Cuprins:
Macron a acuzat-o pe Meloni că a răspândit „informații false”
Tensiunile au izbucnit vineri, când președintele francez Emmanuel Macron a acuzat-o pe Giorgia Meloni că a răspândit „informații false” despre faptul că nu a participat la o întâlnirea grupului restrâns de lideri europeni cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și la o convorbire telefonică comună cu Donald Trump.
Meloni călătorise în Albania pentru un summit al Comunității Politice Europene la care au participat 40 de lideri europeni, inclusiv Zelenski.
Dar nu li s-a alăturat lui Merz, Macron, prim-ministrului britanic Keir Starmer și premierului polonez Donald Tusk pentru o întâlnire în cadrul căreia au discutat rezultatul negocierilor de pace Rusia-Ucraina care au avut loc în acea zi la Istanbul.
Liderii europeni, care au inițiat apoi apelul telefonic cu Trump și Zelenski, au emis ulterior o declarație în care au criticat cererile lui Putin drept „inacceptabile”.
Premierul italian, care a fost o susținătoare fermă a Kievului și are, de asemenea, o relație personală puternică cu Trump, le-a declarat jurnaliștilor italieni că nu a fost inclusă pe listă din cauza refuzului său de a trimite trupe în Ucraina, ca parte a „coaliției celor dispuși” propuse pentru a asigura securitatea după un acord de pace.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_9803c5edd267d2e0c5de90c05c7b6356.jpg)
„Italia a declarat de mult timp că nu este dispusă să trimită trupe în Ucraina. Nu ar avea sens să participăm la formate care au obiective la care nu suntem dispuși să participăm”, a declarat Giorgia Meloni la Tirana.
Însă Macron a declarat că desfășurările de trupe nu au fost discutate nici la Tirana, nici la Kiev în weekendul trecut, unde a călătorit cu Starmer, Merz și Tusk – și fără Meloni.
„Discuția este despre un armistițiu – să evităm răspândirea de informații false. Există deja destule astfel de informații venind din Rusia”, a declarat președintele francez.
Întâlnire Merz – Meloni, la Roma
Merz s-a întâlnit cu Meloni în ajunul liturghiei inaugurale de duminică a Papei Leon al XIV-lea și a încercat să calmeze tensiunile, declarând că cei doi lideri au convenit că Italia „trebuie să joace un rol” în toate inițiativele europene de pace din Ucraina.
„Voi purta discuții în Uniunea Europeană în zilele următoare pentru a include Italia în toate eforturile noastre de a rezolva acest conflict. Nu trebuie să ne permitem să fim divizați”, a declarat Merz într-o conferință de presă la Roma.
Cancelarul german a adăugat că nu există membri UE „de prim sau al doilea rang” și că toate țările se străduiesc „să pună capăt acestui război cât mai repede posibil”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_77e250cb36b2e46ad4a56ee04facc654.jpg)
La conferința de presă comună, Meloni i-a îndemnat pe lideri să „abandoneze egoismul” și să se concentreze pe „unitatea Occidentului”. Ea a cerut în repetate rânduri o „pace dreaptă” care să nu echivaleze cu capitularea Kievului și a numit discuțiile de la Istanbul „un prim pas timid către un proces de pace”.
Revoltă în Italia
Absența lui Meloni din cvartetul european care susține cauza Ucrainei pe lângă Trump – și faptul că a fost criticată deschis de Macron – a stârnit o revoltă în Italia, criticii acuzând-o că își marginalizează țara de la decizii importante.
Ea a fost acuzată că a mințit cu privire la motivele reale ale excluderii sale, unii dintre aliații săi sugerând că și-a permis antipatiei personale față de Macron să-i întunece judecata.
„Meloni este custodele interesului național italian. A nu merge acolo din antipatie personală față de un lider este ceva ce nu poți accepta”, a declarat Carlo Calenda, un parlamentar centrist, pentru un post de televiziune local.
Antipatia reciprocă dintre liderii francezi și italieni a izbucnit în mod repetat de când Meloni a ajuns la putere la sfârșitul anului 2022, inclusiv atunci când Macron a ales să nu o invite la o cină privată cu Zelenski la începutul anului 2023.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_7f26fa1d4d0b77ddca7c2d72257f028f.jpg)
Relație tensionată și cu Olaf Scholz
Pe lângă animozitatea de lungă durată cu Macron, Meloni a avut o relație tensionată cu predecesorul lui Merz, Olaf Scholz, care, împreună cu partenerii săi din coaliția ecologistă, au criticat-o public pentru politica sa de migrație.
Cu toate acestea, Merz, al cărui partid creștin-democrat de centru-dreapta (CDU) a făcut din înăsprirea politicii migraționale un element central al programului său electoral, a încercat să transmită o relație caldă cu Meloni sâmbătă seară, referindu-se la ea cu numele „Giorgia” .
„Împreună, ne dorim o Europă puternică, sigură și competitivă. Și, prin urmare, sunt foarte recunoscător, Giorgia, că am putut stabili un contact strâns unul cu celălalt”, a transmis Friedrich Merz.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3a3e9be3ec15185fdd3ad6bab927f125.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_54d4f0bf5f7e5abb2f0eda98e9675f42.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6454574197e1cad09ab8736855a948dc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_2bfe52063f17379bcdc742dfbcacc18c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0a761f1e60c41b52967d3d0212739f80.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4d93ba139cbe7e424e396d535c5d206e.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_9040fc080a5996c5052b5f6c41f6dab4.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_25a11a83d373bbc0aeb4e90ca21ce1e6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_03bfe0141a5d3eb96a9bc0f494c56357.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_bcff1d430adfcb71b6c6da9c97b5a3e6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d66c8bf4b7ba403b4b2536beedeb3363.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_89b1d7b67f54d050255ce78ac3d86069.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/115_e70dcd5f3717b35bc290066cf7e5e726.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_aa2aec30fc1061c9f5d62a6c1d1659db.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b69845d04640e26ba9a35a5d4fabdb0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_6e9061bbacac1413fd230996e42d2732.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b5756002828e8ea75b9082e82b984b0.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.