Agresorii, îmbrăcaţi în negru şi având cagule pe faţă, i-au atacat dintr-o dată pe cei doi militari, rănindu-l pe unul dintre ei la nivelul arcadei. Acesta a primit îngrijiri medicale la faţa locului din partea pompierilor. Mai mult decât atât, agresorii i-au furat telefonul mobil unuia dintre cei doi militari şi au reuşit să dispară.

Potrivit unor surse din cadrul poliţiei, o anchetă urmează să stabilească dacă militarii au fost vizaţi din cauza faptului că fac parte din cadrul forţelor franceze sau dacă au fost luaţi drept militanţi ai extremei drepte, potrivit Mediafax.

Mii de persoane au manifestat sâmbătă la Paris şi în întreaga Franţă pentru a denunţa proiectul privind retragerea naţionalităţii şi starea de urgenţă, care urmează să fie prelungită. La Paris, aproximativ 5.500 de manifestanţi – potrivit prefecturii de poliţie, 20.000 – potrivit organizatorilor, au înfruntat ploaia şi au protestat în la Place de la République şi Palais-Royal.

Manifestaţii au avut loc, de asemenea, în câteva zeci de oraşe din Franţa, la apelul colectivelor „Nous ne céderons pas” (Nu vom ceda) şi „Stop état d’urgence” (Stop stării de urgenţă), din care fac parte sindicate (CGT, FSU, Sindicatul magistraţilor), asociaţii (Attac, Droit au logement, Droits devant, MRAP) şi organizaţii de apărarea drepturilor omului (FIDH).

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.