Hotnews.ro scrie că un consorțiu format din firme românești, americane și italiene a contestat la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) licitația demarată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), anul trecut, pentru modernizarea sistemului 112 (numărul unic de urgență).
Cuprins:
Este vorba de un contract cu o valoare estimată la peste 184,7 milioane lei (fără TVA), iar utilizatorii de telefonie mobilă ar putea fi localizați cu o acuratețe de până la 50 de metri, când sună la 112 .
Decizia contestării a fost luată după ce oferta lor financiară a fost declarată neconformă, deși la partea tehnică primise cel mai bun punctaj.
Mai mult, consorțiul a făcut plângere penală la Direcția Națională Anticorupție (DNA) împotriva unor angajați ai STS pe care-i acuză de abuz în serviciu pentru că le-ar fi permis și i-ar fi "încurajat" pe alți doi ofertanți să modifice prețurile unitare în timpul licitației, lucru interzis de legea achizițiilor publice, potrivit Hotnews.ro.
Inițial, în data de 28 mai 2019, asocierea celor patru firme a depus o contestație la CNSC. În acest document, care are 248 de pagini și a fost publicat de STS în SICAP (Sistemul Electronic de Achiziții publice), consorțiul celor patru firme susțin printre altele că:
"Motivarea Autorității contractante (STS - n.r.) în sensul că Asocierea nu ar avea capacitatea de a implementa cu succes acest proiect este nefondată și prin raportare la faptul că toți membrii Asocierii sunt lideri în domeniu la nivel european (Beta 80 SPA, Omnilogic SRL, Starc4sys SRL) și chiar la nivel mondial (Avaya). Doar cu titlu de exemplu, Avaya Inc. (înființată în SUA), 'societatea-mamă' a Avaya Enterprises SRL, are o cifră de afaceri anuală de aproximativ 4 miliarde de dolari, iar valoarea ofertată pentru executarea proiectului ce face obiectul prezentei proceduri reprezintă mai puțin de 1% din valoarea cifrei de afaceri a furnizorului Avaya Inc, după cum se poate pbserva din extrasul 'Avaya Investors Report (Anexa nr. 40). Așadar, afirmația Autorității Contractante că Asocierea nu ar avea capacitatea financiară de a implementa cu succes acest proiect este total nefundamentată''
Vezi AICI integral contestația depusă la CNSC
CNSC analizează în prezent contestația, dar consorțiul format din firmele Omnilogic, Avaya Enterprise (SUA), Beta 80 SpA (din Italia) și Starc4SYS nu s-a oprit aici. După ce a primit mai multe explicații de la STS referitoare la procedura de evaluare a ofertelor de la licitație, consorțiul a depus în data de 10 iunie 2019 o plângere penală la DNA, document consultat de HotNews.ro.
Potrivit sursei citate, în plângerea penală consorțiul susține că s-ar fi fraudat procedura de licitaţie publică astfel încât consorţiul participant cu punctajul tehnic cel mai bun a fost descalificat prin acte încheiate cu încălcarea legii, pentru a fi favorizaţi alţi doi participanţi (consorțiile conduse de Orange și respectiv Telekom - n.r.), cu ofertă tehnică mai slabă şi cu perioadă de garanţie mai scurtă.
'Plângerea penală este făcută împotriva "mai multor angajați cunoscuți și necunoscuți pentru săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu, fals intelectual, precum și a unor eventuale ale infracțiuni ce vor fi identificate de organul de urmărire penală.Printre angajații cunoscuți îi amintim pe (..) angajaţi în cadrul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi membri ai Comisiei de evaluare a procedurii de achiziţie publică având nr. SEAP: CN1003134/11.08.2018, semnatari ai procesului verbal intermediar de evaluare nr. 34 din 19.04.2019.Infracţiunile săvârşite au legătură cu fraudarea procedurii de licitaţie publică aferentă anunţului de participare publicat în SEAP sub nr. CN1003134/11.08.2018 (Anexa nr. 1), Autoritatea contractantă Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (numită în continuare „Autoritatea contractantă” şi/sau „STS”), prin care s-a iniţiat procedura de atribuire prin licitaţie publică deschisă a „Contractului de fumizare echipamente şi aplicaţii informatice pentru modemizarea infrastructurii hardware şi soliware a Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă”.Această licitaţie are o valoare totală de 184.7 milioane lei, importanţa proiectului fiind deosebită pentru România. Este vorba de modernizarea serviciului 112 în asa fel încât apelanţii la 112 să poată fi localizati cu precizie de maxim 50 de metri, aspect ce poate salva numeroase vieţi şi poate contribui considerabil la scăderea numărului de infracţiuni săvârşite datorita intervenţiei prompte a organelor de poliţie. in plus, prin modernizarea tehnică vor fi posibile şi apelurile video precum şi transmiterea de imagini sau alte fişiere către serviciul 112 de către apelanţi.De menţionat că proiectul este finantat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (85% fără TVA), axa prioritară 5, obiectivul 5.2, deci aportul efectiv al statului este de doar 15%.Prin infracţiunile sus-menţionate s-a fraudat procedura de licitaţie publică astfel încât consorţiul participant cu punctajul tehnic cel mai bun a fost descalificat prin acte încheiate cu încălcarea legii, pentru a fi favorizaţi alţi doi participanţi, cu ofertă tehnică mai slabă şi cu perioadă de garanţie mai scurtă. Motivul real este o discriminare pe considerente de naţionalitate, în fiecare consorţiu participând furnizori din ţări diferite, respectiv SUA, Franţa, Italia, Romania.Din informaţiile neoficiale primite din cadrul STS am reuşit să aflăm că s-au tăcut mari presiuni să nu câştige consortiul cu americanii, adică Subscrisa ( făcând referire la societatea americana ce deţine AVAYA ENTERPRYSE S.R.L.). Infracţiunea de abuz în serviciu reiese din încălcarea flagrantă a legii de către membrii comisiei, încălcare ce a generat un prejudiciu atât pentru persoana vătămată (care a fost descalificată, deci a pierdut posibilitatea câştigării licitaţiei în condiţiile în care avea punctajul cel mai mare, deci şansele cele mai mari să câştige) cât şi pentru stat.Prin eliminarea persoanei vătămate, statul a pierdut contravaloarea a 3 ani de garanţie suplimentară pe care o ofeream, în cuantum de 3.271.051 EURO. Totodată, prin fraudare s-a creat un incident care a dus la contestarea la CNSC ce poate ti urmată de o acţiune în instanţă, acţiune ce va bloca procedura de licitaţie deci va duce la pierderea de către statul român a banilor din Programul Operaţional Infrastructură Mare, axa priotitară 5, întrucât aceasta expiră în 2020 și nu se poate prelungi. Prin urmare, statul român va fi nevoit să plătească la final 100% modernizarea 112 întrucât prin fraudarea procedurii de licitație s-a pierdut șansa respectării termenelor astfel încât să se poată profita de banii europeni (se pierde cofinanțarea de 85%)'
HotNews.ro precizează că a solicitat puncte de vedere referitor la aceste acuzații, atât către STS - cât și către Orange și Telekom, dar până în acest moment nu a fost trimis niciun răspuns.