora sunt extrem de atașați de România și cred că vor continua să rămână astfel.

„Dacă primesc ceva, cel mai frecvent e vorba de bomboane”

– Vă confruntați în Elveția, la vreun nivel, cu problema acestor „plăți informale” întâlnită în România? Cum vedeți acest obicei de a da bani în plic medicului pentru a fi tratat și cum poate fi descurajat?
– Nu mă confrunt cu această problemă, pentru că ea nu există în Elveția. Și în România, din ce am putut constata de la distanță, acest obicei este deja descurajat prin faptul că salariile în sănătate au crescut de o manieră importantă în ultimii ani. La acest fenomen se adaugă și apariția sistemului privat de sănătate care oferă un plus pe mai multe planuri, inclusiv financiar.

– Dumneavoastră cum vă mulțumesc pacienții?
– Un mulțumesc, un zâmbet sau o strângere de mână. Veți zâmbi, dar dacă primesc ceva, cel mai frecvent e vorba de bomboane sau dulciuri de diferite tipuri, în principal ciocolată. Rar primesc câte o sticlă de vin.

– Cum credeți că modelează salarizarea foarte înaltă statutul unui medic în societate? În România, existau unele așteptări încă neîmplinite că în urma creșterilor considerabile ale salariilor medicilor se va diminua exodul și fenomenul „plăților informale”.
– Statutul unui medic nu ține numai de situația lui financiară, ci, din punctul meu de vedere, de respectul pe care îl are societatea pentru el. Acest lucru e valabil în toate meseriile. Dincolo de măriri de salarii, de alte aspecte financiare sau legate de condițiile de muncă, respectul pacientului și al societății rămâne parte din acest statut.

Toate schimbările cer timp. De manieră generală, sociologic vorbind, dacă ne așteptăm la schimbări imediate, acest lucru nu se va întâmpla. Eu cred că rezultatele, care sunt încă departe de așteptările generale, se vor îmbunătăți în timp. Poate de la un an la altul sau de la un deceniu la altul. Cât despre fenomenul exodului, cred că exodul este cu un dublu curent: s-au întors deja mulți colegi și se vor întoarce și alții.

„Nu există «nu pot», suntem suma alegerilor noastre și a «renunțărilor convenabile»”

– Ce l-ați încuraja să facă pe un student care intră astăzi la facultatea de medicină cu gândul de a deveni laureat al unui premiu oferit de Academia Națională de Medicină din Franța?
– Să își urmeze visurile, pentru că ele ne dau energia să mergem înainte și să ajungem acolo unde dorim. Să cunoaștem oamenii pe care îi dorim, să găsim forța și sprijinul de care avem nevoie pentru proiectele noastre. Cred că nu există „nu pot” sau „nu găsesc resursele” ori „nu am reușit”. Suntem suma alegerilor noastre și a „renunțărilor convenabile”, ca să citez un prieten. Am mai spus acest lucru, nu am avut ca obiectiv să fiu premiat de Academie, am dorit să las ceva în urmă, ceva original, care să aibă „amprenta” muncii mele.

– Văd adesea pe rețelele de socializare oameni care cer de la alți pacienți datele de contact ale dumneavoastră, pentru a vă cere o părere pe o speță medicală. Primiți multe astfel de mesaje, aveți timp să răspundeți la ele?
– Primesc probabil două-trei mesaje pe săptămână. Răspund întotdeauna la e-mailuri. Cât pot ajuta, ajut cu drag, iar când nu pot, îndrum spre alte persoane.

– Adesea aceste persoane care vă scriu dumneavoastră nu fac toți pașii necesari în sistemul din România, nu merg la medicul de familie, la specialist, nu cer o a doua părere. Cum se vede din Elveția această neîncredere în mecanismele sistemului românesc de sănătate și cât de justificată credeți că este?
– Frecvent (aproape întotdeauna) sunt contactat de pacienți care au deja o părere. Despre neîncredere, ea e problematică mai ales când un pacient care îmi scrie are deja patru-cinci păreri scrise de la alți specialiști. Le spun frecvent că o părere în plus nu îi va ajuta să ia decizia corectă. Ci dimpotrivă. 

Cred că decizia corectă este luată începând din momentul în care acordăm încredere persoanei căreia îi încredințăm sănătatea. Fie că ea este din România, Austria, Germania, Elveția, Franța etc. Despre medicii de familie, în Elveția ei sunt „piatra de temelie” a sistemului de sănătate și totul trece prin ei înainte de un aviz specializat, ceea ce e absolut normal. De la distanță, impresia mea este că această practică începe să se consolideze și în România.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro