„Sunt încântat să îi adresez lui Andy Burnham cele mai călduroase felicitări şi urări de bine cu ocazia numirii sale în funcţia de prim-ministru al Regatului Unit. Sunt convins că, sub conducerea sa, Regatul Unit va continua să contribuie activ la consolidarea păcii, a securităţii şi a cooperării internaţionale şi că vom aprofunda şi mai mult colaborarea româno-britanică, atât la nivel bilateral, cât şi în cadrul NATO, în spiritul solidarităţii aliate”, a reacționat Nicuşor Dan pe contul său de X.

Nicușor Dan reafirmă „angajamentul” României „faţă de prietenia tradiţională, clădită pe parteneriatul strategic reînnoit cu Marea Britanie”.

„Cei peste un milion de români care trăiesc în Regatul Unit rămân o punte esenţială între cele două societăţi ale noastre”, conchide președintele Dan.

Andy Burnham (56 de ani), supranumit „Regele Nordului”, a fost numit luni în funcția de premier al Marii Britanii de către regele Charles al III-lea, iar noul lider al Partidului Laburist a promis un „plan pe zece ani” pentru redresarea țării sale.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.