PROGNOZA METEO pentru VINERI

ÎN ŢARĂ
Vremea va fi predominant frumoasă, iar valorile termice vor continua să crească urmând a se situa peste cele, climatologic, specifice acestei date din an. Cerul va fi mai mult senin – ziua în toate regiunile, iar în sud și în est și noaptea, în timp ce în restul teritoriului va deveni variabil și cu unele înnorări. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 28 de grade, iar cele minime între 3…4 grade în depresiunile intramontane și 16…17 grade pe litoral. Dimineața, dar mai ales în cursul nopții, în zonele joase de relief, pe arii restrânse, va fi ceață.

LA BUCUREŞTI
Vremea se va menține frumoasă, iar valorile termice vor continua să crească, situându-se peste mediile multianuale ale datei. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla, în general, slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade, iar cea minimă va fi de 10…12 grade. Pe parcursul nopții, va creşte probabilitatea de apariţie a ceţii.

LA MUNTE: Vremea va fi predominant frumoasă, iar valorile termice diurne vor continua să crească urmând a se situa peste cele climatologic specifice acestei date din an. Cerul va fi mai mult senin ziua, dar va avea unele înnorări în cursul nopții, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe creste.

PROGNOZA METEO pentru SÂMBĂTĂ

LA BUCUREŞTI
Vremea va fi în continuare frumoasă și mai caldă decât în mod normal pentru această dată. Cerul va fi variabil și vântul, în general slab. Temperatura maximă va fi de 26…27 de grade, iar cea minimă de 10…12 grade. Spre sfârșitul intervalului, va crește probabilitatea de apariție a ceții.

LA MUNTE: Vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit pentru prima zi a lunii octombrie. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare, dar condițiile de ploaie vor fi foarte reduse. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe creste.

PROGNOZA METEO pentru DUMINICĂ

LA MUNTE: Vremea se va menține mai caldă decât în mod normal pentru începutul lunii octombrie. Cerul va avea înnorări temporare și, mai ales spre seară și noaptea, local în Carpații Occidentali și în grupele vestice ale Carpaților Meridionali și izolat în restul zonei montane vor fi averse, trecător, posibil și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.