Într-o declarație de presă, Lucian Bode a confirmat că una dintre cele două victime de la Onești avea pe corp „urme de gloanțe neleatele”.
„Vom vedea exact ce muniţie s-a utilizat, câte gloanţe, muniţie letală, au fost trase, câte cu muniţie neletală. Aţi văzut şi m-aţi întrebat de acele urme de pe corpul uneia dintre victime. Erau urme de la muniţie neletală”, a spus ministrul de interne, după apariția în spaţiul public a unor fotografii cu trupul victimelor de la Oneşti.
Pot să vă spun că s-au tras două cartuşe, fiecare cartuş are în compoziţie 15 bile de cauciuc. Din anchetă va rezulta exact poziţia de tragere, unde era agresorul, criminalul, unde era victima.
Lucian Bode:
Ministrul a anunțat încă de miercuri seară că în raportul final vor fi trecute toate detaliile intervenției.
Filmul tragediei de la Onești, unde doi muncitori au fost uciși într-un apartament de bloc
Luni, 1 martie, un bărbat de 68 ani, Gheorghe Moroşan, a sechestrat doi muncitori într-un apartament din Oneşti, după care a anunţat la 112 că îi va omorî.
Apartamentul în care s-au comis crimele fusese al agresorului, iar acum se afla în proprietatea Chimcomplex, în urma unei executări silite.
La faţa locului au venit forţele de ordine, dar şi un negociator, care a încercat să îl determine pe bărbat să renunţe la intenţiile sale.
Echipa de specialişti de la IGPR deplasată la Oneşti pentru a verifica modul de intervenţie a informat că agresorul a fost adus „sub control” în urma negocierilor purtate de poliţişti timp de 5 ore.
Apoi însă „s-a produs un declic”, atunci când „una dintre victime a încercat să îl atace pe bărbatul agresor”, acesta fiind momentul când făptuitorul a început să lovească cu cuţitul.
Atunci, forţele de ordine au intrat în apartament şi l-au împuşcat pe agresor. Una dintre victime a fost declarată decedată la faţa locului, iar a doua a murit la spital.
În cazul criminalului de la Onești medicii au precizat că avea 9 plăgi împușcate.
„Avea 9 plăgi împușcate. A fost operat, i s-au extras bilele de cauciuc cu care a fost împușcat și două gloanțe, fiind folosită și muniție letală. A avut două lovituri și la abdomen, și în coapsa piciorului drept”, a declarat lui Gelu Nicolcea, managerul spitalului din Onești.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro