Medicii legiști bucureșteni spun că moartea după botez a bebelușului de la Suceava „a fost violentă”. Local se stabilise că a murit de bronhopneumonie

 3 comentarii

Legiștii din Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici au trimis expertiza lor către dosarul penal în care un preot sucevean este suspect că l-a înecat pe un bebeluș în 2021, iar concluziile sunt diferite.

La începutul anului 2023, medicii de la Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici din București au finalizat o expertiză medico-legală în cazul bebelușului mort după botez la Suceava acum aproape doi ani.

Pe 31 ianuarie 2021, micuțul Iustin, din Suceava, în vârstă de o lună și 16 zile, a fost botezat la Biserica Sf. Împărați Constantin și Elena din cartierul sucevean Zamca.

După ce a fost scufundat în apă, bebelușul, care plângea zgomotos, a tăcut subit. A intrat în stop respirator la scurt timp după ce a fost scos din cristelniţă. Transportat de urgență la Spitalul Județean Suceava, unde a fost internat în ATI, copilul a murit în noaptea de 31 ianuarie spre 1 februarie.

În cauză s-a deschis dosar penal, instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava. Și, la numai trei luni distanță, legiștii suceveni au oferit o primă reacție oficială.

Legiștii suceveni Lăcrămioara Bălan și Alina-Emilia Horecica au scris, într-un raport inițial, că moartea s-a datorat „insuficienței cardio-respiratorii acute, pe fondul unei pneumonii interstiţiale, precizând că pruncul era născut prematur, nevaccinat şi nedispensarizat”, precizări publicate și în Libertatea.

Părinții au contestat expertiza la București, după cum Libertatea a scris în noiembrie. Acum, Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici (INML) a trimis către dosar concluzii care diferă de raportul local.

„Moarte violentă”

Într-un raport semnat de trei legiști de la INML, dr. Corneliu Octavian Căpățână, dr. Filip Perde și dr. Ana Stroe, aceștia spun că moartea bebelușului a fost una violentă.

„Din coroborarea datelor de istoric, datelor medicale din actele medicale puse la dispoziție, cu cele ce reies din filmarea video de la momentul botezului, apreciem că moartea sugarului a fost violentă. Ea s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute în evoluția encefalopatiei posthipoxice consecutivă aspirării de lichid (apă) în căile respiratorii”.

Medicii observă și condiții medicale preexistente în cazul micuțului, „decesul a fost înalt condiționat de patologia acută prezentată de sugar, precum și de prematuritate”, însă menționează drept cauză principală înecarea cu apă.

Ce au mai observat legiștii bucureșteni, care au urmărit inclusiv imaginile video:

  • „În momentul submersiei sugarului în cristelniță, a intervenit aspirarea apei”
  • „Poziția sugarului la momentul submersiei a fost în decubit dorsal și reflexul de tuse nu a reușit să elimine întreaga cantitate de apă”

Poziția de decubit dorsal este cea în care persoana - în cazul de față, bebelușul - stă cu fața în sus și cu burta în sus.

Având în vedere timpul scurt care s-a scurs între momentul submersiei și momentul solicitării echipajului SMURD apreciem că aspirarea apei face parte din lanțul tanatogenerator (n.r. - care a declanșat moartea).

Nu a avut bronhopneumonie severă

Medicii bucureșteni îi mai contrazic pe cei suceveni într-un aspect, cel al bronhopneumoniei.

Concret, părinții au întrebat, prin avocat, cum a putut face micuțul bronhopneumonia în formă severă stipulată de legiștii suceveni.

INML răspunde, în schimb, că a observat un diagnostic diferit, constatând anumite probleme pulmonare, dar nu și „bronhopneumonie severă”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    Vladimir_Dumitru_2022 29.01.2023, 15:41

    Când am lansat această campanie am fost convins că adevărata cauză a decesului a fost ”manevrarea” greșită în timpul procesiunii! https://campaniamea.declic.ro/petitions/modificati-ritualul-botezului-prin-scufundarea-pruncului-in-cristelnita

  • Avatar comentarii

    AlexisAlex 30.01.2023, 08:17

    Bravo, Vladimir! Astia ca tine schimba lumea. Peste sute de ani, o sa se vorbeasca de botez inainte de Vladimir si dupa Vladimir. Suntem mandri de tine! Poti face si o petitie in legatura cu felul in care se bate clopotul la biserica? Pisica mea se trezeste mereu devreme, din cauza lui.

  • Avatar comentarii

    Vladimir_Dumitru_2022 02.02.2023, 01:11

    Ești chiar analfabet funcțional și chiar idi** irecuperabil dacă atât ai priceput! Nu meriți mai mult decât o vom*!

ALTE ȘTIRI
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
MONDEN
Valerie Lungu, ALex Gîlcă și Victoria Lungu
10:18
Ce nu s-a văzut la căsătoria Valeriei Lungu cu Alex Gîlcă. Mesajul mamei pentru fiica și ginerele său
Concurenti Asia Express 2026, ediția 19
10:06
„Asia Express” 8 octombrie 2026. Concurenții intră în cursa pentru ultima șansă. Misiune neașteptată în această seară
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:13
Cum poți afla rapid dacă o poză, un video sau o piesă audio e făcută de AI: instrumentul gratuit lansat de Google
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
11:04
Cercetătorii au construit primele ceasuri nucleare funcționale. Unul a atins o precizie echivalentă cu o secundă în 30 de milioane de ani
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește